S-a dus Pann finul Pepelei, cel  isteţ ca un  proverb
Epigonii, Mihai Eminescu.

Revistă umoristică într-un act

Serialul nr. 2 / Vezi AICI nr. 1

NICOLAE FILIMON:
Frumuşico, dacă-i vrea…
Mie tare mult mi-ar place,
Pruncuşor frumos ţi-aş face.
 (se ridică de la masă , o prinde de braţ şi-i spune cu
tandreţe-n glas)
Loria, primeşti, ori ba,
Nu-i bună oferta mea?
LORIA GEORGIA: (lundu-l peste picior)
…Scriitor cu multă carte,
Nu-nţelegi că nu se poate?
Dacă-n cântec spun ceva,
Sunt artist ca dumneata;
Cum ai crede c-aş putea…
Să fiu amanta mata?!… (se depărtează)
ENGHIURLIU:
Filimoane, Filimoane,
Ce-ţi pierde vremea prin saloane…
După mândrele cucoane. (suspans)
La Deşliu-ai să găseşti
Fetiţe să le iubeşti. (Pann vrea să-i taie vorba)
Numai Pann îţi poate spune
Cum se face-o  rugăciune,
Când Anica i-a cedat,
(îl prinde după umeri pe Anton Pann)
Şi i-a dăruit băiat.

 

ANTON PANN:
De-aia zic şi-mi cer iertare: (cu pioşenie)
Domne, prea sfinţit şi mare!
Ochii dacă nu-mi dădeai,
Ajungeam la Tine-n rai.
Inimă de nu aveam…
Doamne, nu mai pătimeam.
Numai Ţie îţi cântam… (spăşit)
Şi amante nu aveam. (mustăceşte cu subînţeles)

 

NICOLAE FILIMON:
Îmi dai voie să le spun?
(Anton Pann dă din cap afirmativ)
Un secret nu ar fi bun
Ca să-l ţii pân’ la mormânt.

 

ANTON PANN:
(în zeflemea arătând către Nicolae Filimon)
Vrea să afle ce-am făcut,
Cum de nu ajusei sfânt;
Câte păcate-am avut…
La catastif cum s-au trecut,
De când sunt pe-acest pământ.

 

POVESTITORUL:
(le face semn la meseni să-l asculte)
    … Cucernic precum era, renumit profesor de muzică la Şcoala Episcopiei, că-n acelaşi timp slujea şi în mânăstirea din Râmnicu Vâlcea care se numea „DINTR-UN LEMN”, când neprihănita stareţă Platonida văzându-l că-i un cântăreţ înzestrat şi cu frica lui Dumnezeu, ce şi-a zis întruna din zile: ia s-o duc pe nepoata Anica (o fragedă copilă care  nu împlinise optâsprezece ani, dar era o „surioară” liniştită şi la locul ei printre măicuţe) să-l asculte pe maestrul Anton Pann cum cână… de plâng şi îngerii de pe catapeteasmă; iar dacă o să-i placă, am să-l ruga să-i dea lecţii de psaltică. Cum cel care-l îndeamnă pe om la rele, să nu-i mai pomenesc numele, ucigă-l toaca de-mpeliţat!… iar fetişcana s-a prins de ochii lui care aveau priviri pătrunzătoare de codru umbrit, a hotărât ca să părăsească lăcaşul mânăstirii, asta după ce sfinţia sa măicuţa stareţă Platonida era convinsă că face progrese remarcabile la învăţătură. Cum să o scoată din incinta mânăstirii  pe Anica, iubita sa,  când nici rândunica nu putea să evadeze, dar  îndrăgostitul nostru Anton Pann a avut ideia genială ca după terminarea lecţiei de muzichie să rămână peste noapte în una din chiliile mai îndepărtate şi nelocuită pe atunci.
După miezul nopţii, fiindcă măicuţele nu încuiau uşile de la intrare, a-mbrăcat în grabă costuml maicii Magdalena, (care dormea buştean) o bătrână respectabilă ce pleca în fiecare dimineaţă pe la orele trei ca  să ajungă în oraş şi   să capete de la târgoveţi  câţiva bănuţi şi alimente, întru credinţa lui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru refacerea picturii ce se deteriorase de vreme. Când au ajuns la poarta de la ieşire,  „măicuţa cocoşată” care abia îşi târa piciorele, cu traista pribegiei pe cot şi basmaua trasă pe faţă, ţinându-se de mâna Anicăi, i-a spus sorei Catrina că a venit timpul să înveţe şi măicuţele mai tinere cum să facă rost de bani pentru mânăstire, că ea, of-of-of!… mâine poimâine o să meargă în ceruri, şi cine are s-o înlocuiască. Cum pe atunci nici ceas nu aveau, iar cocoşul nici că se grăbise ca să dea primul senmnal din noapte după ora douăsprezece, măicuţa Catrina, temându-se c-a dormit nepermis de mult în post, a întrebat speriată, ştergându-şi ochii abia deschişi.
–   Prea bună măicuţă Magdalena, cât să fie ceasul?
–   Doamne!… (a tuşit şi piţigăindu-şi glasul) tu întrebi? E trecut demult, surioară Catrina, de ora trei. Am întârziat… vai de păcatele mele. Până ajung în piaţa mare, o să se ridice soarele de-o suliţă, că nu mă mai ţin deloc picioarele astea…
–   Duceţi-vă sănătoase!.. Să v-ajute bunul Dumnezeu… şi pe-aci le-a fost drumul, că n-au mai dat pe la mănăstirea „DINTR-UN LEMN” nici el, nici micuţa „surioară” Anica… până în ziua de azi, când aflarăţi cele petrecute în anul 1827.
ANTON PANN: (lui Dodoloanţă)
Hai jupâne, dăruieşte!…
Vin ales şi ne cinsteşte. (le face cu ochiul celor doi)
 
