Concertul Coralei I.Cr.Danielescu din Ploiesti a fost bine primit la Ateneul Român

Voteaza articol:
Loading ... Loading ...
· 575 afisari

Corala ploieşteană, cu maestrul Valentin Gruescu la pupitrul dirijoral şi Mihai Măniceanu la pian s-a aflat printre invitaţii de onoare ai unui spectacol aniversar grandios, dedicat distinşilor compozitori Marta şi Radu Paladi, organizat marţi seara, la Ateneul Român.

Exigentul şi rafinatul public meloman din Bucureşti a avut astfel prilejul să revadă  Corala din Ploieşti, cea care, la prima sa participare la Festivalul Internaţional „George Enescu”, din septembrie 2009,  ridicase sala Ateneului în picioare.

Ca martor ocular la evenimentul de la Ateneu, am gustat din plin şi cu nesaţ bucuria oferită de Concertul cameral. După recitalurile oferite de către Dr. în muzică, conf. univ. Viniciu Moroianu şi invitaţii săi a urmat mult-aşteptata evoluţie a Coralei ploieştene. Exuberantul dirijor Valentin Gruescu şi vocile de aur ale membrilor coralei noastre au reuşit, şi de data aceasta, un spectacol de înaltă ţinută. În program au figurat piese de C. Silvestri, Schubert, Schumann, Brahms, Orlando di Lasso şi Radu Paladi. În final,când cei doi sărbătoriţi – Marta si Radu Paladi, în foto– au urcat pe scenă, publicul i-a aplaudat minute în şir, inclusiv pe excepţionalii artişti ploieşteni.

Iată şi două declaraţii, culese la cald: “ Muzica corală este un capitol aparte al soţilor Paladi. În această seară,Corala ploieşteană a prezentat magistral un repertoriu extrem de dificil, maestrul Gruescu reuşind să insufle coriştilor acel fior artistic de o mare expresivitate şi tehnicitate, care a contaminat sala din primul moment şi reacţia publicului a fost pe măsură, răspunzând  cu aplauze prelungite.Prezenţa pe scena Ateneului a Coralei din Ploieşti a reprezentat, pentru noi toţi, o mare bucurie artistică. O aşteptăm cu nerăbdare în toamnă, la Festivalul Internaţional George Enescu”( Dr. în Muzică Viniciu Moroianu);

„ Corala Danielescu este de mai mulţi ani foarte aproape de sufletul meu, ea fiind una dintre principalele corale căreia i-am încredinţat cu încredere piesele mele şi ale soţului meu. Astă-seară, inegalabilul dirijor Valentin Gruescu, pianistul Mihai Măniceanu şi aceste minunate voci ne-au produs o foarte mare bucurie. Tuturor, felicitări!”( Marta Paladi).

Citeste mai mult: http://www.ph-online.ro/stiri/lifestyle/item/4361-concertul-coralei-icrdanielescu-din-ploiesti-a-fost-bine-primit-la-ateneul-rom%C3%A2n#ixzz1ApFassEl

Publicat de pe 12 Ian 2011 in Fără categorie. Puteti urmari raspunsurile la acest articol folosind fluxul RSS 2.0 iar daca aveti cateva minute libere ne-ar interesa parerea dumneavoastra. Nu ezitati.

1 Comentariu for “Concertul Coralei I.Cr.Danielescu din Ploiesti a fost bine primit la Ateneul Român”

  1. http://www.mediartys.ro/2011/09/19/corala-danielescu-ploiesti-la-festivalul-george-enescu-bucuresti-2011-cronica-de-concert/ cam aşa a fost, din păcate pentru ei…şi atunci să nu se mai mire că nu le dă primăria bani, nu dă la profesionişti darmite unor amatori, cu tot respectul…

Parere ta

Articole RECOMANDATE !!!

Copyright © Mihai Mircea Totpal. Toate drepturile sunt rezervate.