Scriu mai ales dimineaţa. Mici descărcări electrice.
*
Vai, vai, suntem impregnaţi de prea multe prejudecăţi. Dar aceste ne e felul.
*
Tiparele insomniei, destrămate în textul desfigurat…Eliberări subcuantice, orgasmice, disimulări şi rateuri ….Asta uneori face arta poetică ?
*
Irizări ce dau năluciri extactice opacităţii…Între vitraliu şi fereastră, spiriduşul empatiei tale, jucăria vreunui zeu încă tânăr…
*
Poemul decantând nefericiri
Vindecător se-agită. Ies din carte
Tu, suflete, vindecător de sine,
Eşti curcubeu ce râde pe cascade…
*
Instinctul de vânătoare este simţ primordial, disimulat în tot ce facem. Al doilea este cel al teritoriului…Dăm nume ca să menţinem posesiunea. Suferi-vom cu atât mai mult când ne ducem.
*
Energia numită Har, de unde a fi harnic, adică activ din preaplin…Eliberările, ca dăruire, determină înnoirea din ceea ce pierdem…Aceasta a fost numită Asompţiune ( „ a triumfa în plină pierdere”.
*
Străbatem invers îmbolnăvirile, precum peştii miogrând în amonte, spre cuiburile izvoarelor sigure. Mulţi mor la cataracte… Acel instinct originar din vietăţi, la om se consumă mult mai dramatic, prin conştientizare şi crize de luciditate.
*
Nefericirea este şi ea doar o himeră.
*
Eu sunt şi izvorul, dar şi curgerea.
*
Pietre  şlefuite de râu…Ulcioare oarbe, sau bunăoară sânii tăi zvâcnind în nerăbdarea şi răsunetul atemporal al absenţei.
*
Stau lângă râu, pe această lespede ca pe osul munteluri, smuls cândva de gheţari…
Şi sunt chiar lespedea.
*
Tranfigurările acelor nefericiri, redând starea de levitaţie prin poezie…Pansamente nirvanice.
*
Cum spun, este ornamentică, este podoaba, împodobirea a ceea ce spun…
*
Natura din om nu a absorbit niciodată deplin sacralitatea din cuvinte. Este nevoie, nu e bine să îţi reprimi, o anume percepţie a stranietăţii realului. Delirul suprafeţelor, mimesis al abisului. Marius Robescu greşea: nu spiritul este însetat de real, ci realul înfometat de spirit.
*
Cei mai mulţi mor monoton, ca un unui flaut…Eu încerc să dau amploare de orgă flautului. Poemul are nevoie de preţiozitate, de graţia ludică, de tandreţea infernală de care vorbeşte Marquerite Yourcenier… Vezi şi schizofrenia poetelor bătrâne, anorgasmice.
 O nebunie oarecum controlată, riscantă, desigur, însă dând şansa marii poezii…Incoerenţele, anacolutul, antinomiile obligatorii, dacă vrei rafinamentul atât de degustat de „ criticarzii” en vogue: antum, apoi spulberaţi de răceala generaţiilor care vin, care nu te cruţă, care îţi resping făcătura..
*
Poeta vates. Însă cel născut decade şi în cel făcut.
*
Geniul tinde mereu a se lamenta, scrie auto-referenţial, iar dacă accede spre generalizare, dacă se atribuie in extenso – prin empatie revărsată limpede,- celorlalţi, îşi menţine prin timp valoarea, multiplică aurul şi diafanitatea spiritului, inefabilul altfel efemeridic.
*
Toate care au plâns, s-au tânguit, le va culege vântul…Apoi cei rămaşi se vor consola.
*
La Vâlcele Bune…Casa bunicilor nu mai e. Din ea, câteva pietre, câteva grinzi din gorun, au fost reînălţate în casa străinului.
*
Titlu posibil: autografe în oglindă.
*
Sub degete, pe tastatură, ultrafinul sunet al electronilor.
*
Uneori  nu ai senzaţia că mâinile tale gândesc singure?
*
Latent şi continuu în noi, gândul inevitabil al despărţirii…
*
De câteva ori am avut halucinat unei urâţenii hidoase ( ! ) a unui chip frumos de femeie…
Ceva de-o clipă, ca o „ arătare”…Şi mi-am amintit de poezia „ Hoitul”, a lui Baudelaire. El vorbeşte de cadavrul viitor al amantei, de viermi, de putrefacţie, de sâni ca lămâiile stoarse”…O, ura, neputinţa unora de a iubi ! Iată nefericirea cea mai bătrână, a fi gelos pe moarte, a îţi dori nesaţiul ei.
*
Gesticulaţia religiei, la extreme, o mortificare. A îţi reprima Sado-massochist ardereile armonioase ale chakrelor…
 

*******

Vise

Tata mirosea a iarnă

În vis mi s-a arătat

Nemişcat şi fără vârstă

Cum era tânăr bărbat

Doar cu mama n-am visat,

Nu era în vis cu el

Poate-a fost şi am uitat…

Frunză verde-un ghiocel…

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…