DODOLOANŢĂ:
(abia îşi scoate pălăria înţepenită de pe cap
 şi o pune pe un taburet în faţa tejghelei)
Lică, mă Tilică!…ia umpleţi câte-o ulcică,
Să cinstească fiecare, să uităm de supărare.

 

ANTON PANN:
(le face semn celor doi băieţi de prăvălie)
Cel ce poartă pălărie,
O să aibă bucurie.
(Lică se aşează cu spatele în dreptul taburetului pe care este aşezată pălăria, iar Tilică scoate în grabă fâşiile de ziar de sub banda din interior)
 
DODOLOANŢĂ:
(îşi pune mâna pe frunte, apoi strigă vesel)
Hei Mariţă, nu uita,
Ia te fă puţin încoa!
Poftă am să joc puţin,
Ca la noi la Severin…
(bate de câteva ori cu piciorul în podea)
Să cinstesc un şpriţ cu vin;
(Măriţa  le aduce două pahare pline ca să cinstească)
Coane Pann, să mai trăim!
(vrea să-l strângă-n braţe şi să bea haiduceşte, fiecare din paharul celuilalt, atrăgându-i atenţia că Loria Georgia, care intră în scenă, vrea să le spună ceva)
 
LORIA GEORGIA:
Dragi meseni, în astă seră,
Vinu-i gură de fecioară,
Ca dragostea te doboară!
Cine bea de dor îi trece…
 
ENGHIURLIU: (cu hotărâre)
Nici un strop de apă rece!
ANTON PANN:
Cine bea pân’ la-mbătare,
Nume bun în lume n-are.

 

DODOLOANŢĂ:
 (ridică paharul, închină cu fiecare)
Să am baftă la vânzare!…

 

ANTON PANN: (îi ţone-n coardă)
Şi punga să-ţi crească mare…

 

DODOLOANŢĂ:
Vorba asta, mi se pare…
Că mi-ai zis-o dumneata
Când câştigul nu-mi ieşea?

 

ANTON PANN:
Multe omu-n viaţă spune,

 

CHIOSA:
Dar reţine, faci ca mine:
Să alegi doar vorbe bune!
 
DODOLOANŢĂ:
Asta fac, ascult reţin…
Să ne mai cinstim cu-un vin.
(închină în cinstea distinsului musafir, face o plecăciune)
iertaţi, am atâta treabă…
(râde, e mulţumit că Anton Pann a stat de vorbă cu el şi au băut „haiduceşte” îşi ia pălăria, o pune pe ceafă şi începe să joace. Când vrea să şi-o îndrepte pe frunte, îi cade peste ochi şi-l apucă teama, priveşte consternat în jurul lui dacă a fost observat de careva).
Neică Pann, priveşte, zău!…
(glasul îi devine piţigăiat, se apropie de maestru)
Doamne, ce-i cu capul meu,
Mi s-a micşorat prea rău?!…
 
ANTON PANN:
Capul când s-a micşorat,
(pe un ton grav) E blestem adevărat…
 
DODOLOANŢĂ: (chircit de spaimă)
Cum să scap, sunt ca turbat?

 

ANTON PANN:
Să plăteşti de unde-ai luat –
Celor ce i-ai înşelat,
E un sfat… ca să ai leac.
 
DODOLOANŢĂ:
(abia îl mai vede, pălăria îi acoperă ochii)
Vai, vai… de viaţa mea!
Efendi, ce fac, mata?… (speriat)
Muşterii de-or afla,
În crâşmă n-or mai călca…
(aruncă pălăria în spatele tejgelii)
 
ANTON PANN: (foarte calm)
Teamă… n-ai, te ajut eu:
Am un doctor, (ridicând umeri) un evreu…
Jupâne, dacă-i plăteşti,
Chiar pe loc te lecuieşti. (vesel)
N-am terminat de vorbit…,
Uite-l că a şi sosit.
 (îşi face apariţia un fante care-i îndrăgostit de Măriţa crâşmăriţa)
Vorbim de lup, şi… (pentru el) purcelul la uşă.
 
