Încărcat de istorie, eleganţă şi bogăţie, castelul Peleş este una dintre cele mai rafinate atracţii turistice ale României. Localizat în Sinaia şi învăluit în mister regal, castelul Peleş se prezintă şi azi, demn şi elegant în faţa numeroşilor iubitori de artă sau a vizitatorilor ocazionali. Întâmpinaţi de statuia impunătoare a regelui Carol I şi de privirea caldă a primei regine a României, Elisabeta I, vizita în Castelul Peleş se transformă încă de la început într-un regal de frumuseşe, rafinament şi somptuozitate.

De inspiraţie victoriană târzie, cu tot comfortul imaginabil în epocă, încălzire centrală cu aer cald în ziduri şi iluminat electric, Castelul Peleş se ridica, în secolul al XIX, la nivelul unui veritabil castel modern. Are 3.200 de metri pătraţi, este dispus pe cinci niveluri şi are 160 de camere, dintre care 30 de dormitoare, iar construcţia s-a desfăşurat de-a lungul a patru decenii mai exact în perioada 1873-1914.

Cum s-a născut reşedinţa de vară a primului cuplu regal românesc

Reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I ( 1866-1914) şi regina Elisabeta, Castelul Peleş, botezat astfel după râul care curge în apropierea impozantei construcţii, este situat pe o mică pajişte în inima pădurii. Castelul a fost construit în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.

Primii arhitecţi ai castelului au fost doi vienezi, Wilhelm von Dodere (1825-1900), profesor la Technische Hochschule şi asistentul său, Johannes von Schultz (1855-1925?). Proiectul iniţial, inspirat din arhitectura castelelor renascentiste de pe Valea Loirei, model foarte la modă în epocă în Europa, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse, nu a fost acceptat decât parţial. Astfel, conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883).

La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte de Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc.
În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.

Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului.

Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Castelul este astfel înconjurat de terase în stil italian, cu copii după celebre statui antice sau renanscentiste realizate în atelierele lui Raffaelo Romanneli, asemănătoare celor de la Castelul Miramar de lângă Trieste, reşedinţa împăratului Maximilian al Mexicului. Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru.

Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria.
În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea.
Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.
În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.

Interiorul castelului 
Interiorul castelului este unul somptuos, iar cea care a dirijat lucrările de amenajare a fost regina Elisabeta. Implicarea reginei în acest proiect de amenajare a fost una maxină, afirmând că “este de o frumuseţe izbitoare, îi scria mamei sale, doar lemn, foarte bogat sculptat; puzderie de covoare închise la culoare, peste tot culori care se armonizează perfect. Casa este mai mult decât foarte comfortabilă şi făcută să adăpostească o mulţime de musafiri veseli”. Stilurile de amenajare sunt diverse şi se completează reciproc. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg. Sala de teatru, în stil Ludovic XVI are tavanul şi mai multe frize decorate de Gustav Klimt şi Franz Match.

Castelul Peleş şi Carmen Sylva
Castelul Peleş a reprezentat pentru regina Elisabeta, nu doar reşedinţa de vară la care se întorcea de fiecare dată cu încântare, ci şi refugiul în care sufletul de poet al reginei îşi găsea liniştea. La mansărdă, sub acoperiş, se afla atelierul lui Carmen Sylva, o încăpere mare, primitoare, locul unde tineri artişti la început de drum, intelectuali autentici, muzica, poezia se îmbinau într-o simbioză perfectă.

Parcurs istoric 
Parcursul Castelului Peleş în istorie nu a unul lin. Fostă reşedinţă regală în perioada 1883-1947, castelul este naţionalizat în 1948, devine muzeu în două rânduri, din 1953 până în 1975 şi din 1990 până azi, iar în 2007 devine proprietate a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Independent de statul avut de-a lungul istoriei, Castelul Peleş ocupă un loc aparte în mentalitatea neamului românesc, pătrunzând în conştiinţa românească ca un punct istoric de referinţă.

Surse: http://peles.ro/

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…