In timp ce noi ne ocupam cu depistarea unor imagini vechi (si memorabile) ale orasului, am aflat ca pozele mai recente ar putea deveni la fel de pretioase. In curand, fotografiile  din ultimele decenii ale dealului Cetatuii vor fi mai inedite decat cele de acum un secol.

Fara nici o dezbatere publica – asa cum ne-am obisnuit cand e vorba de chestiuni de interes public – s-a decis (si s-a inceput!) defrisarea copacilor din jurul Cetatuiei, pe motiv ca aceastia ar impiedica vederea monumentului. Continuand aceasta logica, a restabilirii imaginii originare a dealului Strajei, asteptam si demolarea caselor construite pe deal in ultimul secol, impreuna cu parcul Titulescu aflat la poalele lui.

Foto: Carl Muschalek, cca 1890, originalul la Arhivele Statului, Directia Judeteana Brasov

Lasand ironia la o parte, redarea vizibilitatii Cetatuiei ar avea cu siguranta tabere de sustinatori si adversari, ambele avand argumente indreptatite: pe de o parte punerea in valoare a unui obiectiv turistic vitregit, pe de alta parte protejarea arborilor, care si asa nu stau prea bine in statistica Brasovului.

Actuala abordare gospodareasca a administratiei nu va conduce la o rezolvare geniala a problemei, ci va da nastere doar la frustrari, deopotriva pentru localnicii si specialistii care ar fi putut avea un cuvant de spus.

SURSA: http://orasulmemorabil.ro

Cetăţuia, municipiul Braşov

Date istorice

Monumentul este amplasat pe platoul relativ strâmt al Dealului Cetăţii (Schlossberg) care se înalţă spre nord de centrul istoric al oraşului. Pe la cumpăna secolelor XV-XVI oraşul din vale devenise vulnerabil în eventualitatea unui asediu cu arme de foc amplasate pe înălţimile din proximitatea acestuia, fapt ce a impus extinderea fortificaţiilor urbei prin construcţia cetăţuii amintite. Aceasta avea aşadar rolul de a controla Dealul Cetăţii şi drumul comercial care trecea la poalele dealului.

Construcţia cetăţuii a debutat în primăvara anului 1524 când a fost clădit din piatră şi cărămidă turnul în formă de potcoavă care-i constituie şi azi nucleul. Construcţia de trei niveluri, cu acoperiş din ţigle era dotată cu ambrazuri la nivelurile inferioare, respectiv cu un şir de guri de păcură la nivelul superior. Pentru apărarea noului turn au fost aduse în acelaşi an 4 piese de artilerie. În 1551 regele Ungariei, Ferdinand I. de Habsburg, şi-a extins influenţa şi asupra Transilvaniei fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo. Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreţei braşovene între 1552-1554. Lucrările au vizat pe de-o parte fortificarea turnului central cu trei turnuri de artilerie mici, de forma unor bastioane, iar pe de altă parte încadrarea acestui nucleu fortificat într-o incintă. Aceasta din urmă era probabil un zid mai scund dispărut ulterior. Nu se cunoaşte numele arhitectului care a contribuit la planurile cetăţuii, dar acesta a fost cu siguranţă unul dintre arhitecţii italieni aflaţi pe atunci în slujba regelui Ungariei. În 1611 aflăm despre amenajarea unui şanţ cu apă şi a unui val de pământ pentru apărarea ansamblului; în 1618 un incendiu a distrus un turn al cetăţii. Acesta a fost restaurat curând. Nucleul fortificat a fost extins printr-o incintă exterioară, patrulateră, apărată de câte un bastion pe fiecare dintre colţuri. Construcţia acesteia a avut loc probabil în preajma anului 1630, fapt sugerat de placa comemorativă de pe bastionul nordic.

În Cetăţuie s-a instalat în anul 1688 o garnizoană habsburgică. În perioada următoare au fost întreprinse lucrări mai mici în jurul cetăţii, spre exemplu defrişarea viilor din jurul acesteia pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului (1690). În calitate de arhitect militar şef al Transilvaniei, Giovanni Morando Visconti a sugerat în 1699 superiorilor săi de la Viena extinderea fortificaţiilor Cetăţuii de la Braşov prin construirea unor lucrări de apărare exterioare, care să cuprindă tot dealul cetăţii, iar în privinţa fortificaţiei existente considera necesară dărâmarea nucleului cetăţii – care „face mai mult rău decât bine” – pentru a câştiga spaţiu în interior. Sugestiile sale referitoare la nucleul fortificat nu au fost ascultate, avem însă cunoştinţă despre anumite lucrări de pământ exterioare construite în perioada răscoalei curuţilor, în preajma anului 1704. Turnul hexagonal alipit „potcoavei” centrale, precum şi clădirea cu două etaje de pe latura estică a nucleului cetăţii au fost ridicate după 1773. În secolul al XIX-lea cetatea şi-a pierdut rolul militar, prin urmare, ultimele tunuri din dotarea acesteia au fost transportate în 1824 la Alba Iulia. În timpul revoluţiei din 1848-1849 aceasta a mai adăpostit totuşi revoluţionari maghiari care s-au predat în vara lui 1849 după un scurt asediu al trupelor ruseşti. Cu ocazia unor reparaţii mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem veneţian din curtea cetăţii.