TURTUREL:
Salutare, salutare!… la întreaga adunare.
Deranjez? Am o-ntrebare…

 

ANTON PANN:
(către Turturel care vine spre el cu mâna-ntinsă ca să-l slute)
Ce-ncântare!!!… (către cârciumar)
Iată… doctorul matale.

 

DODOLOANŢĂ:
Să fii bine cuvântat!
(pentru el)  Domne, cum l-o fi chemat?!…
(bucuros, cu vocea tare) Coane Pann, mă simt salvat!

 

TURTUREL:
(Anton Pann îl opreşte din drum pe Turturel chiar în mijlocul prăvăliei, îşi strîng cordial mâinile, se îmbrăţişează)
Panne frate, sunt ruinat, (îi arată spre buzunare)
Lefter cu adevărat…
Aseară m-am îmbătat… (gânditor)
Bănişorii mi-au furat.  (îl priveşte cu atenţie dacă l-a impresionat)
 
ANTON PANN:
Ia zi-mi, cum de te-a prădat!?…
(bănuitor, zâmbeşte) Ca să vezi, ce norocos!…
Bani să aibă-un păduchios?
(bine dispus) Parcă ieri… spunea Melinte,
Te văitai că eşti păduche. (rumoare)

 

TURTUREL:
(prins cu mâţa-n sac, recunoscut ca zgârcit, dar mereu amorezat)
N-am ce face, buza-mi crapă…
Of, de ruşine sunt topit:
N-am nici după ce bea apă;
Asta-ţi spun… că-s om cinstit.

 

ANTON PANN:
De nu-ţi e cu supărare…
Turturele, linge sare!
După aia să bei apă,
Şi de foame o să-ţi treacă.
(cu toţii se amuză copios de sfatul lui Anton Pan pe care i l-a dat lui Turturel, în timp ce Lică-i aduce un scaun şi se aşează lângă petrecăreţi)
 
TURTUREL:
Salve patroane!
(către Pann) Sluga dumneata, maestre
Ce e-al tău, de-o-parte este.
(o  plecăciune adâncă, cu-un ochi după crâşmăriţă
şi cu altul în farfurie).    
Panne dragă, ce mă fac!…
(se aşează la masă oftând şi priveşte printre farfurii şi pahare)
Sare nu-i nici neam… de leac,
Dar dup’ o friptură bună…
Apa rece din fântână,
Chiar se cere-o clătitură…
Să mai spăl dinţii dingură;
Că n-ai vrea să mă cinstesc
Cu apă; să ruginesc!? (râde în cascadă)

 

ANTON PANN:
(îi face semn lui Turturel să-nceteze cu glumele, îl ia de
cap şi-l apleacă spre el, îi vorbeşte confidenţial).
Gură spartă, cătinel…
Nu te da-n stambă, Costel!
Ia şi gust-o ţuiculică,
Să nu rugineşi, nenică.
Deschide numai niţel…
Urechea de şoşonel.
(îi vorbeşte cu discreţie, să nu-l audă Dodoloanţă)
Vezi gâscanul, pehlivanul!…
(îi face semn din cap spre Dodoloanţă)
Capul i s-a micşorat; (îi-l arată pe Lică)
Băiatu’ l-a aranjat…
Jupânu’ e cam zgârcit,
Dar e bun de jumulit…
Nu-i ca tine un falit. (îl bate cu palma pe piept)
 
TURTUREL:
Dacă scăpătai un pic…
Destinul aşa mi-e dat.

 

ANTON PAN:
Doctor te-am recomandat;
Fii atent, bagă-l în sac!
(îi şopteşte ceva la ureche, iar Turturel râde pe-nfundate).
 
TURTUREL:
Nici-o grijă, -l am la mână,
Iar din oala cu smântână
Am să dau şi celor doi (arătând spre Lică şi Tilică).

 

ANTON PANN:
Păi nu chefuim şi noi? (îi strânge mâna)
Am să-ţi spun o şmeicherie:
Cumpără-i o pălărie;
Cum e tont, n-are să ştie
Că dovleacul i-a crescut…
Şi de-odată i-a scăzut;
Minte-n el nici c-a avut.
(îl ciocăneşte în creştetul capului)

 

TURTUREL:
Bun, te cred… că n-a avut,
Dar văd că baţi ca într-un scut!…
Nene, ăsta-i capul meu,
Şi mă doare, p’onor!… zău.

