►Echipa Valea Albă este noua campioană a prestigioasei competiţii.
►Locul doi a revenit echipei Griviţei, iar Zamora s-a clasat pe locul trei.
►Au fost decernate, celor şase echipe participante, cupe, diplome, mingii, echipament sportiv şi mari sume de bani.

Cei care au urcat la munte în week end-ul trecut nu au avut ce regreta, mai ales pentru aceia care au ales vestita staţiune montană de la poalele Crucii de pe Caraiman unde activităţile cultural-artistice, dar mai ales sportive, sunt într-o continuă derulare, evenimentele de-o mare importanţă se succed cu repeziciune, de la o săptămânăla alta.
După “Zilele Buşteniului” care a cuprins darea în folosinţă a singurului fun-park din ţară, asemănător sau chiar identic cu cel de la Insbruck, din Austria, după concursuri de schi şi Cupa Mondială de Escaladă pe gheţă, iată că avenit rândul unei alte manifestări sportive ce a devenit tradiţională, “Cupa oraşului Buşteni” la fotbal, competiţie ce a avut loc în moderna sală a sporturilor din Buşteni.
Şi dacă nu era domnul primar, Emanoil Savin(vezi foto), această întrecere nu cred că se putea organiza, sau se organiza dar nu în aşa manieră cum o face edilul-şef al oraşului, multe din realizările dânsului sunt de-o importanţă covârşitoare, drept pentru care este apreciat şi, mai ales, respectat, spiritul de fair-play fiind pe primul loc. Bravo dânsului şi felicitările noastre !
Deci, după cum vă informam în ediţia de săptămâna trecută a ziarului, prestigioasa întrecere fotbalistică de la Buşteni, s-a aflat în ultimele faze, echipele luptând pentru a ieşi câştigătoare. Lunea trecută au avut loc jocurile din cadrul etapei a 5-a, care au dus la stabilirea clasamentului final, urmând ca joi(n.n.10.februarie) să se dispute semifinalele. În primul joc echipa din Poiana Ţapului a pierdut disputa cu Griviţei(scor 4-5), apoi echipa cartierului Silva a învins cu 12-7 pe Trestiei, iar Valea Albă a cedat în faţa echipei din Zamora, acolo unde evoluează şi domnul primar Emanoil Savin alături de fiul său,”Jonică”, cu scorul de 4-3.
Au urmat  joi semifinalele unde printre cei prezenţi s-a aflat şi preşedintele clubului Astra Ploieşti, domnul Ioan Nicolae, care are o casă de vacanţă chiar în cartierul Zamora şi nu este exclus ca la ediţia viitoare să-l vedem evoluând la această formaţie. Prima semifinală a fost Griviţei cu Poiana Ţapului după care, în cea de-a doua semifinală, au evoluat Zamora şi Valea Albă, o reeditare a jocurilor de luni.
Meciurile au fost extrem de frumoase şi palpitante cu răsturnări ale scorului, cu execuţii de mare rafinament, cu goluri dar şi multe ratări sau parade ale portarilor.
Echipa Griviţei a câştigat prima semifinală cu 3-1, după care a urmat semifinala a doua, unde gruparea din Zamora n-a mai reuşit să facă jocul bun de lunea trecută, după ce a condus cu 3-2, a fost învinsă cu 4-3, pe finalul jocului, de către cei de la Valea Albă. A fost un joc de-a dreptul fantastic în care s-a remarcat spiritul de sacrificiu al învingătorilor ce au crezut în şansa lor.
Duminica care a trecut, într-o atmosferă de-a dreptul extraordinară, Sala Sporturilor din Buşteni, a fost neâncăpătoare pentru numerosul public care a venit să vadă finalele “Cupei oraşului Buşteni”- ediţia 201, printre cei prezenţi numărându-se numeroase personalităţi din lumea sportului.
În primul joc, la fluierul cuplului de arbitri Laurenţiu Piciu-Răzvan Dincuţă, s-a disputat întâlnirea pentru locurile 5-6, unde Silva a zdrobit-o pe Trestiei cu 20-2(!!!), cel mai mare scor al acestei ediţii, echipa învinsă ocupând ultimul loc.
A urmat “finala mică”(pentru locurile 3-4), unde s-au întrecut învinsele din semifinale, Zamora şi Poiana Ţapului, partida fiind condusă de cuplul de arbitri Bebe Zahiu-Laurenţiu Piciu, de data aceasta trupa lui Emanoil Savin reuşind o victorie clară(scor 8-3) în faţa adversarei şi ocupând ultimul loc al podiumului, după ce au pierdut semifinala.Locul 4 a fost ocupat de învinşi.
Finala pentru locurile 1-2 a fost de-a dreptul dramatică, pentru desemnarea învingătoarei fiind nevoie de prelungiri şi lovituri de la 7 metri. Brigada de arbitri (Bebe Zahiu-Laurenţiu Piciu) a avut mult de furcă în acest joc, unde s-au petrecut răsturnări imprevizibile ale scorului, multe faulturi, cartonaşe galbene şi roşii, goluri frumoase, execuţii de un mare rafinament, ratări, parade ale goal-keeper-ilor, şi multe lacrimi, pentru unii-de bucurie, pentru alţii-de necaz.
Echipa Valea Albă(vezi foto) este noua câştigătoare a “Cupei oraşului Buşteni”-ediţia 2011, după ce a învins cu scorul de 8-7(3-3 după timpul regulamentar de joc şi prelungiri) pe Griviţei, departajarea făcându-se la lovituri de la 7 metri. De remarcat că echipa Griviţei(vezi foto) a condus cu 3-0 încă din prima repriză, fiind egalată în ultimul minut de joc, aceasta pierzând, la loviturile de departajare şi ocupând locul doi.
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu artificii şi şampanie, unde un grup de majorete au făcut deliciul celor prezenţi în pauzele jocurilor, dar şi la final, Emanoil Savin le-a decernat echipelor cupe, diplome, echipament sportiv şi numeroase sume de bani, cei prezenţi fiind impresionaţi de această competiţie sportivă. C. S.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Copilul tau se uita ore in sir la desene? Cum ii influenteaza ele modul de a gandi si actiona?

Fiecare parinte trebuie sa stie asta! In timpul socializarii si ca urmare a acesteia, oame…