Muzeul de Mineralogie Baia Mare a fost, recent, gazda unui eveniment monden şi inedit care a marcat naşterea unui nou roman istoric. Este vorba despre lansarea celei de a noua cărţi semnate de scriitoarea băimăreancă Marina Angela Glodici intitulată „Nobleţea aurului”. Lucrarea a fost editată de Editura Univesităţii de Nord din Baia Mare şi a văzut lumina tiparului la Tipografia Risoprint din Cluj Napoca.

Moderată de ing. Elisabeta Fodor, Şeful Secţiei de Mineralogie a instituţiei gazdă,  manifestarea s-a desfăşurat în 7 octombrie, începând cu ora 13 şi cu participarea  unui public select format din muzeografi, studenţi, elevi, profesori, scriitori, jurnalişti şi iubitori de cultură.  Într-o atmosferă de înaltă ţinută, au vorbit despre carte Nicolae Scheianu, redactorul de carte, criticul literar Augustin Cozmuţa, istoricul Lucica Pop, având în marea majoritate doar cuvinte de apreciere atât faţă de noul roman cât şi despre autoare.

„Despre această lucrare pot spune că este un roman istoric, bine conturat, ce cuprinde revoluţia paşoptistă şi o frumoasă poveste de dragoste ce s-a întâmplat în Cavnicul anilor aceia. Este ceva aparte faţă de celelalte cărţi lansate de autoare care sunt biografice. Este o lucrare accesibilă, uşor de citit şi profundă, promovând valorile umane şi acel «aur» al nobleţei care ar trebui exploatat şi în ziua de azi. Cred că romanul va avea succes şi o felicit pe Marina Glodici pentru acestă frumoasă carte”, a subliniat Augustin Cozmuţa.

„Aşa cum am mai spus şi în prefaţă, romanul este o altă surpriză pe care ne-a făcut-o Marina Glodici după ce ne-a învăţat cu volumele de versuri care pot spune că sunt de o mare valoare îndeosebi cele religioase. Romanul acesta este o poveste de dragoste romanţioasă  dintre un prinţ englez şi o nobilă româncă din Ţara Lăpuşului. El subliniază că nobleţea nu este numai casta, onorurile şi averile ci, îndeosebi puritatea sufletească, dragostea de semeni, bunătatea fără condiţionare, puterea de sacrificiu şi de dăruire înspre oameni. Este o carte frumoasă, accesibilă şi profundă şi o recomand cu căldură tuturor”, a precizat Nicolae Scheianu.

 

Prin maniera sa accesibilă şi totuşi riguroasă de prezentare a evenimentelor istorice, prin stilul narativ plăcut al desfăşurării destinului principal, autoarea trezeşte în mod voit, curiozitatea de a cunoaşte locuri şi fapte din trecutul acestor locuri, de a descoperi “aurul nobleţei” la generaţiile de altădată. Recomand cu multă căldură această carte. Ea nu trebuie să vă lipsească din bilbiotecă”, a spus istoricul Lucia Pop.

Printre cei care au fost la lansare s-a numărat şi băimăreanul Vasile Tătar care a completat în mod spontan şirul luărilor de cuvânt. „Eu personal sunt foarte plăcut surprins de această carte care este singura scrisă despre Cavnic, oraşul meu natal unde am absolvit liceul. Este foarte bine că se promovează şi zona  aceea pitorească încărcată de istorie inclusiv cea a mineritului. La ora actuală, reprezentanţi ai societăţii civile sunt de părere că ar trebui să se redeschidă mineritul, pentru a putea depăşi criza economică. O felicit pe autoare şi o asigur că mulţi căvnicari îi vor rămânea recunoscători pentru acest frunos roman care cu siguranţă va atrage mulţi turişti în judeţul nostru”, a opinat Vasile Tătar.

Mulţumind pentru participare, Marina Glodici a ţinut să precizeze cât de important este să avem un sistem de valori adecvat pentru a putea contura caractere care să genereze relaţii sociale armonioase ce stau la baza colaborării şi a progresului general. În încheiere, cei prezenţi au fost invitaţi să admire superba colecţie de flori de mină a Muzeului de Mineralogie care este unic în Europa şi chiar în lume.

George ROCA

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…