 

ANTON PANN:
Te-o durea, că nu-i de lemn,
Dar… cum tu scrii de guvern,
Care de noi habar n-are,
Că nici în coate nu-i doare…
Crezui că-i la fel de tare.
(discret) Ascultă povaţa mea:
Dandy, fău-o cu perdea,
Să nu dai de dandana.
Prostu-i prost… dar de se prinde,
Pielea pe nuia ţi-o-ntinde.

 

TURTUREL:
Nici o grijă să n-aveţi.

 

ANRON PANN:
Dar… nu-i uita pe băieţi!
(Îl cheamă pe Dodoloanţă şi-i face cunoştinţă cu Turturel)
Doctor ca el nu găseşti,             
De-l plăteşti, te lecuieşti.
(pentru el) Cel ce banul n-a muncit,
Nu-i păcat de-i păcălit.

 

SULFINICA:
(către Loria Georgia care-l priveşte pe Turturel cu interes)
Bobocel de mărgărit, pentru cine-ai înflorit?
Ia o flaore, fata mea…
(îi prinde în cosiţe un boboc de trandafir)
 …Noroc mare-ţi va purta; (îi face cu ochiul)
 Nu la cei din mahala.
 (îl priveşte pe Turturel cu răutate)

 

ANTON PANN:   (atent la conversaţie)
Tot mă-ntreb, şi mirat sunt:
Câte flori sunt pe pământ,
O fi vreuna mai frumoasă (Loriei)
 Cum eşti tu de graţioasă?

 

SULFINICA:
(săgetându-l cu privirea)
Tot parfumul din petale
O să ţi-l deie  matale… (râde)
Nu ai vrea şi-o sărutare?
 
ANTON PANN:
Pentr-o dulce sărutare
Drag mi-e să-ţi ofer o floare.
(ia un fir de trandafir din coşul florăresei, îl sărută apoi i-lLoriei) Pentru regina noastră care ne-ncântă cu vocea şi frumuseţea ei.
La frumos, frumos te uiţi…
La urât mai strângi din dinţi.
 
LORIA GEORGIA:
Mulţumesc, maestre!…
Sunt încântată de atenţia dvs.
                   
ANTON PANN: (către Sulfinica)
 … Ce-ai simţit mândruţa mea
Când plecai din calea ta?
Dor de mine de-ţi era,
La tine în braţe-aş sta…
N-aş gândi la altceva,
De mi-ai da guriţa ta.
Vorba dragostea o leagă,
Fiindcă tu-mi eşti tare dragă.

 

SULFINICA:
Ca să-ţi fac pe plac, ascultă:
Ce-ţi spun eu, nu prea se uită.

 

ANTON PANN:
Ţigăncuşe cu lipici,
Te ascult: ce vrei să-mi zici?

 

SULFINICA:
Ţi-am lăsat florile mele
La cişmea, în poarta ta –
Noaptea să te-alinţi cu ele,
Să-ţi spună dragostea mea.

 

ANTON PANN:
Ca să vezi cât mă miram,
Florile când le găseam…
Câte gânduri nu-mi făceam.

 

SULFINICA:
Tot parfumul din petale
Este dorul de la tine –
Ti-am trimis o sărutare
Să adormi în gând cu mine

 

ANTON PANN:
Asta… chiar că-mi pare bine!
 
SULFINICA:
De visezi salcâm cu flori
În grădina de la casă –
Cu mine ai să te-nsori,
Am să fiu a ta mireasă.

 

ANTON PANN:
Încântat, fetiţa mea…
Dar nu mă pot însura;
Nici harem nu vreau să fac;
Să-mi iau iar bela pe cap?
 
MĂNESCU:
Dacă din altar toţi sfinţii
Lăcrimează când le cânţi,
Pe duduia de-o ascuţi…
Uiţi de casă şi părinţi.

 

ANTON PANN:
Nu zic ba, dreptate ai…
Că-mi are guriţa dulce.
 
CHEOSA:
Măi Antoane, uiţi de rai…
După ea nebun te-ai duce.
 
BARBU PARIS MUMULEANU:
Dar să ştii, iubit coleg!…
După tine am să merg
Unde-i unul,  nu-i putere…
Ajutor la prieteni cere,
Că nu-i chef fără plăcere
Şi nici dor făr’ de muiere.
(încep să cânte cu toţii)
Vinul, vinul… de n-ar fi,
În viaţă ce-am folosi?
Am dormi, ne-am odihni…
Ce păcat, n-am mai iubi.
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Crâşmăriţa-ţi mulţumeşe;
(toţi o privesc admirativ pe Măriţa)
Tare-i bună, ne cinsteşte…
Când vrea ea, ne chinuieşte.

 

SULFINICA:
(Pleacă supărată dând din cap)
Bărbaţii… precum vedeţi:
Plăcerea de le-o făceţi,
Stele vor noaptea să fiţi,
Iar în zori să asfinţiţi.

