×

Festivalul Padina – ediţia a II-a

Festivalul Padina – ediţia a II-a

Între 3 şi 7 august 2011 va avea loc cea de a doua ediţie a Padina Fest. Gazda festivalului va fi Platoul Padina, din munţii Bucegi. Timp de cinci zile iubitorii de muzică rock şi folck se pot bucura de diferite sporturi montane, de lecţii de educaţie montană şi ecologică, dar şi de programe artistice cum ar fi filmele de la TIFF şi concerte de muzică folk şi rock.

3109 Festivalul Padina – ediţia a II-aPadina Fest este gândit să ofere tuturor participanţilor activităţi diverse într-un mediu natural, având ca obiectiv promovarea munţilor Bucegi şi a turismului montan.  Este primul festival la peste 1.499 m altitudine care are printre obiective şi conservarea mediului înconjurător şi promovarea educaţiei montane şi ecologice. La ediţia trecută una dintre cel mai importante acţiuni a fost ecologizarea platoului, unde echipa Mai Mult Verde a ajutat la strângerea a peste 11 mc de deşeuri.  Pentru anul acesta este prevăzută extinderea activităţilor de ecologizare.

Pe toată durata festivalului participanţii se vor bucura de muzică bună şi aventură pe munte: biciclete, tiroliana, rapel, căţărare, drumeţii pe trasee inedite, probe de echilibru (slackline) şi oină. Vor fi şi activităţi de alpinism, Military Camp şi Treasure Hunt. Pentru cei cu spirit de aventură echipele de salvamonţi au organizat un Adventure Park cu o varietate de trasee pe corzi cu niveluri diferite de dificultate. Alte puncte de atracţie pentru participanţi sunt balonul cu aer cald, podul indian, căţărarea pe plasă verticală, închirierea de biciclete şi multe alte activităţi cu specific de tabără.

O altă mare atracţie a festivalului va fi Maratonul Bucegilor, o întrecere sportivă pe 2 roţi care îşi propune să îmbine muntele cu sportul şi obiectivele turistice. Traseul oferă o privelişte de ansamblu asupra mai multor obiective turistice precum: Lacul Bolboci, Şaua Dichiului, Valea Dorului, Piatra Arsă, Babele, Sfinxul, Crucea Caraiman, Peştera şi multe alte peisaje ale Bucegilor. Înscrierile la maraton se vor face pe site-ul festivalului http://www.padinafest.ro/#/maraton în limita a 300 de locuri. Seara, în cel mai înalt cinematograf din România vor rula filme de la TIFF, iar muzica, dansul şi buna dispoziţie va fi asigurată de trupe ca Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec şi Şuie Paparude, iar trupa Paradox va deschide seara pentru Stillborn, Travka şi Viţa de Vie.

Anul acesta sunt aşteptaţi peste 2000 de participanţi, iar pentru a fi aproape de locul distracţiei, Padina Fest a pregatit o zonă de campare, dar participanţii pot opta şi pentru cabanele din zonă.

Ediţia de anul acesta se bucură de implicarea COSMOTE România, Ciuc Premium, Generali Asigurări, Asesoft International, 2K Telecom şi SAV Integrated. De asemenea, şi-au adus contribuţia Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Moroeni, echipele de salvamontişti, Hotelul Peştera, cabanierii din zonă, Administraţia Parcului Natural Bucegi şi Crucea Roşie Română reprezentată prin Filiala Sectorului 5 Bucureşti.

Padina Fest se ghidează după o politică eco concepută să minimalizeze impactul festivalului asupra mediului înconjurător. Mai mult, toate activităţile eco vor fi monitorizate de către voluntarii Gărzii de Mediu.

Politica eco, regulamentul festivalului şi mai multe detalii găsiţi pe
 www.padinafest.ro .

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed