Camelia BOICIUC: „Parfumul Iubirii” (2) Poeme

PARCUL GOL ŞI PUSTIU

 *****

Mǎ poartǎ paşii

cu aripi de vultur

prin parcul presǎrat

cu frunze,

ce ciudat,

simt inerţia trupului meu

şi totusi…

da, sunt eu.

Prin parcul cu frunze aurii

se joacǎ vântul cu pǎrul meu

printre frunze şi bǎnci pustii

e parcul gol,

e târziu,

ce ciudat,

simt pǎrul meu

şi totuşi…

da, sunt eu.

Mi-a rǎpit privirea

parcul e gol şi pustiu,

ochii sunt inundaţi de tǎcere,

ce ciudat,

simt ochii mei înecaţi

şi totuşi…

da, sunt eu.

 ***

 

COPILǍRIA

 *****

Parfumuri subtile

iz de fericire,

îmi îmbatǎ fiinţa,

“ file din copilǎrie”,

o carte închisǎ şi totuşi deschisǎ

din raftul prǎfuit îmi furǎ privirea.

Vǎd chipul copilei cu pǎrul castaniu,

vǎd licǎr în privire.

“File din copilǎrie”,

 îmi zâmbeşte fericirea:

-“Ce faci adulto ?

Când ai crescut ?”

rǎmân tǎcutǎ,

din pagini închise şi totuşi deschise

îmi râde puritatea:

-“Eşti mamǎ, frumoaso!”

rǎmân din nou tǎcutǎ…

Ce mare m-am fǎcut!

 ***

 

DE VORBǍ CU VIAŢA

 *****

Pe unde m-ai putat,

nebuno,

cu pǎrul despletit?

Şesuri,

lanuri întinse

cu flori îmbǎtǎtoare?

Nu, asta visam doar,

aşa credeam cǎ eşti

nebuno,

cu pǎrul despletit.

M-ai purtat prin pustiu,

mereu singurǎ,

pe prǎpǎstii primejdioase

şi-acolo, mǎ lǎsai sǎ alunec,

sǎ cad,

sǎ mǎ zdrobesc,

îmi ziceai mereu:

“Aşa se-nvaţǎ omul!”

Nu ţi-a fost milǎ

nici când mǎ prǎbuşeam istovitǎ

de drumurile tale

stâncoase,

m-ai lǎsat însetatǎ

de adevǎr,

înfometatǎ

de iubire,

nicicând n-ai lǎcrimat pentru mine

repetai mereu:

“Aşa vei deveni puternicǎ,

fierul cǎlit nu poate fi distrus!”

Tu însǎ ai uitat un lucru,

eu nu sunt din fier,

sunt doar o formǎ din ţǎrânǎ,

ce poartǎ un biet suflet,

ce trebuie sfinţit,

m-ai ajutat tu sǎ fac asta?

nebuno,

cu pǎrul despletit.

 ***

 

PORUNCǍ

 *****

Sǎ nu plouǎ,

nu,

fiindcǎ suntem atât de reci

încâ dacǎ ar ploua

picǎturile ar îngheţa,

atingându-se de trupurile noastre.

Mai bine dǎ-ne Tu, Doamne

puterea de a ne încǎlzi

la focul divinei Tale Iubiri,

atunci,

cerul s-ar deschide

sǎ plouǎ,

sǎ ne ude sufletele

uscate .

 ***

 

VIS STINGHER

 *****

Te-am pierdut din braţele-mi deşarte,

Cum se pierde taina-n noapte,

Printre degete zâmbind

Ai rǎmas pustiu, un gând.

 *

Cum se stinge flacǎra în vânt

Ai pierit, o, vis plǎpând

Şi-am rǎmas gol şi tǎcut

Parcǎ nici nu te-aş fi-avut.

 *

Printe alte existenţe

Mi-ai lǎsat numai secvenţe,

Dintr-o candidǎ iubire

Doar un iz de fericire.

 *

Ȋţi mai simt mirosul moale,

Ca al unei domnişoare,

Ce mǎ poartǎ, mǎ înalţǎ

Parcǎ spre o altǎ viaţǎ.

 ***

 

PORUMBEL

 *****

Ca un fulg printre nori,

Lumină şi pace din cer porţi…

Şi zbori.

 *

Tăcut şi suav că o lumină

Plăpând,senin eşti ca o floare…

Din grădină.

 *

Iubirea Supremă îţi e adăpost,

Mi-ai adus scânteia visării…

Ai fost.

 *

Mlădiţa albă,dor plutitor,

Încet şi sfânt te pierzi …

În zbor

 *

Dulce porumbel,dulce visare

Poartă-mi dorul şi mângâierea …

Din zare în zare.

 *

În cer să duci întristarea

Şi cere Domnului …

Indurarea

 *

Coboară pacea pe pământ

În veci să domnească…

Spiritul Sfânt.

 *

 

AI UITAT?

 *****

Când ai pornit pe noul drum

Trăind ce ai visat cândva,

ai uitat ce va rămâne

În urma ta?

 *

Priveşte viitorul ca pe-un vis

Ce nu se spulberă doar de-l trăieşti,

Lasă să treacă ce-I de trecut,

Învaţă să iubeşti.

 *

Dacă săgeţi dintr-un trecut

Acum şi mâine lung te-ochesc,

Nu dă-napoi nicicând,

Că doar te urmăresc.

 *

Oare-ai uitat legea iubirii,

Ce vine şi se duce presărând,

Idile şi amoruri în a lumii carte?

Tu învaţă-le trăind.

 *

Lasă să treacă ce e de trecut

Nu-ţi pară rău că timpul trece,

Urmează-ţi dorul ca pe-un rău

Spera în pace.

 *

E greu,dar ai uitat,

Că tot ce nu rămâne este efemer?

Priveşte trandafirii şi amurgul,

Îndreaptă-te spre cer.

 ***

 

MAMĂ

 *****

În fragedă pruncie

Cuvinte nu ştiam o seamă,

Dar dintre toate era sfânt

Cuvântul:

              mama.

 *

Am învăţat apoi

s-ascult cum lumea mă îndeamnă

Dar nu putui să uit

Eternul :

           mama.

 *

Am căutat în lume şi în vers

Iubirea ce mă cheamă

Rămas-a însa-n minte

Seninul:

           mama.

 *

În clipe grele sau uşoare

Când viaţa pare-o dramă

Nimic nu ne poate lua

Iubirea:

          mama.

 ***

––––––––––-

Camelia BOICIUC

Baia Mare

ianuarie 2012

––––––––––––––––––-

BOICIUC, Camelia, poetă, nascută la 18 ianuarie 1985. Profesia: educatoare (5 ani). Studenta anul III la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educatiei (Pedagogia invăţământului primar şi preşcolar), Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Baia-Mare (zi). Menţiune in cadrul Concursului de creaţie plastică si literară „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmatiei (2 decembrie 2002) pentru sectiunea poezie („Munca, izvor de inţelepciune).