 

LORIA GEORGIA:
(care-i face cu mâna lui Turturel)
Vulpea la struguri priveşte…
Când nu-i gustă, se hlizeşte

 

ANTON PANN:
Că sunt acri, aguridă…
Şi tot ţopăie să-i prindă.

 

LORIA GEORGIA: (lui Anton Pann)
Prea distins, poet isteţ,
 (pune mâna pe umărul lui Mănescu)
 Şi domn vătaf iubăreţ… (îi aşteaptă privirea)
 Vel-vătaf la curte veche,
 Ibovnic făr’ de pereche,
 Şi vătaf la spătărie…
 Mai ţii minte, ce Mărie
 Îţi da struguri razachie?
 (îl întoarce spre ea, îl priveşte în ochi surâzând)
 Iar când judecai, se pare…
 (îi pune degetul arătător în dreptul inimii)
 Nu-i aşa… (suspans) apărai tot Mărioare? (aplauze)
 
CU TOŢII: (arătând spre Mănescu)
Vel vătaf, ţi s-a-nfundat,
Loria te-a demascat!…
LORIA GEORGIA:
La spital când îmi lucrai,
Tot Mărioare-ngrijeai?

 

NICOLAE FILIMON: (lui Mănescu)
Când la şosea le plimbai, ha-ha-ha!
Le pregăteai pentru rai?
Dar mai mult mi le vrăjeai:
Voi, ibovnicele mele,
Cerul de n-ar avea stele,
Ochii voştri, -l luminează,
Ca stelele scânteiază;
De-aia nici nu rătăcesc,
Ogeacul vostru găsesc.
Pe fereastră când priviţi,
Luminaţi la-drăgostiţi.”

 

MĂNESCU:
Nu şi-n Biblie se spune…
Să iubim în astă lume?

 

LORIA GEORGIA:
(merge-n faţă, se roteşte pe călcâie osută opzeci de grade, şi-l fixează cu privirea pe Dodoloanţă care rămăsese cu gura căscată)   Spital bun, brâncovenesc…

 

DODOLOANŢĂ: (pentru el)
Ca să vezi pe cin’ cinstesc!…

 

MĂNESCU:
Nu trebuia să iubesc,
Şi cu drag să le-ngrijesc!?…

 

CU TOŢII: (jubilând)
Ha-ha-ha!… eşti terminat,
Loria te-a demascat!!!
Să plăteşti un vin muscat,
De nu vrei să fii turnat, (veselie mare)
Să nu dormi la noapte-n pat;
(ridicând cupele)
Nevasta de te-a aflat
Eşti un fante terminat… (rar)
 
ANTON PAN: (tot rar, făcând pe dirijorul)
Broasca  dacă nu e-n lac,
N-are chef pentru cântat,
 
MĂNESCU: (lundu-i vorba din gură)
Niciodată pe uscat! (ciocnesc cupele)
 
LORIA GEORGIA: (către Nicolae Filimon)
Iar mata, vel Filimoane!…
Care cânţi pe sub balcoane
La mândruţele vădane,
Că şi coana vulpe-mi zici:
„Vai!… ce acri-s strugureii.”
Dar mi te târăşti pe brânci,
Mere-ai vrea ca să mănânci…
Dintr’ acelea pârguite,
De la fete-ndrăgostite.

 

ANTON PANN:
Nicolae, n-ai ce zice,
N-ai cu ce o contrazice.

 

NICOLAE FILIMON:
Păi, la fata cu mult har…

 

MĂNESCU:
 Bate-n poartă şi-un tâlhar.

 

ANTON PANN: (făcând cu ochiul)
  …Rage şi câte-un măgar.

 

BARBU PARIS MUMULEANU:
Coane Pann, nu bate-n şa…
Ce tot vrei să spui mata?
Filimon doar le cânta;
Spunea că le luai mata… ha-ha-ha!

 

LORIA GEORGIA:
Câţi în noate… n-auzeam,
Când îmi treceau pe sub geam,
În frunte cu Mumuleanu,
Fantele bucureşteanu’…
Când cu brişca lui zbura,
Şi lăutarii-i cânta…
(chiuie) Uite, -aşa şi iar aşa!
Trezea, -ntreaga mahala;
Enghiurliu-l secunda.
(punându-i degetul în bărbie)
Iar glăsciorul dumnealui
Răsuna de nu vă spui.

 

CHIOSA: (curios)
Spune drept, unde-mi erai?
 
