“Halloween în Transylvania” pentru 250 de studenţi străini ERASMUS
Studenţii străini ERASMUS descoperă Transilvania!
Începutul lunii noiembrie aduce ceva nou în peisajul educaţional românesc. Este vorba despre evenimentul naţional “Halloween în Transylvania”, unde peste 250 de studenţi străini ERASMUS îşi dau întâlnire pentru a vizita unele din cele mai frumoase atracţii turistice din România. Anual aproximativ 1.000 de studenţi străini aleg România ca destinaţie de studiu prin intermediul programului european ERASMUS. Asociaţia Erasmus Student Network (ESN) România organizează, în scopul promovării
României, evenimentul naţional “Halloween în Transylvania”. Acesta va avea loc în perioada 29 Octombrie – 1 Noiembrie 2011, pe ruta Sinaia- Brasov- Poiana Brasov- Sighisoara- Sibiu.
Prima zi este dedicată vizitării Castelului Peleş şi Pelisor şi a oraşului Sinaia, iar spre seară studenţii se vor aduna în jurul unui foc de tabără în Poiana Braşov. Cea de-a doua zi va începe cu un tur al oraşului Braşov, şi se va urca pe Tâmpa, iar seara se va sărbători Halloween-ul, petrecere tematică la care toţi invitaţii vor purta costume. Sighişoara şi Peştera Liliecilor sunt pe agenda celei de-a treia zile, împreună cu o vânătoare de comori, plină de surprize şi provocări în castelul Bran. Utima zi îi va găsi la Sibiu, destinaţie pe care mulţi străini o consideră obligatorie, ştiind că a fost Capitala Culturală Europeană.
ERASMUS STUDENT NETWORK este una dintre cele mai mari organizații studențești cu caracter interdisciplinar din Europa, bucurându-se de susținerea Comisiei Europene. În România, ESN activează încă din anul 2004 şi este formată din cinci secțiuni locale (ESN Brașov, ESN Cluj-Napoca, ESN Iași, ESN UniBuc și MedESN Cluj-Napoca). Printre obiectivele principale se numără: motivarea studenților din cadrul ciclului de învățământ superior să studieze o perioadă de timp într-o altă țară, îmbunătățirea integrării socio-culturale a tinerilor internaționali în universitățile gazdă din România, precum şi reprezentarea nevoilor și așteptărilor studenților străini la nivel local, național și internațional.
ESN România numără peste 100 de membri care organizează în medie 50 de activități lunar pentru studenții străini. Principalii susținători sunt Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Universitatea Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, şi Universitatea Transilvania din Braşov.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul