Athis-Mons, “Amicale des Anciens Combattants”, a 90-a aniversare

MISIUNE LA ATHIS-MONS

Absenţi motivaţi de la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor, domnii Adrian Popescu şi Ion Ghiculescu au avut o “misiune pe timp de pace”. Cei doi veterani au răspuns invitaţiei colegilor francezi, participând, în perioada 2-5 iunie, la a 90-a aniversare a “Asociaţiei Foştilor Combatanţi” din Athis-Mons, oraş înfrăţit cu Sinaia.

ÎNFRĂŢIŢI ŞI COMBATANŢI

“Amicale des Anciens Combattants” este o asociaţie a foştilor combatanţi francezi, atât a celor care au purtat cele două războaie mondiale, luptători în conflictele “francezilor liberi” de după capitulare (Africa de Nord, Indochina) sau mai recente (Vietnam, misiuni ONU în Afganistan şi – acum – Libia) la care Franţa a participat.

Este o organizaţie nonagenară şi an de an reuneşte vechi combatanţi care rememorează, în termeni pacifisti şi amicali, vremuri trecute, omagiind, de fiecare dată, beligeranţii sacrificaţi pentru – zicem noi – cauze nobile.

Athis-Mons este o comună la 12 km de Paris, are 31.018 “ategieni” şi o suprafaţă puţin mai mare decât a Sinăii. Este înfrăţită cu Sinaia, dar şi cu Rothenburg (Germania), Sora (Italia) şi Ballina (Irlanda). Cunoaşte o viaţă asociativă efervescentă, în Athis-Mons pulsând peste 100 de asociaţii, de la “Albina Ategiana” pană la “Asociaţia Donatorilor de Sânge”, organizaţii culturale (teatru, muzică, dans) şi sportive (baschet, fotbal, aikido, judo).

Acum 90 de ani, francezii fondau “Amicale des Anciens Combattants”. Noi eram ocupaţi cu crearea Partidului Comunist…

O INVITAŢIE DE NEREFUZAT

Când am propus celor doi vechi combatanţi participarea la manifestările prilejuite de a 90-a Aniversare a Asociaţiei, au răspuns cu mare entuziasm. Firesc, de altfel. Nu mai vizitaseră Franţa, iar Parisul li se părea un vis irealizabil. Şi a cunoaşte oameni noi, foşti inamici, fiii lor, urmaşi care nu au cunoscut ororile războiului, asta – da – provocare…

Visul lor s-a împlinit în ziua de 2 iunie, când, având biletele de avion în buzunar, s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Charles de Gaule, Franţa.

Au fost întâmpinaţi de Janine Rivière, membră activă a Asociaţiei “Amitié Sinaia”, care i-a acompaniat pe tot parcursul vizitei.

Au petrecut patru zile de neuitat, în cadrul unor manifestări organizate fără cusur de gazdele franceze.

Trebuie menţionat aportul primarului Vlad Oprea care a înţeles “misiunea” delegaţiei române şi a facilitat deplasarea veteranilor la şi de la aeroportul “Henri Coandă” Otopeni.

Dar cel mai bun lucru este să-l lăsăm pe domnul Adrian Popescu să depene amintirile legate de eveniment.

DOI VETERANI ROMÂNI LA PARIS

A fost de ajuns să-l felicit şi să îmi exprim bucuria revederii, întrebând cum şi-a îndeplinit “misiunea”, că domnul Adrian Popescu s-a deschis ca o carte, istorisind aventura sa franceză: „Am fost emoţionat că reprezint oraşul Sinaia şi România la întâlnirea cu delegaţi din mai multe ţări. Am zburat cu un avion Tarom, cu un personal de bord foarte politicos. Nici eu şi nici colegul meu nu am avut neplăceri cauzate de zbor. Am zburat la 12.500-13.000 de metri şi am suportat cu bine altitudinea. Erau tineri care acuzau rău de înalţime, dar noi nu am avut probleme.

La aeroport, în Franţa, ne-a întâmpinat Janine, care a avut grijă de noi pe tot parcursul vizitei.

Ne-am cazat la hotel şi chiar în ziua sosirii ne-am întâlnit cu delegaţiile străine.

Recepţia de bun-venit ne-a oferit prilejul de a cunoaşte oameni noi. L-am cunoscut pe domnul Gamel, organizatorul manifestărilor, un om deosebit, de la care am avut ce să învăţ.”

CAPITULAREA – REMEMBER

„A doua zi, ne-am urcat în autobuzul nemţilor şi am pornit către Compiègne, a fost emoţionant, am vizitat vagonul Rethondes, unde s-a semnat capitularea. La amiază am facut un picnic la castelul din Compiègne – Peleşul nostru e sublim – am vizitat oraşul, iar pe la cinci ne-am întors.