ANTON PANN: (către Loria)
Cu alaiul te distrai?…
 
LORIA GEORGIA:
Prea cinstit profesor Pann…
Câteodată nu lipseam:
Plăteau bine şi-i distram
 
ANTON PAN: (comptimindu-i)
Vai săracul portofel!…

 

LORIA GEORGIA:
Chiosa junior, de fel…
Nelipsit de la apel,
Cu Serghiescu Marin
Goleau clondire de vin,
Şi cântau cu foc aprins,
De-i auzeam şi prin vis.

 

CU TOŢII: (se prind de umeri şi cântă)
„PE STRADA CU TREI FÂNTÂNI”
Pe strada cu trei fântâni,
Zece gropi şi nouă câini,
Acolo-i căsuţa mea –
La Bordei… în mahala!

 

LORIA GEORGIA:
Unde sta nevastă-ta…
(îi arată pe rând cu degetul pe toţi)

 

MARIN SERGHIESCU:
De la crâşmă când mă-ntorc
Pe la ora trei şi-un sfert,
La prima fântână stau…
Doar un vinişor mai beau.

 

ANTON PANN:
Mă stropesc cu apă rece,
Mahmureala,-ncepe-a trece.
Câinii mă cunosc, nu latră…
Că-nvăţai groapă cu groapă.

 

LORIA GEORGIA:
În groapă proşii cădeau,
Iar pe voi vă ocoleau…
Cine bea şi chefuieşte,
În groapă nu nimereşte,
(chiot scurt) Aşa-i măi?
Ia mai beţi un şpriţ, flăcăi!
 
MĂNESCU:
Dacă treaz aş fi, se pare:
Aş cădea, nu-i de mirare.
Dar abţiguit cum sunt…
Gropile nici nu le-ating.

 

CHIOSA:
Ajung la mijloc de stradă;
Nimeni nu e să mă vadă;
Apa ca agheazmă-mi pun…
Vreo trei picături în sân. (râde)

 

CU TOŢII:
(privindu-l pe cârciumar)
Că aşa-mi zicea şi sfântul:
 „Nu l-ar mai ţine pământul…
Pe cel ce-n vin apa  pune,
Şi-n ţuiculiţa de prune!”
          
DODOLOANŢĂ: (pentru el, se-ncruntă)
…Nu cumva vorbesc de mine?
 
NICOLAE FILIMON:
De-aia îmi e plin paharul,
Gălbui cum e chihlimbarul
Raza soarelui întrece;
De-aia nu beau apă rece!

 

TOŢI: (către Măriţa)
Crâşmăriţă, fată bună…
Mai toarn-o ţuică de prună,
Pune vinişor pe masă,
Pastrama-i tare gustoasă.

 

SERGHIESCU MARIN: (dă un chiot prelung)
Iar mă-mbăt şi-mi pare bine,
Cade cârciuma pe mine.
 
NICOLAE FILIMON:
Sări Antoane şi-l susţine!
Că la ultima fântână
Se clătea cu apă-n gură… (un „h-ha-ha!” prelung)

 

SERGHIESCU MARIN:
(ia vioara din mâna lăutarului şi se acompaniază)
Beau cu sticla, nu paharul
Şi îmi pomenesc pe primarul:
Să n-aibă norocul meu,
Să cadă în gropi mereu!
Să-l latre câinii, întruna,
Mândre să n-aibă nici-una. (suspans)
Să cadă pe el năpasta,
Să nu-l aştepte nevasta,
Cum mă aşteaptă pe mine
Şi la icoane se-nchină:
 
BARBU PARIS MUMULEANU:  
„Doamne, să faci Luna mare,
Să lumineze-n cărare…
Bărbatu, -n gropi să nu-mi cadă,
Portiţa noaptea să-mi vadă!.
Fântânile să găsească…
Să bea apă să-l trezească.”
 
CU TOŢII:
Ruga Dumnezeu i-ascultă,
Dar apă nu bem prea multă.
Apă nu vrem să-nghiţim
Că nu vrem să scârţâim. (ultimul cuvânt silabisit)

 

ANTON PANN şi NICOLAE FILIMON:
Câinii de-i trezim, ne latră…
Trezim mahalaua toată.
Iar cum Loria zicea (o prind de mijloc),
Agurida nu-i prea rea…
(o sărută amândoi pe obraji)

 

LORIA GEORGIA:
Vulpea la struguri priveşte…
(nedisplăcându-i sărutul celor doi,
îi lasă şi trece în centrul salonului)
Când nu-i gustă, -amar zâmbeşte.
Mă repet, dar nu greşesc,
Astăzi vreau să-v-amintesc. (cântă)
 
AGURIDA: (doină)   

Asculta AICI: Rodica Anghelescu”Agurida


Watch Maria Tanase -“Agurida” in Music | View More Free Videos Online at Veoh.com

Aguridă, aguridă!…
Puicuţa neichii dorită,
Mânca-ţi-aş guriţa friptă!
Ochişorii să ţi-i beau…
Ochişorii să ţi-i beau
Într-un pahar de cleştar,
Într-un pahar de cleştar
Că pe drumuri nu mai stau.

