Născut la Botoşani, în 1948, medicul Mihai Dănilă a urmat liceul „Costache Negruzzi”, apoi, la Bucureşti, facultatea de Istorie, Institutul Waldorf, apoi facultatea de Medicină. Pasionat de literatură, a apărut în diverse publicaţii cu mai multe scrieri de poezie şi proză, dar şi lucrări ştiinţifice. Între timp, devine membru al Societăţii Medicilor Scriitori, fiind participant la mai multe congrese, unde i s-a premiat lucrarea „Cumnatul lui Dumnezeu”. Înclinaţiile sale extraprofesionale nu se îndreaptă numai spre literatură, ci şi spre muzică. Astfel, cântă la violoncel, chitară, compunând şi muzică folk. De curând, s-a stabilit în judeţul Prahova, fiind psihoterapeut oncologic, în cadrul Spitalului Municipal Câmpina.

Reporter: Povestiţi-ne câte ceva despre relaţia care există între profesia dumneavoastră şi pasiunea pentru literatură.
Dr. Mihai Dănilă: Iniţial, am fost asistent medical, doi ani de zile. Apoi am trecut pe studiile înalte. Am început cu facultatea de Istorie pe care n-am profesat-o, dar am făcut-o. După aceea a urmat Institutul Waldorf, inclusiv o perioadă de studii în Germania, şi Medicina. Crezând că, după aderarea României la Uniunea Europeană, se va face şi la noi echipă multidisciplinară în tratamentul cancerului, am făcut o specializare de psiho-oncologie care îmbină disciplina psihiatriei cu disciplina somatică de oncologie. Nu am avut şanse cu ea, dar nu înseamnă că am renunţat. Am făcut şi un master în psihoterapie, tocmai ca să aplic aşa ceva. Lucrând cu sufletul atâta vreme, natural că am aderat şi la literatură, mai ales că ai mei, aproape toţi, au fost oameni de litere. Bunicul a fost preot, profesor universitar la Cernăuţi, mama profesoară de limba română, tata medic, bunica dinspre tată, tot cadru didactic, fratele meu, profesor de engleză la Iaşi, iar sora mea, inginer în Canada.

Reporter: Cum aţi ajuns în Prahova?
Dr. Mihai Dănilă: Aici am ajuns graţie ordonanţei 280 a Guvernului. Până să ajung aici, am fost director de spital în Argeş. Spitalul unde eram s-a desfiinţat prin ordonanţă. Acum locuiesc în Plaiul Tălii şi-am considerat firesc să vin spre casă. Astfel, am ajuns la Câmpina, la Centrul de Primiri Urgenţe, la 1 mai, anul acesta.

Reporter: Aveţi o muncă deosebită, care vă face să vă întâlniţi cu un anume gen de suferinţă. Vă marchează acest lucru?
Dr. Mihai Dănilă: Este o muncă foarte frumoasă, pentru că, practic, tu priveşti omul şi-l înţelegi şi cauţi să-l ajuţi, încă din perioada diagnosticului, de când omul nu prea ştie ce are. E bulversat că nu ştie ce se întâmplă cu el, fără să poată defini exact. Apoi intervine acea anxietate, când i se fac tot felul de analize şi nimeni nu poate să tragă o concluzie. Astfel şi el şi familia sunt în incertitudine. După aceea este acea perioadă de disperare, când omul află diagnosticul. După disperare, urmează etapa de tratament, când, ori face o variantă chirurgicală, ori face o variantă radioterapeutică sau, poate, o variantă chinoterapeutică. Încet, încet, i se reaşează poziţia socială şi poziţia faţă de eul interior, pentru că el ştie, da, am boala asta, dar, poate – acest „poate” e foarte mare -, poate mă fac bine. Dacă mă marchează această muncă… De mic am văzut nenorocirea. Bunicul fiind preot, veneau la el, ba un om bolnav, ba era o înmormântare… Până să vină la preot, veneau la medic, adică la tata. Poate din aceste motive, mi-e foarte uşor în abordarea atât a omului intelectual, cât şi a celui mai simplu, ca să zic aşa. Am uşurinţa de a citi figura, chiar şi atunci când omul minte sau nu are curajul să spună tot, să tăinuiască o parte din interiorul lui. Aşa văd despre ce este vorba şi îl ajut să scoată la suprafaţă tot ce el doreşte să rămână ascuns, să rămână acolo, poate, pentru nimeni. Pacienţilor care pleacă de la mine le spun de fiecare dată: “să ştii că-mi datorezi un zâmbet”. Şi, poate că pleacă cu o floare în suflet!

