Antonia BODEA

Volum antologic „Întoarcerea statuilor”, de Al. Florin Ţene, apărut la Editura DACIA XXI, 2011, înmănunchiază semnificativ un număr de şaptezeci de poeme din diferitele volume ale autorului, într-o sinteză a problematicii poetice care i-a alimentat universal creaţiei. Titlul volumului „Întoarcerea statuilor” sugerează imaginea statuară a inspiraţiei, a muzei Poeziei în ipostaza împlinirii artistice prin raportare la metafora „Fuga statuilor” ce denumeşte un volum de poeme apărut în 1979, ale aceluiaşi autor. Aici se înserează discret dar obsedant visul poetic al eului liric, suferinţa şi efortul fixării misterului în cuvânt: „Doar eu ştiu înserarea/ când statuile din parcul singuratic/ îşi rup armura veşniciei/ şi coboară pea lei/…/ Un gând îndrăzneţ/ îmi scapă din arcul dorinţei/ lovind în clopotul cerului” ( Fuga statuilor, pag.18)

În „Micul voievodat de la marginea râului”, spaţiul natal al poetului, eul liric descifrează o lume de miracole învăluite într-un aer diafan cu care visează să se contopească.            Aici se regăsesc timpul şi copilăria, fixate în rugăciunile mamei, aici trăieşte starea de graţie care-l mută în poveste, ca în poemul „Farmec”: „Mai apoi din feerie/ Gândul şi-ar dori soţie/ Însă zânele prind veste/ Şi se mută în poveste“. (pag.21)

E un univers admirat de filiera maternă ocrotind visele copilului predestinat poeziei;  Chemarea Cuvântului Întrupat în profilul Poetului se desprinde astfel ca o primă şi semnificativă nelinişte între motivele conţinute în volum. Răsfirat  în „Flori de dragoste”  pentru tot ce-l înconjoară şi înmănunchiat în cântec spre stele cu însemnele pământului poetul îşi regăseşte identitatea în blagianul somn prin rotunjimile tainice ale reliefului încrustat cu patima cuprinderii în cuvânt: „Aici a dormit poetul/ unde i-a stat capul / iarba a încolţit asemeni ideilor”. (pag.29)

Dealtfel fiinţa sa se regăseşte în esenţele locului ţâşnind în lumina viţei de vie, în foşnetul boabelor dulci, rod al sevei, al sudorii şi al soarelui. Trupul şi sufletul, o devenire, poetul trăieşte clipele, tremurând închegate în cupe de muguri, în bronzul toamnei sunând în frunza viei, în eternitatea dorului de mare, în puritatea răcorii dimineţilor de vară.

Născut să descifreze taina cuvântului, el poposeşte la „Cina cea fără de taină” căutând înţelesul a ceea ce e condiţia existenţială. Un ingenios imaginar poetic transferă nichitian abstractul în gesture aparent prozaice, purtătoare însă de sensul tainic al împărtăşirii din mister: „Au venit zdrenţuiţi de verbe prietenii la cină/ în găuacele nucilor să le-mpart nimicul/ din palmă/ în mâini bătătorite de adjective c-un blid de lumină“. (pag.66)

Despre permanenţa în veşnicie vorbeşte „Nucul dintre două veacuri”, „Iarba creşte ca o rugăciune a zilei” (Sonată pentru creşterea ierbii); toate regăsite în „Gloria Limbii Române” care, chiar traversată de incidenţe istorice se împlineşte în sensul mioritic al patriei, în verbele poemului.

Fascinaţia infinităţii descătuşează eul în privirea aţintită spre „amiaza cerului de hârtie”, în aripa înmuiată în seva frunzei picurată de rouă. Spre dorul inefabilului zborul se poticneşte în lutul cuvântului născător de furtuni răscolind vârstele istoriei, niciodată dreaptă, mereu retezâmd aripile ceasului lunecând spre veşnicie: „A ieşit istoria în stradă ca o nebună/ e noapte, oamenii latră la lună/ şi câinii ascultă cântându-le în strună “. (Incident istoric, pag.71)

În spiritual umoristic al poetului Marin Sorescu, autorul redimensionează „Universul Cunoaşterii”, abordat cu tonul unei plăcute cozerii din care însă Imensitatea speră să-şi reveleze substanţa, ca în poemul: „Vorbind cu Nietsche” (pag.82), „Spiritul ne încinse cu o centură de foc/ şi ardeau de nerăbdare la baza muntelui/ să punem timpul, aşa cum a fost, la loc”. (pag.82)

Se regăsesc teme filozofice tratate pe un ton familiar, uneori umoristic; personalităţi marcante din patrimoniul cultural universal participă le dezbateri, abordate în mod voit mucalit, dar cu un clar mesaj ce avertizează de după: „Cortina cerului”: „Cortina cerului s-o deschid am dorit, Dar îngerii maşinişti m-au împiedicat s-o fac./ Cu bisturiul minţii tăiat-am un pătrat însorit/ şi-am privit scena celor ce tac”. („Spectacolul de dincolo de cortina cerului” pag.84)

După un periplu prin lumea cuvântului înveşmântat în mantia metaforei, poetul Al Florin Ţene salută „Întoarcerea statuilor” în dansul diafan al viselor poetice fiinţate în minunata sa creaţie artistică.

Antonia BODEA

Cluj-Napoca

martie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…