 

TURTUREL:
(care vine de al Dodoloanţă, arătându-l lui Anton Pann)
 L-ai văzut pe vel-bandit,
  Cum pe băieţi mi-a plătit?…
 (râde) Când de cap l-am lecuit,
  Nu cu hapuri sau fierturi,
  Doar cu astea două mâini;
  (schiţează că i-a luat banii)
  Hai să-l frigem pe cărbuni.
(Anton Pan şi Turturel Costică se duc la Dodoloanţă
ca să-l felicite că i s-a făcut capul la loc)

 

ANTON PANN:   (lui Dodoloanţă)
Dragul meu, nu mă credeai?
Eşti mai fain decât erai…
(cu mâinile netezeşte un cap imaginar)
Doctor ca el… nu găseşti,
În întregul Bucureşti
(Tilică îi aduce pălăria nouă, iar Lică şalul şi lodenul)

 

DODOLOANŢĂ:
(îşi pune pălăria care nu-i mai cade pe ochi, şalul, lodenul pe umeri şi se priveşte în oglinda ţinută în faţă lui de Turturel, surâde satisfăcut)
Ce priviţi, ce priviţi?! (către Lică şi Tilică)
Repede!… hai vă grăbiţi,
Musafirii să-mi serviţi! (către Turturel)
Cinste-ţi fac, îmi eşti pe plac. (recunoscător)
De mata ascult mereu… (râde)
Te pun şef când lipsec eu (îl bate pe umeri)
Nu-ţi fi teamă, -i vrerea mea!
Crâşmăriţa chiar de-i rea,
Doctore, s-asculţi de ea!
… De plată vom mai vedea.
 (mică pauză, se-ntoarce din drum)
Ne tocmim, vom calcula…
Ce zici de oferta mea?

 

TURTUREL:
Banii… sigur că-i primesc,
(mirat, încet) Dar să şi muncesc!…
Dă-mi răgaz, vreau să gândesc.
 
DODOLOANŢĂ:
Eşti de treabă, -ţi mulţumesc,
Dar nici eu nu mă grăbesc. (puţin agitat)
Vreau să afli de al mine: (arată către Măriţa)
Numai ea, rostu-n prăvăliei ţine.
(Măriţa e numai un zmbet, îl pierde din ochi pe Turturel)
Pricepi? Dea-aia-mi merge foartebine.     
(către Lică şi Tilică)
Să nu aud… care-cumva!                  
C-a ieşit din crâşma mea
Vreun client nemulţumit…
Că iau foc, şi v-am pârlit! (către Măriţa)
Iar tu dragă soţioară,
Nu-mi du grijă, merg la moară…
(îi şopteşte la ureche)
Mă aşteaptă văru Cioară…
Mi-a găsit un chiripil,
Nişte butoaie cu vin.

 

MĂRIŢA: (îl atenţionează, e-ngrijorată)
Vezi să nu ne păcălim.

 

DODOLOANŢĂ:
Draga mea, o să-i plătim…
Să vedem dacă se vinde (îi face  cu ochiul)
Şi la muşterei se prinde.
(către Lică şi Tilică, precipitat)
Aţi pus sacii-n cărioară?

 

LICĂ:    
Îi puserăm decuseară. (îi şopteşte lui Tilică, râde)
Spune tu, ce ne făceam,
Bejarcă de nu-i găseam, (râde)
Cămaşa cum o scoteam?…
Dacă domnu’ nu era (arătând către Anton Pann),
Ăsta, -n stradă ne-arunca. (se uită spre Dodoloanţă)

 

TILICĂ:
Nici un ban nu mai vedeam,
De mâine în drum cerşeam…             
Ce bine că ne-a-nvăţat;

 

LICĂ: (salutându-l cu respect pe Anton Pann)
Tilică, profesor adevărat!
Başca e… că ne-am distrat.
 (ia şalul patronului, scuipă în palme, îi perie de scame, apoi îl pune pe spătarul unui scaun)
 
CRÂŞMĂRIŢA: (care-l observă pe Lică râzând)
Nu te mai hlizi aşa,
Că dă dracu-n burta ta!
Dacă te vede jupânu’…
Îţi plânge de milă fundu’.
           
TURTUREL:
Jupâne, locul ţi-l ţin
(îi face cu ochiul, o priveşte siderat pe crâşmăriţă).
Ce comanzi? Eu mă supun. (salută milităreşt
DODOLOANŢĂ:
Nu e grabă, mai vorbim…
(pentru el) Ce-mi crede?…  „l-am păcălit,
ha-ha-ha!… bănişori i-am ciugulit” ,
Dar vreau să-l văd la muncit…
(cade pe gânduri)
Nu-mi miroase-a fi cinstit.