Reporter: Dincolo de rădăcinile literare, ca să spun aşa, cum a ţâşnit dorinţa de a scrie?
Dr. Mihai Dănilă: Pur şi simplu am trăit într-o lume de literaţi. Bunicul fiind profesor universitar de latină şi greacă, vorbea fluent şapte limbi. De la el şi de la oamenii din anturajul lui am deprins ce este gramatica, apoi ortografia şi apoi scrisul. Plus că am avut la liceul Negruzzi un profesor deosebit, Eugen Calistu – preda limba română, dar era şi jurist. Preda foarte logic, tot. Apoi, fiind elev la un liceu de tradiţie, chiar unele dintre personajele literaturii ţării erau acolo. De exemplu, personajul Adela, al lui Garabet Ibrăileanu, era doamna profesoară Pop, care preda limba română. Participând la împlinirea a 100 de ani de la existenţa liceului, s-au întâlnit generaţii foarte multe. Radu Beligan şi actorul Ciubotăraşu au fost tot la acest liceu. Mulţi, foarte mulţi care nu-mi vin acum în minte. Aici, la liceu, am învăţat să şi cânt, să şi compun muzică, poezie şi aşa mai departe. Prima oară am scris în clasa a V-a. Eram pionier şi am sădit câteva versuri într-un album al unei delegaţii de pionieri care mergeau prin diverse şcoli.

Reporter: Aţi reuşit, în timp, să publicaţi ceva?
Dr. Mihai Dănilă: Da, am publicat. Am fost redactor la revista Seniorilor de la Suceava, pe capitolele medicale sau Sfatul Medicului, cum ar veni, şi de beletristică. Am publicat şi în revista Maramureşul Medical unde, de asemenea, am publicat literatură, plus în reviste de specialitate, unde am nişte lucrări de psihiatrie. Am abordat anumite genuri literare şi în funcţie de cenaclul din care făceam parte: o temă dată de acesta sau la inspiraţia momentului. În sensul acesta am, de exemplu, poezii cu caracter religios sau de literatură pentru copii. Am literatură de dragoste, pentru că sunt un veşnic îndrăgostit. Asta îţi dă, dacă vreţi, o adolescenţă mentală, fiind mereu cu valenţele deschise. Poate nu e cea mai bună expresie, dar aşa cred eu despre mine.

Reporter: De cine vă îndrăgostiţi, domnule doctor?
Dr. Mihai Dănilă: Nu de o femeie, în sine, ci de femeie ca atare. Dincolo de capitolul maternal, până să ajungă femeie, îşi trăieşte propria înflorire, dezvoltare, propria căldură care o emană către ceilalţi. Adică, atunci când priveşti o femeie, este absurd să te gândeşti doar la sex, cu ea. Nu! Sunt multe etaje de ridicat până la capitolul ăsta! Pentru mine, femeia, din punct de vedere artistic este muza principală. Din punct de vedere caracterial este paleta de sentimente, de la iubire la ură. Din punct de vedere maternal, este mama tuturor. Din punct de vedere patologic, este o sumă uriaşă de patologie, mai ales după ce intră în menopauză. Din punct de vedere al factotum-ului este esenţa!

Reporter: Ce proiecte aveţi în ceea ce priveşte pasiunea pentru scris?
Dr. Mihai Dănilă: Întâi şi întâi vreau să rezolv o situaţie de onoare a tatălui meu. Tata are opt brevete de tratamente împotriva cancerului. Mă lupt cu autorităţile să verificăm aceste brevete. Pentru că după atâta timp, cu amploarea care a luat-o cercetarea, batem pasul pe loc cu această maladie. Am scris o carte care se numeşte „O treaptă spre cunoaştere”, în care prezint absolut toată activitatea tatălui meu, preluată după aceea, de mine. Mai lucrez foarte multe acrostihuri. Chiar intenţionez să scot un mic volum, cu titlul „Carpe diem”, adică  trăieşte clipa. Mai doresc să-mi adun într-o carte, lucrările ştiinţifice, să le selectez, să le pot comprima. Apoi, mai am de gând să adun crâmpeie de viaţă, din gărzile pe care le fac la spital. Carmen NEGREU

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

One Comment

  1. Andy

    21 ianuarie 2012 at 9:28 PM

    Buna-ziua, va rog sa ma ajutati cum pot lua legatura cu acest doctor, am o ruda suspecta de cancer si as dori sa vorbesc urgent cu d-l doctor Mihai Danila, e-mail: andy_golf4@yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Veronica BALAJ: În suflet cu poezia din două țări – Amalia ACHARD, Franța

În legătură permanentă cu poezia română, Amalia Achard o translează, prelungindu-i expresi…