Pentru ca am lucrat mult în silvicultură, a remarca amănunte despre natură e o deformaţie profesională: la ei pădurile sunt închise cu gard, terenul este lucrat, nicio palmă de pământ nu rămâne necultivată, apele sunt curate, iar pe drumurile lor, în ciuda traficului foarte mare, se circulă fluent, nu vezi “ambuteiaje”. Motocicliştii sunt un pericol, mereu îmi spunea Janine: “Il est fou, il est fou…

PARISUL, “FRATELE” MAI MARE AL BUCUREŞTIULUI

„Sâmbătă am plecat la Paris, am văzut Turnul Eiffel, Notre Dame, Luvrul. Le-am văzut pe dinafară, nu am intrat. Ne-am plimbat pe Champs Élysées, aici am remarcat şi eu de ce Bucureştiului i se zice “Micul Paris”: clădirile au o arhitectură ca pe Magheru, românii s-au inspirat din Paris ca să construiască blocurile acelea somptuoase, după 1950 au zidit blocuri urâte, ei au blocuri aerate, e depărtare între ele, multe spaţii verzi.

Am mers pe cheiul Senei, am văzut patrule cu pistol-mitralieră – bine, ei sunt mai expuşi, sunt nevoiţi să fie pregătiţi.

Am văzut autobuzele descoperite, cu etaj, din care puteai să vezi panorama oraşului.

Am fost la Arcul de Triumf, cel de la Bucureşti e mai frumos… La defilare, armata ocoleşte Arcul, nu trece pe sub el, acolo e “Monumentul Eroului Necunoscut”. La noi se trece pe sub Arcul de Triumf, e mai frumos…”

Domnul Popescu vorbeşte cu mândrie, este patriot şi comparaţiile sale avantajează de fiecare dată ţara în care trăieşte…

PRECIZIE NEMŢEASCĂ ŞI REGRETE DÂMBOVIŢENE

„Pe Champs Élysées m-am contrazis cu un neamţ, el a zis ca lăţimea bulevardului este de 40 de metri. Eu i-am zis că nu are mai mult de 22. Am măsurat cu pasul lăţimea. Cât credeţi că mi-a “ieşit”? 23 de metri! Neamţul a cedat, mi-a strâns mâna şi a recunoscut că mă pricep. Bulevardul e mereu aglomerat, se circulă pe trei benzi pe sens.

Am fost surprins că ei au numai platani, cât vezi cu ochii numai platani. Noi avem specii variate. Sunt frumoşi platanii, dar nu mi-a plăcut să văd peste tot aceiaşi arbori.”

Sunt mâhnit că noi nu ştim să ne valorificăm frumuseţile naturale, relieful, ce-am putea arăta. Comportamentul celor care pleacă lasă de dorit, ne-au făcut de râs şi lumea ne confundă. Păi, să vedeţi ce-am păţit…”

ALBA-NEAGRA (MAI MULT NEAGRA)

„Am fost la Sacré Coeur, mi-a plăcut, până am auzit unii care se înjurau ca în Ferentari: erau ţigani cu “alba-neagra” care se certau cu “ceilalţi”, cum că le-au “călcat” teritoriul. Poliţia nu poate să intervină, că sunt unii care ţin de şase. Ne fac de râs ăştia, dom’le, mi-a fost o ruşiiine. (Îl văd afectat, domnul Popescu este într-adevar un bun român, cu simţul ordinii şi suferă pentru lucrurile rele care ni se petrec).

Am văzut străduţele din preajmă şi moara aia de la “Moulin Rouge”, suveniruri nu mi-am luat, ştiţi ce mi-am luat? Două cărţi: una cu arbori, eu ştiu toţi copacii, cu denumire ştiinţifică cu tot, dar cartea are nişte planşe frumoase, am luat-o pentru nepoţi… şi mi-am mai luat o carte cu Napoleon.”

RECEPŢIE ŞI DISCURS

„Ne-am bucurat de atenţia tuturor. Primarul Frédéric Garcia, când a aflat că suntem din Sinaia, a tresărit, spunându-mi că primarul Vlad Oprea vorbeşte bine franceza. Salutări de la Paris!

Mi-am făcut mulţi prieteni. Doamna Janine de la Asociaţia de prietenie cu Sinaia a fost cu noi tot timpul, mai era Camelia, o româncă din Craiova, căsătorită cu Jean-Jacques de la Primăria Athis-Mons, dânsa m-a ajutat la traducere.

