Cornelia TURLEA-CHIFU

LANSARE DE CARTE:

Spaţiul cultural bănăţean a găzduit în luna mai a acestui an, lansarea volumului de versuri „Moartea vânează astăzi altundeva” apărut la Editura Hestia din Timişoara sub semnătura poetului Eugen Doru Popin, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Germania. Cu o prefaţă de Lucian Alexiu şi o postfaţă de Graţiela Benga, cartea are caracter antologic oferindu-ne o selectie din cele unsprezece cărţi ce au văzut lumina tiparului de-a lungul vremii, de la debutul editorial al autorului în anul 1985 şi până în prezent. Titlul volumului face trimitere la poemul cu acelaşi nume din volumul „Scarabeul imperial” apărut la aceeaşi editură Hestia în anul 2010.  Paginile de final sunt rezervate referinţelor critice şi datelor despre autor.

Evenimentul din data de 16 mai 2011 a fost organizat de către Biblioteca Municipală Lugoj cu sprijinul cenaclului şi revistei „Banat”, în incinta Teatrului „Traian Grozăvescu” din localitate şi a fost moderat de către Henrieta Szabo şi Dorin Murariu. Au punctat activitatea scriitoricească a autorului şi au făcut referiri asupra noului volum de versuri, personalităţi ale vieţii literare lugojene si timişorene prezente la manifestare: directorul editurii Hestia, criticul literar Lucian Alexiu, criticul literar Constantin Buiciuc, poeta Veronica Balaj,  istoricul literar Simion Dănilă, eseistul Cristian Ghinea şi criticul literar Dorin Murariu.

Marti, 17 mai 2011, lansarea s-a desfăşurat la Timişoara sub egida Uniunii Scriitorilor Filiala Timişoara în sala de cenaclu a revistei „Orizont”. Editorul Lucian Alexiu, director al editurii Hestia, a rostit  cuvântul de deschidere prezentând activitatea literară şi personalitatea complexă a poetului Eugen Doru Popin. A fost subliniat plurilingvismul scrierilor sale prin publicaţiile în limbile română, germană, italiană şi sârbă; prin traducerile din limbile germană, franceză şi italiană. În continuarea alocuţiunii, cum era şi firesc, domnia sa a făcut prezentarea volumului lansat „Moartea vânează astăzi altundeva”.

Membrii cenaclului, membrii ai Uniunii Scriitorilor Filiala Timişoara, care l-au cunoscut pe Eugen D. Popin încă de la debutul său literar în paginile revistei „Orizont” nr. 36/1982, au întâmpinat cu bucurie şi nostalgie  noua prezenţă în ţară a autorului şi aparitia ultimei sale cărţi; autorul fiind stabilit în Germania,  dar revenind mereu la matcă, dovedindu-şi apartenenţa atât la literatura română cât si la cea germană. În luările de cuvânt s-au subliniat calităţile scrisului său, calităţi despre care au vorbit: scriitorul Ion Arieşanu, Prof, Dr. Livius Petru Bercea, Prof. Dr. Jivco Milin, Prof. Dr. Gheorghe Secheşan, Dr. Florin Contrea, Ana Pop Sîrbu şi Aurel Turcuş.

Luările de cuvânt au analizat poezia lui E. D. Popin care, prin temele centrale abordate, denotă o permanentă reîntoarcere şi neînstrăinare a poetului de locurile natale. Vorbitorii au scos în evidenţă miza filozofică şi dimensiunea teozofică a acesteia, gingăşia şi tandreţea versurilor şi au considerat-o „un elogiu al cotidianului rupt de banal şi în acelaşi timp o detaşare de el prin autoironie”. A fost apreciat talentul poetului „de a crea imagini în poezie”, îndemânarea cu care abordează discursul poetic modern, virtuozitatea cu care concentrează ideea în poemul scurt. Cu alte cuvinte, evenimentul în sine a subliniat locul şi valoarea scriitorului Eugen D. Popin şi a reuşit să aducă în faţa auditoriului un artist al cuvântului, mereu în căutarea frumosului şi a adevărului. (Anton Palfi).

Prietenii şi foştii colegi de liceu care au ţinut să-i fie alături la acest din urmă „botez literar” i-au dăruit o pastilă de alungat moartea universală:

A scris carte după carte

Azi, un nou volum lansează.

Moartea nu îl mai vânează,

Va intra-n eternitate!

O parte a evenimentului de la Lugoj poate fi vizionat pe YouTube al adresele:

http://www.youtube.com/watch?v=oDVfejVfPWY

http://www.youtube.com/watch?v=0CD1FK-_Y0o

http://www.youtube.com/user/adrianaweimer

Cornelia TURLEA CHIFU

Timişoara

mai 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…