Descrierea edificiului

Cetăţuia de la Braşov prezintă un plan patrulater, neregulat având o suprafaţă de cca. 150 x 170 m. Nucleul fortificaţiei îl constituie turnul în formă de potcoavă amintit mai devreme, orientat aproximativ spre nord căruia i s-a alipit ulterior câte un turnuleţ de artilerie spre nord, est şi spre vest. Primele două turnuri au fost înglobate ulterior în clădirea cu două etaje a magaziei de alimente şi muniţii (ulterior cazarmă, brutărie, restaurantul de astăzi) de pe latura estică, care a reutilizat la nivelurile inferioare zidurile fortificaţiilor amintite. Turnuleţul hexagonal alipit laturii nordice a „potcoavei” centrale datează din secolul al XVIII-lea. Turnul în formă de potcoavă al nucleului Cetăţuii este zidit din piatră brută, grosimea zidului măsurând cca. 210 cm la primele două niveluri şi se încheie cu o zidărie din piatră şi cărămidă la ultimul nivel. Turnul delimitează o curte interioară înconjurată de galerii de lemn dispuse pe două niveluri. În centrul curţii se află o cisternă. În zidul turnului remarcăm golurile de tragere de odinioară, zidite ulterior, iar pe faţada exterioară o gură de păcură care s-a mai păstrat din şirul care înconjura odinioară nivelul superior al construcţiei.

Cele trei turnuleţe de artilerie aveau dimensiuni diferite, cel mai mare fiind cel estic, iar cel mai mic acela vestic. Turnul nordic şi estic avea două niveluri despărţite de planşee de lemn, în timp ce turnul vestic, ulterior transformat, delimita o curte interioară şi o clădire cu două niveluri în zona flancului nordic. Toate trei erau dotate cu ambrazuri pentru artileria uşoară la nivelul inferior şi goluri de tragere pentru tunuri de calibru mai mic la cel superior. Acest nucleu central de plan treflat al cetăţuii se evidenţiază destul de greu în ansamblul monumentului actual, fiind acoperit parţial de o terasă şi câteva clădiri ulterioare: restaurantul pe latura estică, turnul poligonal pe cea vestică, precum şi terasa cu scară exterioară de pe latura sudică, vizavi de poarta principală a cetăţii. În vecinătatea turnuleţului estic funcţiona în secolul al XVIII-lea o moară, pe latura vestică fiind semnalată în aceeaşi perioadă o cazarmă. Ambele dispăruseră între timp. La sud de nucleul cetăţii se înalţă fosta clădire a comandamentului.

O incintă bastionară de plan patrulater neregulat înconjoară nucleul fortificat -ansamblul treflat numit şi castel – anterior descris. Un şanţ de cca. 20 de m lăţime şi valuri de pământ, şanţuri, porţiuni de zidărie mai joasă, dispărute între timp, completau lucrările de fortificaţie ale cetăţii. Cele patru bastioane relativ mici, dispuse pe colţurile incintei sunt dotate cu cazemate (lăcaşuri boltite în interiorul bastioanelor servind ca amplasamente de tragere cu tunuri) caracterizate de câte o gură de tragere pentru tunuri pe fiecare dintre flancuri. Câte un turnuleţ de veghe de plan circular marchează vârful bastioanelor. Muchiile ascuţite ale acestora sunt evidenţiate cu blocuri de piatră şlefuită. În zidul bastionului nordic au fost încastrate două plăci de piatră. Prima poartă o inscripţie în limba latină, care comemorează finalizarea construcţiei bastionului între 19 iunie şi 25 iulie 1630, în timpul lui Cristel Hirscher, jude al Braşovului. Cealaltă piatră reprezintă stema oraşului alături de iniţialele judelui şi anul confecţionării (1630) înscrise într-o cunună italienească. Atât bastioanele cât şi curtinele sunt crenelate. În centrul curtinei sud-estice a fost amenajat turnul porţii, numit ulterior, în amintirea vizitei împărătesei Carolina din 1817, Karolinentor. În ciuda unei inscripţii moderne – „1580″ – construcţia este contemporană cu incinta exterioară (cca. 1630). Ea este marcată la nivelul superior de guri pentru păcură şi goluri de tragere în formă de gaură de cheie. Clădirile alipite zidului interior al incintei datează probabil din perioada dominaţiei habsburgice (după 1688) ele servind în secolul al XVIII-lea drept cazărmi.

Între 1975-1981 au fost efectuate lucrări ample de restaurare şi de punere în valoare a ansamblului prezentat. Ca urmare a acestora Cetăţuia din Braşov a fost reamenajată în scopuri turistice.

SURSA: http://enciclopedie.transindex.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…