×

Bucate tradiţionale la „Răvăşitul oilor“

Bucate tradiţionale la „Răvăşitul oilor“

118 Bucate tradiţionale la „Răvăşitul oilor“ La Bran se vor mânca pe săturate pastramă de oaie şi bulz, udate cu must obţinut în gospodăriile localnicilor. Nu va lipsi nici muzica.

Pe Platoul „Inima Reginei” de lângă Castelul Bran, festivalul debutează astăzi cu o expoziţie gastronomică, ce se va desfăşura pe întreg parcursul evenimentului.

Aici, vor fi expuse diverse sortimente de brânză şi pastramă, care pot fi degustate şi cumpărate la cele mai bune preţuri direct de la producători, membrii ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale din zona Bran.

Gurmanzii nu vor fi uitaţi, întrucât li s-a pregătit o degustare de brânzeturi şi pastramă care va culmina, aşa cum e firesc, cu acordarea unor premii pentru cele mai reuşite produse.

Pentru ca cei prezenţi să petreacă cu voie bună şi să-şi dorească să revină şi în anii următori, atunci când oile se întorc de la munte, festivalul va fi însoţit permanent de muzică şi voie bună, printr-o serbare câmpenească susţinută de interpreţi şi ansambluri folclorice de renume.

Un loc important îl vor avea păstorii şi câinii lor ciobăneşti, adevăraţii eroi ai munţilor care vor participa la o paradă, la încheierea căreia vor fi premiaţi.

De la eveniment nu vor lipsi meşterii populari cu obiecte de artizanat dintre cele mai variate: ţesături, blănuri, ceramică, precum şi obiecte de uz pastoral.

Expoziţie de animale

Duminică va fi deschisă o expoziţie de animale în aer liber, în cadrul căreia se vor prezenta mai multe rase de ovine, vor avea loc vânzări şi schimburi de berbeci, urmând ca la final, să se aleagă cele mai frumoase exemplare.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed