1.Lumina lunii
Lună fără de viață
de când fost-ai izvodită,
nici că-ți pasă de-omenire
cu moaca ta de ipocrită.
*
Lumina ta – o păcăleală
pentru poeți și-amorezați,
pomană este de la soare
ca goliciunea să-ți arați.
*
În nopți senine ți se pare
că ești de mare trebuință
pentru pământul adormit
după a zilei nevoință;
*
dar ți-e lumina indecisă,
cum fazele îi poruncesc:
ba-i în pătrar, ba-i plină-plină,
ba-i nouă și cu chip crăiesc.
*
Schimbându-te neîncetat
ca tot ce-aduce a femeie,
pătrunzi prin ciclu-n muieret
și marea tulburi prin maree.
*
Ca o cochetă te distrezi
cu somnambulii muți și orbi –
stăpână ești pe-a lor vieți
și ei cu toții-s ai tăi robi…
*
2.Vino, lumina mea
*
Vino, lumina mea,
mai ʼnainte ca iarna
să mă găsească
și inima să mi-o golească
de preaumana dăruire
prin iubire!
*
Iar nevenirea de-i stăpână
pe vrerea ta háină,
îți las ca amintire
nefericita-mi amăgire
înveșmântată-n nerostit,
și sorb cu muribundă încântare
licoarea neuitării
de-alean dezvârtoșată
în inima-ți petrificată.
*
3. Smerirea lui Moise
*
O, Tată,
de-i cu putință, Te-aș ruga
să-mi ierți trufia roditoare
de îndoieli sâcâitoare,
când vrut-am piscul prieteniei Tale
să-l depășesc
cu arca hârbuită a zbaterii fatale,
plutind la întâmplare
pe-oceanul râpilor umane.
*
De-aceea,
pragul porții de intrare
în Țara Făgăduinței
s-a dovedit prea înalt
pentru picioarele mele
de bătrânețe-ngreunate
și-n ezitare îmbăiate.
*
George PETROVAI Sighetul Marmației 5 oct. 2011
