Valea Cerbului, sufocată de gunoaie

Voteaza articol:
Loading ... Loading ...
· 368 afisari

După ei potopul! Asta se poate spune despre turiştii care poposesc pe Valea Cerbului din Buşteni. În urma petrecerilor câmpeneşti de la poalele Bucegilor rămâne un adevărat dezastru ecologic: saci cu gunoaie aruncaţi la voia întâmplării, cartoane, pet-uri, ambalaje, caserole goale de mici şi doze de bere.

Din neglijenţă sau nepăsare, turiştii care fac grătare pe Valea Cerbului uită să mai adune gunoaiele şi să le depoziteze în containere. Toate resturile sunt abandonate la voia întâmplării, locul de picnic fiind invadat de mizerie. Primii care dau peste peisajul dezolant din locul de campare sunt chiar angajaţii societăţii de salubrizare, care vin zilnic să cureţe zona, însă se luptă de fiecare dată cu morile de vânt. „Am găsit foarte multe gunoaie pe Valea Cerbului. Cu toate că au fost aduse suficiente tomberoane, turiştii nu aruncă resturile în ele. Preferă să le abandoneze pe iarbă sau le strâng în saci şi îi aruncă pe iarbă sau în albia pârâului. Mereu facem curat şi lăsăm pajiştea curată, însă după câteva zile găsim mizerie. Am găsit multe bidoane, farfurii, pahare şi furculiţe de unică folosinţă, şerveţele şi pungi”, a povestit angajatul firmei de salubritate din Buşteni, Vasile Cuzâi.

Nemulțumirea celorlați
Cei care nu sunt certaţi cu legea bunului simţ rămân şocaţi atunci când ajug pe Valea Cerbului. Mulţi refuză să-şi întindă pătura peste mizeria de pe iarbă şi de cele mai multe ori se rezumă la o scurtă drumeţie. „Locul este mizerabil. Am venit din Bucureşti împreună cu soţul şi ne-am gândit că ar fi minunat să venim pe Valea Cerbului să ne plimbăm şi apoi să luăm prânzul în aer liber, pe iarbă. Însă, m-am întristat foarte tare când am văzut că la fiecare pas calci în gunoaie. După weekend, arată ca un loc pierdut după tornadă. În oraş se menţine curăţenia şi am observat că centrul staţiunii este bine întreţinut, însă în jur, la marginea pădurii, vezi numai mizerie”, a spus Rodica Tudose.
În zona de campare vor patrula şi jandarmii montani, care îi vor amenda pe turiştii care abandonează gunoaiele, însă numai dacă îi prind în fapt. Amenda este cuprinsă între 200 şi 1.000 de lei, iar vara anului trecut au fost sancţionaţi aproape 70 de turişti. Mulți au scăpat, însă, de rigorile legii. Adelina ANEI

Publicat de pe 3 Mai 2011 in Fără categorie. Puteti urmari raspunsurile la acest articol folosind fluxul RSS 2.0 iar daca aveti cateva minute libere ne-ar interesa parerea dumneavoastra. Nu ezitati.

Parere ta

Articole RECOMANDATE !!!

Copyright © Mihai Mircea Totpal. Toate drepturile sunt rezervate.