 

CRÂŞMĂRIŢA: (discret, către Turturel)
Ce să spun!… eşti un galant,
Vrei să-i ţii locul în pat?
(tare)  Cred că nu te-ar deranja
Să lucrezi în crâşma mea?
                        
TURTUREL:  
Ce onoare, sluga ta!(o reverenţă)
 
DODOLOANŢĂ: (pentru el)  
Mă grăbesc, am un vecin…
(îl mănâncă-n podul palmei, semn de câştig, e bucuros)
Are portofelul plin. (lui Pann, îl salută)
E un muşteriu mai vechi (iese).
                          
ANTON PANN:
Nene, dacă dă şi din urechi…
Nu e bine-a-ntârzia,
Altfel nu vei câştiga,
Poţi pierde afacerea.
SULFINICA:           
(râzând îl întreabă pe Dodoloanţă în dreptul uşii)
… Unde mergi în astă seară,
La ce puică bălăioară?

 

DODOLOANŢĂ: (o ciupeşte în treacăt)
Pân’ la moară, „Sulfi-cioară”
 
SULFINICA: (pentru ea)
 În faţă la clenţi… mă strigi cioară,
Când îmi ceri, m-alinţi: „frcioară!…”
(vine la masa lui Anton Pann şi arată spre uşa prin care a ieşit Dodoloanţă, râde urmărind-o cu privirea pe Măriţa care se duce la tejghea)
Hei!… Lino, Lino… sălcioară,
Astăseară e la moară,
I-ai pus sacii-n cărioară,
Se duce la mândra, iară.
– Hei!… Lino, Lino, bob de linte, (către Turturel)
Costică, să-mi fii cuminte!…
Morăriţa de mi-l prinde,
Îi ia calul şi i-l vinde.

 

TURTUREL:
– Hei!… Lino, Lino… viorele,        
Vezi-ţi florile tele!
Tu eşti copiliţă mică,
Nu te-ngriji de Costică!

 

SULFINICA:
– Hei!… Lino, Lino, măgheran,     
De-ai să rămâi fără cal…
Făr’ un ban buzunar,
Cu ce urci, Costică, -n Deal?
Hei!… Lino, Leano… trei urzici,    
La căruţă-nhami pisici… (râsete, bătăii din palme)
Să le rogi… şi-ai să le zici,
Tot pocnindu-le din bici:

 

CU TOŢII:
“Hei! Lino, Lino… Cătălină,
Mâţă, să-mi aduci făină!
Că de nu, iau coada ta,
Şi-am să mătur pe şosea!

 

ANTON PAN:
Măi Costică Turturel,
Vezi să n-o păţeşti la fel!
Când ai bani în portofel…
Crâşmăriţa nu te lasă
Să stai singurel la masă.
(veselie, se scandează „bravo maestre!” Măriţa e-ncântată)
Vine şi-ţi toarnă-n pahar
Să mai uiţi de cârciumar,
Să-ţi mai treacă din amar.
 
TURTUREL:
(o soarbe din ochi pe frumoasa crâşmăriţă)
Ce n-aş da, ce n-aş da…
Să mă iubească mândra.

 

MĂNESCU:       
Nu mai da, şi stai cuminte!…
Că te suceşte la minte,
Îşi ia calul şi ţi-l vinde;
Cu privirea te dezbracă…
Dragostea e blestemată –
Şi din pungă banii-i scoate…
(către Tilică rămas cu gura căscată)
Fii atent ce zic, nepoate!

 

LORIA GEORGIA: (cîntă)
ASCULTA AICI MELODIA (click pe semnul play)
 Muzica şi versurile Anton Pann
Rodica Anghelescu – Pana cand nu te iubeam

Asculta mai multe audio populara
VERSURI
Până când nu te iubeam,
Dorule, dorule,
Unde mă culcam dormeam,
Dorule, dorule.
 Dar acum că te iubesc,
Dorule, dorule,
Nu poci să mă odihnesc,
Dorule, dorule.
Ies din casă să mă duc,
Dorule, dorule,
Nu ştiu încotro s-apuc,
Dorule, dorule.
Săracă inima mea!…
Dorule, dorule,
De la sân nu se mai ia,
Dorule, dorule.

 

 

ANTON PANN: 
(iese-n faţă, Mariţa stă la tejghea) 
Crâşmăriţă cu mărgele, hei! (vine lângă ea)
Mâine să deschizi devreme,
Să nu mă topesc de sete.
Dacă gura foc îmi ia,
Ai s-o stingi cu gura ta.
 
MARIŢA:
(se apropie de Anton Pann, cu nostalgie în voce)
Blestemat… al meu noroc…
N-am cum stinge al tău foc.

 

*******

Sfârşitul Serialului Nr.2

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…