×

Buşteni – un pol al atragerii de investiţii

Buşteni – un pol al atragerii de investiţii

164 Buşteni – un pol al atragerii de investiţiiÎn prezent, oraşul-staţiune Buşteni are o populaţie de 10.327 locuitori, ocupă o suprafaţă de 7.527 hectare, are 4.075 gospodării, 538 societăţi comerciale şi 31 organizaţii bugetare publice. Principala activitate la nivelul oraşului este turismul, fiind reprezentat de structuri primire turistică de categoria 1-4 stele, unităţi de alimentaţie publică pentru turism de categoria 1-3 stele şi agenţii de turism. În prezent funcţionează 179 de unităţi de primire turistică, însumând aproape 3.000 de locuri de cazare. Referindu-ne la activitatea de turism care se desfăşoară în localitate, putem spune totuşi că anul 2010 a fost un an cu realizări datorită demarării procedurilor de achiziţii publice a proiectelor finanţate din fonduri europene, cum ar fi:

  • I. Reabilitarea patrimoniului cultural din staţiunea Buşteni – „BUŞTENI” – O STAŢIUNE RENĂSCUTĂ”

Primăria oraşului Buşteni doreşte reamenajarea unor obiective patrimonial-culturale de interes general, situate în zone cu impact social pozitiv asupra populaţiei localnice, dar şi asupra turiştilor care aleg ca destinaţie turistică oraşul Buşteni. Prin realizarea investiţiei „Reabilitarea patrimoniului cultural din staţiunea Buşteni” se urmăreşte extinderea calitativă a patrimoniului cultural al oraşului şi punerea lui în circuitul local. Unul din obiectivele acestui proiect cultural îl constituie Centrul Cultural, care necesită acţiuni de reabilitare, în vederea creşterii calităţii serviciilor pe care acesta le poate oferi. Un alt obiectiv este Monumentul „Ultima Grenadă”, amplasat în faţa clădirii Gării Buşteni şi care reprezintă pentru oraş o emblemă. Starea lui actuală necesită lucrări de îmbunătăţire a faţadei şi a zonei din împrejurul acestuia. Valoarea investiţiei – 2.128.409,71 RONContract nr. 717/04.05.2010 încheiat cu MDRT prin POR Axa 5 DMI 5.1

  • II. Modernizarea infrastructurii şi creşterea calităţii serviciilor turistice în staţiunea Buşteni – „BUŞTENI, O STAŢIUNE RENĂSCUTĂ”

Prin intermediul domeniului de intervenţie „Crearea/dezvoltarea/modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice”, operaţiunea orientativă „Valorificarea potenţialului turistic montan” se urmăresc următoarele obiective:1. Amfiteatrul în aer liber, menit să permită organizarea de evenimente cultural-educative.2. Expoziţie permanentă cu exemplare unice din „Parcul Natural Bucegi” şi mini-grădină botanică.3. Sală pentru activităţi sportive indoor, obiectiv necesar oricărei staţiuni, pentru promovare şi furnizare de servicii turistice şi sportive.4. Loc de joacă pentru copii – urmăreşte crearea de facilităţi specifice, absolut obligatorie ca o componentă funcţională a unui parc. 5. Pavilion muzical şi aranjare peisagistică, fiind un loc de întâlnire pentru formaţiile muzicale, concerte sau recitarea de poezii.6. Parcul contemplativ. În această zonă vegetaţia va fi pusă în valoare de dispozitive de iluminare şi de mobilier cu specific urban, pentru a crea un sector liniştit.7. Parc în pădurea de pini. Scopul principal este de a menţine habitatul natural. 8. Parcul central Buşteni va acoperi cea mai mare parte din zona verde. Acest obiectiv întruchipează ideea clasică de parc specific oraşelor mici. Va reprezenta un parc de interes maxim pentru vizitatori, accesul va fi facil, având deschideri către toate celelalte zone ale parcului. Va fi restructurată configurarea aleilor, pornind de la două alei principale.9. Centru polivalent pentru evenimente cultural-sportive. Va crea un spaţiu public destinat întâlnirilor, pentru organizarea de evenimente sportive, sociale şi culturale, precum şi ceremonii oficiale. Clădirea va permite găzduirea unui număr de 400 de persoane, iar sub scaune vor fi amplasate anexele necesare funcţionării.10. Reabilitarea Străzii Alpiniştilor.11. Instalaţia de iluminat pentru Pârtia Kalinderu, extinderea programului de funcţionare a instalaţiei şi pe timp de noapte sporind gradul de atracţie al pârtiei pentru turişti şi va creşte timpul efectiv de exploatare. Valoarea totală a investiţiei de bază: 15.197.383,42 RON. Obiectivele specifice ale proiectelor vor fi reprezentate de creşterea cu 10% până în anul 2015, a numărului de artişti şi turişti ce vor participa la evenimentele culturale şi artistice din staţiunea Buşteni.

  • III. „Planificarea strategică, pârghie de dezvoltare durabilă şi coerentă a staţiunii Buşteni”

Este un proiect coordonat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Fondul Social European. Scopul proiectului îl constituie creşterea capacităţii de planificare strategică la nivelul oraşului Buşteni prin elaborarea strategiei de dezvoltare durabilă la nivel local, orizont 2015. Valoarea proiectului: 300.000 RON.

  • IV. „O nouă şansă pe piaţa muncii”

Are ca obiectiv facilitatea accesului pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Proiectul este cofinanţat din Fondul Structural European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, valoarea totală fiind de 2.083.976,05 lei. Astfel, 168 de şomeri vor urma cursuri gratuite de pregătire profesională, beneficiind totodată şi de consiliere, informare şi orientare profesională de specialitate din partea AJOFM Prahova.