Ştiţi, eu înţeleg franceza, cu vorbitul e mai greu, chiar dacă fac unele mici dezacorduri, m-am descurcat. Janine mi-a spus că dacă aş sta 2-3 săptămâni în Franţa, aş vorbi bine. Am vorbit fluent, am lucrat în învăţământ şi vorbesc liber, am spus câte cava despre fiecare delegaţie: despre germani – organizaţi, despre francezi – prietenoşi, despre ruşi; erau şi moldoveni, fraţii noştri de peste Prut, în delegaţia germană, despre italieni – români, columna lui Traian.

Am primit o medalie din partea organizatorilor şi vă spun gestul şefului pompierilor de la ei: când a văzut câte ştiu şi-a smuls o decoraţie şi mi-a pus-o în piept.

O doamnă de vreo 30 de ani din Timişoara, căsătorită cu un neamţ, a stat mereu în preajma noastră, ne simpatiza.

Am oferit suvenituri “de România”, obiecte de artizanat, brelocuri. Janine s-a bucurat de suvenir, dar cel mai mult i-au plăcut nişte covrigei cu susan…”

ZIUA CEA MARE

„Duminică a avut loc ceremonia, în faţa primăriei am fost cu toţii, au fost oficialităţile, prefectul, primarul, adjunctul. Am pornit în coloană, cu muzică militară, către cimitirul eroilor.

Cimitirul avea crucile din marmură aliniate la milimetru, îngrijite, aleile cu criblură, mi-a plăcut mult. Discursurile au marcat ceremonia, a vorbit prefectul şi a venit momentul depunerii coroanelor. Doi militari au aşezat coroana din partea delegaţiei române, noi – eu şi cu domnul Ghiculescu – am mai potrivit-o puţin şi am salutat milităros. Mi-a zis Camelia Delaveau că eu stăteam cel mai drept şi mai solemn. Oficialităţile au salutat toate drapelele. Când am ajuns în dreptul drapelului românesc, m-am descoperit şi am sărutat drapelul pe care era o panglică “Sinaia-România”. Tot aşa am făcut şi în faţa drapelului Franţei, drapel pe care-l ştiam din şcoală, care a răspândit în toată lumea principii democratice.”

AU REVOIR

„Orice început are şi un sfârşit, a venit ziua plecării, ne-a condus la aeroport Janine, căreia îi mulţumesc pe această cale, ne-am despărţit cu emoţie. Am avut şi un mic incident, s-a declanşat alarma când a trecut colegul meu, au sesizat, nu ştiau ce este, iar misterul s-a elucidat când o doamnă de culoare a extras o forfecuţă din geanta lui, care declanşase senzorii de metal şi alertase personalul de serviciu…

Ştiţi, la ei personalul îşi face datoria, este o politeţe obligatorie, la noi personalul are o politeţe naturală.

Când am prezentat actele, doamna de la ghişeu a văzut legitimaţia de ofiţer şi s-a ridicat în picioare. Militarii sunt respectaţi, iar francezii îşi venerează eroii.

Mi-ar plăcea ca şi la Sinaia să găzduim o ceremonie cu foştii combatanţi, găsim noi resurse şi înţelegere. Să vină din Franţa, din Israel, din Italia, din oraşele înfrăţite, avem ce le arăta…”

ÎMI SCRIE JANINE…

Semnificativ pentru rezumatul “misiunii” la Paris este mesajul pe care mi l-a transmis Janine Rivière:

“Totul s-a desfăşurat bine. Cei doi au fost remarcabili şi au participat la toate evenimentele, arătând interes, mândrie şi bunătate.

Domnul Popescu a profitat 100% de tot; în momentele oficiale, a luat cuvântul în română, (Camelia Delaveau a tradus), dar şi în franceză, a vorbit liber, fără notiţe, mândru că este ascultat. Au depus jerba la “Monumentul Eroilor” şi au fost foarte emoţionaţi.

Domnul Ghiculescu a fost un pic retras, căci nu ştia limba franceză şi e mai în vârstă (N.R. are 85 de ani!). Cred că va păstra o amintire de neuitat.

Cei doi au avut un contact excelent cu “Foştii Combatanţi” veniţi din Rothenburg (Germania), cu italienii şi cu cei din Athis-Mons, cu noi, reprezentanţii “Amitié Sinaia” (Jean-Jacques Delaveau, Isabelle Royer şi eu). Au fost foarte emoţionaţi la despărţire.

Îţi mulţumesc că ai mijlocit participarea celor doi la ceremoniile celei de a 90-a aniversări a Asociaţiei Foştilor Combatanţi. Ei au dat o imagine remarcabilă ţării voastre, oraşului Sinaia.”

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro