Braşovul va găzdui Mr. Gay Europa 2011
România s-a oferit să găzduiască evenimentul Mr. Gay Europa 2010/2011, în perioada 13-17 aprilie 2011, în Braşov, anunţă blogul Gay Official.
Într-un comunicat de presă, Organizaţia Mr. Gay Europa (MGE) susţine că „în frumoasa statiune de schi Braşov, vei experimenta ospitalitatea româneasca la cel mai înalt nivel”, fără a da detalii mai precise despre locaţia evenimentului. „După cum ştiai deja Braşov este aproape de Bran, unde se află «castelul Contelui Dracula», iar din moment ce Marea Finală are loc dupa lăsarea întunericului, nu se ştie niciodată cine îşi va face apariţia în timpul serii…”, se spune în încheierea comunicatului MGE citat de BVT.
Mr. Gay Europe va fi parte a unei conferinţe „Eu sunt! Tu?” – adresată comunităţii gay româneşti şi implementată de fundaţia Population Services International în România (PSI România), se mai spune în comunicatul MGE. Unii dintre fondatorii acestui program au fost: Fundatia SIDA Elton John, Fondul Global împotriva SIDA,tuberculozei şi malariei şi fundaţia PSI Romania. Membri ai comunităţii Gay din România au participat la ediţiile trecute ale concursului. În 2009, la concursul Mr. Gay Europe desfăşurat la Oslo în Norvegia, Andy Claudiu, reprezentantul României, s-a clasat pe locul cinci.




AGENDA
Agenda for Mr. Gay Europe Delegates 2010/2011
Wednesday April 13 all the Delegates will be present at press conference in Bucharest and at a live TV show.
TUESDAY APRIL 12 – SUNDAY APRIL 17
TUESDAY
Arrival day for Delegates in the afternoon or evening. Check in at the hotel.
22.00 Bucharest by night!
WEDNESDAY
09.00 Breakfast
11.00 Bucharest sightseeing, bring your cameras – great photo opportunities!
12.30 Lunch
13.30 Rehearsals for the 3 show numbers in the finals
16.00 Press conference/TV show. (Most popular talk show in Romania!)
20.00 Dinner
21.00 Meet and greet/Talent show.
THURSDAY
08.00 Breakfast
09.00 Departure for Poiana Brasov.
12.00 Check-in at hotel and lunch
13.00 Rehearsals
17.00 Exploring beautiful Poiana Brasov. Bring your camera!
19.00 Preliminary Mr. Gay Swim Wear show (Not open to the public)
20.30 Dinner
21.30 Informal party mingling with conference participants
FRIDAY
08.00 Breakfast
09.00 Preliminary interviews with judges AND fashion photo session
12.00 Lunch
13.00 The Olympic Games of EU SUNT! TU? MGE Delegates take part.
19.00 Rehearsals
21.00 Dinner
22.00 Informal party MGE delegates and conference participants at hotel
SATURDAY
08.00 Breakfast
09.00 Departure for Dracula’s Castle in Bran Great photo opportunities!
12.30 Lunch
13.00 Dress rehearsals for the Grande Finale show
17.00 Free time
19.30 Make-up and other preparations for show + Dinner
22.00 Showtime!
23.30 The new Mr. Gay Europe 2010/2011 is announced and PARTY!
SUNDAY
11.00 Farewell reception
TBA Departure for Bucharest Airport
http://www.totalgay.ro/evenimente.php?page=detalii&id=337
http://mrgay.ro/
http://www.mrgayeurope.net/
In postul pastelui se organizeaza mister gay europa , ce are romania de castigat din acest circ care ne pateaza tara si mai ales pateaza postul pastelui .
Aceasta origie sexuala ce va avea loc in poiana brasov pe bani statului roman
I-mi doresc sa stiu la ce ajuta romania
Se asigura transport , masa , cazare la unu din cele mai bune hoteluri din poiana bv pentru aproape 300 de persoane , pt cei din afara tari se asigura bilet avion , pentru aproape 30 participanti.
Oare pentru romania nu se poate face alceva cu bani astia ?
In spatele mr gay se ascund orgii sexuale si practici neortodoxe
Eveniment organizat de Doru Iuga cu foarte multe persoane mondene de sex barbatesc cu alte orientari
[...] aici Înţeleg că se va alege cel mai arătos gay. Eu n-am nimic cu orientarea sexuală a unuia sau a [...]
nui putem obliga pe oameni,sa tina posturi si numai stiu ce vrea biserica . nui obliga nimeni sa se uite la aceste manifestari daca nu le face placere. sunt casatorit de 20 de ani si fac sex si in post si cand vreau eu . dar respect pe acesti oameni care traiesc viata asa cum doresc ei, si nu dupa reguli impuse de o societate bolnava . da ce are romania de castigat ?poate nimic, sau poate mult. dar ca imagine va castiga sigur.
nu stiu ce te face pe tine carmen sa crezi ca la aceasta intrunire se vor petrece orgi sexuale si ce mai spui tu acolo dar te inseli. De foarte multe ori am fost acuzati (comunitatea LGBT) de practici si lucruri pe care in general le fac comunitatea hetero dar ma rog daca vrei sa pari interesanta te dai si tu in stamba ce sa faci..
carmen , inapoi cu tine in evul mediu intunecat…… tu nu stii ca este nevoie de asa ceva ??? suntem prea multi , in curand nu mai avem loc pe planeta .