Home Breaking News Stiri Externe Camelia Mirescu – “Cum ne schimbăm imaginea? Doar prin cultură!”

Camelia Mirescu – “Cum ne schimbăm imaginea? Doar prin cultură!”

9 min read
0
0
650

Camelia Mirescu este pictoriţă şi scriitoare. Trăieşte la Roma de peste două decenii, dar nu se consideră italiancă. Vorbeşte perfect româneşte şi consideră că schimbarea imaginii României în Italia poate fi realizată doar prin cultură. “Am încredere în lumina mea. E orbitoare”, spune Camelia, ca o declaraţie de identitate. Frumoasă, cultă, generoasă, Camelia ne reprezintă în mod impecabil în Italia.

Camelia Mirescu, originară din Olteniţa, a început să picteze la vârsta de patru ani. Primul Moş Crăciun i-a adus în dar la cinci ani culorile şi caietul de desen. A continuat la cercul de pictură de la Casa Pionierilor. Îşi aduce aminte de prima expoziţie de la zece ani: 10 lucrări cu fete cu melci în păr. La 18 ani a dat examen la liceul de artă Nicolae Tonitza din Bucureşti, unde erau 14 concurenţi pe un loc.

Destinul italian

Imediat după Revoluţie a venit în Italia. Când a ajuns prima dată la Roma a înţeles că aici este destinul său, când a văzut Columna lui Traian. “Pentru că această columnă era fotografiată pe prima pagină a abecedarului din România”. Începuturile sale în Italia au fost grele, pentru că noi, românii, acum douăzeci de ani aveam “o mentalitate de a fi şi nu de a avea. Eu stiam o groază de lucruri, dar nimeni nu părea interesat pentru că era mai important la vremea respectivă să-ţi arăţi maşina, afacerea, vila, etc. Chiar dacă tu erai o enciclopedie, nu erai luat în consideraţie.”

Apoi îi lipseau cinematograful, cinemateca, teatrul… De fapt asta îi lipseste şi acum. Nu pentru că în Italia nu le poate frecventa, dar nu au acelaşi farmec ca în România şi este dificil să urmăreşti viaţa culturală românească de la depărtare.

Prima expoziţie, la Palazzo Valentini

La Roma a făcut Şcoala Superioară de Arte. Tot la Roma a avut şi prima expoziţie în 2003, laPalazzo Valentini. “A fost un moment extraordinar din viaţa mea”, îşi aduce aminte. “Contează şi să fii perseverent, dar mai ales contează şansa momentului. Îmi aduc aminte că la Palazzo Valentini, persoana care trebuia să facă expoziţia nu era disponibilă”. Camelia făcuse cerere să expună, ca orice artist, dar nu spera să fie acceptată. “Timpul era foarte scurt şi nu puteau să lase sala liberă. Am fost sunată şi în acea clipă am spus da. Dacă eşti în gară când trece trenul şi îl iei, ajungi în mod sigur la destinaţie.”

A urmat apoi expoziţia la Veneţia, la Institutul Cultural Român. Apoi a expus laAccademia di Romania la Roma, a expus la Paris. Anul acesta a participat la o expoziţie colectivă la Palazzo Alfieri.

Discriminarea românilor

Dacă vorbeşte cu uşurinţă despre realizări, nu îi este la fel de uşor să vorbească despre nemulţumiri. Asta pentru că nemulţumirea e una singură, dar doare mult: discriminarea românilor. Crede că se datorează faptului că românii nu au fost apăraţi aşa cum ar fi trebuit să fie apăraţi. “Eu sunt româncă, şi deşi locuiesc de atâţia ani în Italia, nu mi-am luat cetăţenia italiană. Gândiţi- vă că la anumite cine, în case importante, de fiecare dată femeia care serveşte la masă este o româncă. Toata lumea ştie că sunt româncă. În clipa în care ajung în această casă, eu mă duc direct în bucătărie, salut pe toată lumea. Vorbesc cu doamna Maria sau Ana, o sărut pe obraji şi o întreb ce mai face.”

Imi spune că dacă cineva îşi permite să facă vreo aluzie la adresa românilor, le reîmprospătează memoria italienilor aducându-le aminte că şi ei au emigrat în România acum mulţi ani şi au muncit în mină, nu erau doctori docenţi.

În privinţa imaginii negative pe care noi românii o avem în Italia, spune că se ştie prea puţin despre strămoşii noştri daci. Biletul de vizită ar fi trebuit sa fie Cioran, Brâncuşi, Eliade. Au fost alte priorităţi, nimeni nu s-a gândit, timpul s-a pierdut, dar probabil că o să recuperăm.

Camelia este încrezătoare în recuperarea acestei imagini. Românii sunt persoane extraordinare: “Gânditi-vă, în câte ţări se aşteptau străinii cu pâinea şi sarea şi ulciorul de vin rosu? Dar pe de altă parte, vremea căpiţelor de fân, a Transilvaniei, a trecut. A fost un timp în care erau nemaipomenite aceste tradiţii. Dar acum, ca să ne refacem imaginea, trebuie să exportăm cultura.”

Cum pot convieţui două iubiri ? Simplu: Camelia îmi spune că ea se vede “cu un trup italian şi cu un suflet românesc. Indisolubile. Pentru că vorbim despre aceeaşi persoană.” Camelia tocmai a terminat de scris prima carte în limba italiană. În momentul de faţă este la corectură. Am rugat-o să îmi divulge subiectul. Mi-a spus că este o poveste romantică, iar pe alocuri are şi elemente autobiografice.

Ruxandra Drăgoescu
SURSA: http://www.gazetaromaneasca.com
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU – Grecia, paşi prin istorie, călător prin timp

Se spune, ca nicăieri nu-i mai frumoasă luna plină, decât atunci când urci pe Acrοpole! De…