  • V. Protecţia socială şi ordinea publică

La nivelul oraşului Buşteni se acordă o mare atenţie protecţiei sociale, atât prin programe guvernamentale, cât şi prin proiecte locale. Numărul de persoane cu handicap înregistrate în anul 2010 era de 61, la Primăria Buşteni lucrând un număr de 40 de asistenţi personali (gradul I).Dar nu numai atât, căci s-au distribuit, la fiecare început de an şcolar, gratuit, rechizite pentru toţi elevii de la instituţiile de învăţământ din oraş, clasele I-VIII, iar cu prilejul sărbătorilor s-au distribuit, ca în fiecare an, pachete cu dulciuri şi cadouri pentru şcolari şi preşcolari. De asemenea, pentru clădirile sociale au fost realizate reparaţii de acoperişuri, tencuili şi zugrăveli exterioare. Nu în cele din urmă, lăcaşurile de cult, indiferent de confesiune, au primit sprijin financiar pentru lucrări de reparaţii, dotări şi încălzire.Cu ocazia sărbătoririi Nunţii de Aur, din anul 2007 şi până în anul 2011, un număr de 262 de cupluri şi 426 de văduvi/văduve din Buşteni au primit diplome de fidelitate. Consilul Local a aprobat ca fiecare familie să primească 1.000 de lei, iar persoanele văduve 500 de lei. Banii şi diplomele au fost acordate într-un cadru festiv.Alte peste 2.000 de persoane aflate în dificultate socială au primit pachete cu alimente cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi Paşte. Din punct de vedere al ordinii publice, putem spune că oraşul Buşteni este un oraş sigur. Perfecţionare cadrului legislativ aferent instituţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia şi Jandarmeria – a dus la eficientizarea muncii de prevenire a tuturor genurilor de infracţiuni.

  • VI. Construcţii locuinţe sociale

*Locuinţe sociale C1, C2 şi C3 – finanţate conform OUG 74/2007, cu un număr de 49 unităţi locative. Valoarea contractului: 6.000.000 lei.*Bloc locuinţe sociale strada Crângului nr. 2 – finanţat conform Legii 114/96, cu un număr de 12 unităţi locative. Valoarea contractului: 1.800.000 lei.*Este în lucru blocul de locuinţe ANL din strada Aleea Parcului, cu 20 de unităţi locative şi o capacitate de 48 de persoane. Valoarea estimativă este de 3.340.000 lei.

  • VII. Cultura şi sportul

În anul 2010 s-a acordat o atenţie deosebită din partea Consiliului Local pentru activităţile culturale şi sportive la nivelul oraşului ca acţiuni conexe pentru dezvoltarea turismului, dar şi pentru progresul cetăţenilor localităţii. Aceste activităţi au fost: -Etapa Cupei Mondiale de Escaladă pe Structură de Gheaţă, cu participare internaţională, care s-a desfăşurat ăe Pârtia Kalinderu;– Cupa Oraşului la Schi, pe Pârtia Kalinderu şi Cupa Oraşului la Fotbal, care s-a desfăşurat anual la sala de sport;-Concursul Naţional al Teatrelor Studenţeşti;-Tabăra internaţională de caricatură „De la Om la Omu”, care a avut vernisajul la Casa de Cultură, unde au fost prezentate toate lucrările din concurs;-Spectacole de fanfară, sâmbăta, în sezonul estival;-Expoziţii de pictură, sculptură şi lansări de carte;-Ziua Cadrului Didactic, activitate în cadrul căreia au fost premiaţi profesorii şi elevii care au obţinut rezultate notabile la olimpiadele şcolare.De asemenea, Centrul Cultural „Aurel Stroe” a găzduit, pe tot parcursul anului, spectacole de teatru, concerte de muzică, manifestări în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii”;-Săptămâna Culturală la Buşteni. Târg al meşterilor populari;-Salonul de Umor „Ridendo Dicere Verum”, care s-a desfăşurat la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” din Buşteni;-Festivalul Internaţional „George Enescu”;-Festivalul Internaţional „Aurel Stroe”, simpozion, mese rotunde;– Festivalul Ost Mountain Fest.

  • VIII. Lista obiectivelor de investiţii iniţiate în anul 2010, propuse a fi finalizate până în 2013

*Buşteni – o staţiune renăscută*Reabilitarea patrimoniului cultural din staţiunea turistică Buşteni – Finalizarea etajului I şi a mansardei Centrului Cultural şi reabilitarea Monumentului „Ultima Grenadă”. Valoarea investiţiei: 2.128.409 lei.*Modernizarea infrastructurii şi creşterea calităţii serviciilor turistice în staţiunea Buşteni. Valoarea investiţiei: 15.197.393 lei.*Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova. Valoarea investiţiei: 8.023.800 Euro*Proiect investiţii „Managementul deşeurilor în judeţul Prahova”. Valoarea investiţiei este de aproximativ 2.500.000 Euro.*Modernizarea drumului turistic DC 132 Buşteni – Gura Diham – Diham. Valoarea investiţiei: 2.500.000 Euro.*Modernizare drum de acces Zamora – Baiului*Strategia de dezvoltare durabilă a staţiunii Buşteni. Valoarea investiţiei: 300.000 lei*Pârtie olimpică de schi fond – Munţii Baiului*Dezvoltarea capitalului uman din administraţia publică. Valoarea investiţiei: 600.000 lei*Centru naţional de informare turistică. Valoarea investiţiei: 571.200 lei.

SURSA: http://www.informatiaprahovei.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed