În secolul vitezei, când oamenii îşi dedică aproape în totalitate timpul pentru carieră, cadrele didactice de la grădiniţa cu program prelungit numărul 47 din Ploieşti au reuşit să determine părinţii să-şi facă timp şi pentru copii lor. Aşa se face că, de trei generaţii încoace, părinţii sunt împlicaţi ,prin intermediul programelor şcolare, în activităţile celor mici. Anul acesta educatoarele s-au gândit la „Festivalul toamnei”, unde fiecare copil a prezentat o creaţie concepută şi realizată în familie. Aşa că, cu mic cu mare s-au pus pe treabă şi au dat naştere celor mai ingenioase creaţii. Proiectul a avut efectul scontat atât în rândul celor mici cât şi al părinţilor. După târgul de creaţie, cei mici s-au distrat la o petrecere cu costume.
-
Aventură în Bucegi, pentru 50 de munţomani curajoşi
Acţiunile specifice oricărei ture montane (refacerea unor marcaje, ecologizare etc.) s-au … -
Copiii din Buşteni donează cărţi pentru grădiniţe şi case de copii
Spectacolul pus în scenă de Trupa Zurli – “Ai în plus o carte, dă-o mai departe!”, c… -
Tenismanul Andrei Pavel a început o viaţă nouă în Gilbert, Arizona
Octavian D. Curpas După 19 ani de locuit în Germania, „Cneazul“ Andrei Pavel şi-a luat fam…
Load More Related Articles
-
“Emoția – pulsul vieții” de Elena BUICĂ
Cu părere de rău asistăm astăzi la o depreciere a cuvântului scris sau prin viu grai în ca… -
“Patru eseuri de primăvară” de Liliana TOMA
1. FERESTRE ÎN PALMĂ DIMINEȚILE sunt ferestre de ținut în palmă. Prin ele văd strălucirea,… -
“Iubire, lacrimi și dor (poezii)” de Manuela ȘERBAN
Ma iartă Valul se-agață de piatra căruntă , Se sparge și altul se saltă, Glasu-i de spuma …
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului
RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce… -
„CONCERT LA CASTEL” – Eveniment muzical în premieră la Comarnic
Pe 24 Septembrie 2021, la Comarnic se organizează un eveniment cultural în premieră, intit…
Load More In Stiri Prahova
Check Also
Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului
RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce…