Andrei OIŞTEANU

Mai toţi comentatorii asasinării lui I.P. Culianu consideră că „fosta“ Securitate română nu ar fi străină de acest asasinat, executat într-o perioadă politică extrem de fluidă şi de tulbure a societăţii româneşti (începutul anilor ´90).

21 mai 1991 – o zi neagră pentru cultura română. La această dată, în jurul orei 13, istoricul religiilor Ioan Petru Culianu, în vârstă de 41 de ani, a fost asasinat cu sânge rece într-un grup sanitar al Universităţii din Chicago. Era ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, ziua onomastică a mamei sale. Un glonţ tras în ceafă cu un pistol – un modus operandi care indică o execuţie cvasi-rituală, în orice caz simbolică. Barbarul act pare să conţină o „semnătură“ şi un „mesaj“ ameninţător: „Cine face ca el, ca el va păţi“. Numele ucigaşului, identitatea celor din spatele acestuia, motivele şi circumstanţele asasinatului au rămas până astăzi necunoscute.

Nici recenta consultare la CNSAS a dosarului de urmărire informativă a tânărului Culianu, păstrat în arhiva Securităţii, nu a adus prea multe informaţii lămuritoare. Un dosar cenzurat, cu pagini lipsă şi cu cele existente renumerotate. În orice caz, din dosar rezultă fără echivoc faptul că monitorizarea informativă a savantului a continuat şi în anii ´70-´80, mult după emigrarea sa în Occident, în iulie 1972. De pildă, o informare a unui colaborator al Securităţii, care vizitase în 1973 lagărul de refugiaţi de la Latina (Italia, la sud de Roma), unde era internat Ioan Petru Culianu, îl denunţa pe acesta drept un duşman periculos al regimului din România şi al comunismului în general. Alte rapoarte referitoare la opiniile ideologice ale lui Culianu sunt semnate de un informator al Securităţii care îl vizita adeseori în Olanda, la Groningen, în anii 1984 -1985. Chiar şi corespondenţa mea din acea perioadă cu I.P. Culianu apare în dosar monitorizată şi transcrisă. Era perioada în care savantul român sprijinea, prin alertarea presei libere occidentale şi a organismelor internaţionale, acţiunile politice disidente ale lui Dan Petrescu şi ale „Grupului de la Iaşi“. Cu siguranţă că „dosarul Culianu“ din arhiva Serviciului de Informaţii Externe conţine date esenţiale în aceste privinţe, dar este o arhivă care deocamdată rămâne închisă cu şapte lacăte. Dacă prietenul Mihai Răzvan Ungureanu citeşte aceste rânduri, îl rog să ajute la elucidarea, fie şi parţială, a acestui caz tragic.

Mai toţi comentatorii asasinării lui I.P. Culianu consideră că „fosta“ Securitate română (sau o fracţiune a ei ultranaţionalistă, scăpată de sub control) nu ar fi străină de acest asasinat, executat într-o perioadă politică extrem de fluidă şi de tulbure a societăţii româneşti (începutul anilor ´90). Singurii care au celebrat asasinatul imediat după producerea lui au fost cei de la partidul şi revista România Mare. Nu este exclusă complicitatea securiştilor cu o organizaţie legionaroidă româno-americană. În studiile şi articolele sale, Ioan Petru Culianu era foarte sarcastic la adresa „Mişcării Legionare“, pe care o numea „Garda de Lemn“ sau „Ku Klux Klan ortodox“ sau „sminteala legionară“, definită ca fiind „un fenomen tipic de fundamentalism în interiorul religiei ortodoxe“. Spre lauda lui, Culianu era un democrat, avea faţă de ambele extreme, de stânga şi de dreapta, aceeaşi repulsie.

Din cauza deselor ameninţări cu moartea la adresa lui semnate de „Fiii lui Avram Iancu“, în 1990, la 22 decembrie (o dată simbolică), Culianu a întrerupt rubrica sa dintr-o revistă newyorkeză în limba română. O publicaţie, „Lumea liberă românească”, foarte prestigioasă în mediul exilului românesc, cu o rubrică (Scoptofilia = în greacă, plăcerea de a privi) cu articole virulente la adresa regimului neocomunist, proaspăt instaurat în România la începutul anilor 1990. Punctul culminant al acestei atitudini contestatare a fost atins de I.P. Culianu într-un amplu interviu acordat Gabrielei Adameşteanu şi publicat în revista 22 pe 5 aprilie 1991. În plus, în aprilie 1991, Culianu s-a implicat cu trup şi suflet în organizarea primirii în SUA a Regelui Mihai, declarat pe atunci duşman de regimul de la Bucureşti.

E inutil să fac acum o prezentare a carierei internaţionale a savantului Ioan Petru Culianu, ajuns profesor la Univesitatea din Chicago, la catedra de istorie a religiilor, care poartă numele maestrului său Mircea Eliade. Nu cred că e nevoie să prezint nici excepţionala sa operă. Un raft întreg de cărţi stă mărturie în acest sens. Meritul revine editurii ieşene Polirom şi surorii istoricului religiilor, Tereza Culianu-Petrescu, care coordonează cu deosebit profesionalism „Biblioteca I.P. Culianu“. Din anul 2002, a apărut o serie exemplară de 26 de volume (în medie, cam 3 cărţi pe an), dintre care 22 semnate de Culianu (istorie a religiilor, antropologie culturală, studii româneşti, eseuri politico-civice, nuvele fantastice, romane, corespondenţă etc.) şi celelalte 4 volume scrise de alţi autori despre viaţa şi opera lui Ioan Petru Culianu. În mai 1991, printre hârtiile lăsate pe biroul său, s-au găsit câteva proiecte de cărţi pe care istoricul religiilor le viza pentru publicare în anii următori: „Istoria magiei, Istoria gândirii” (vol. 1, Religia), „Arta combinatorie a lui Raymundus Lullus”, „The Birth of Infinity: The Nominalist Revolution”, „Tratat de antropologie a sacrului” etc. Putem încerca să ne imaginăm cum ar fi evoluat opera lui Culianu dacă viaţa lui nu ar fi fost în mod brutal curmată în urmă cu două decenii. Astăzi, la vârsta de 61 de ani, el ar fi fost un savant în plină maturitate, cu o operă de o amploare greu de bănuit.

Unul dintre volumele care urmează să apară în seria „Biblioteca I.P. Culianu“ de la editura Polirom va conţine jurnalul savantului român. Revista 22 publică acum câteva pagini inedite din jurnalul lui Ioan Petru Culianu, precum şi articolul „Viaţa? Un joc!”, care nu a apucat să apară în revista newyorkeză „Lumea liberă româ­nească”, atunci când Culianu şi-a sistat în mod intempestiv rubrica „Scoptofilia”. Mulţumesc foarte mult Terezei Culianu-Petrescu pentru a fi oferit aceste materiale inedite spre publicare
în revista 22, în două numere succesive.

Andrei OIŞTEANU

http://www.revista22.ro

Bucureşti

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…