×

Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni a sărbătorit cea de-a VIII-a ediție a Zilei școlii

Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni a sărbătorit cea de-a VIII-a ediție a Zilei școlii

057-397x320 Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni a sărbătorit cea de-a VIII-a ediție a Zilei școliiGazda evenimentului a fost Centrul Cultural „Aurel Stroe”, unde invitații au avut ocazia să admire un spectacol artistic susținut de elevii colegiului. Dansurile populare și moderne, scenetele umoristice, muzica și dansul majoretelor, toate au fost apreciate și aplaudate de spectatori.
Autoritățile locale au fost și de această dată alături de elevii și profesorii Colegiului „Ion Kalinderu”
Unitatea școlară poartă numele fondatorului, Ion Kalinderu, unul dintre ctitorii orașului de la poalele Bucegilor.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed