MOSSORA, Lelia

Vrăjitorul cuvintelor / Poezie

Editura Pim, Iaşi, 2012   209p.

1.  „Muzica sângelui ne cheamă din nou/s-o  cânt, s-o cântăm pe corzi de neant”. Aceste două stihuri din „Atingere de înger” ar putea dejuca irizările unei clepsidre cu cenuşa încă fierbinte.

2. Febra continuuă, un rest de lacrimă („din vise ruptă”), şoapte trecute „prin urechi de ac”, osânda căznită din corp afluează descântecul sentimental al perechii imaginate: l’amant (sufletul) şi l’amante (trupul) în agonie de agavă nedeschisă. E invocat abrupto „gerul în doi”: ecou din nopţi ce nu mai au căderea a tângui iertarea „păcatului neferecat”. Trezirea?, „în palma culcată pe asfinţit”.

3. Fără panică, se închipuie în „femeia de fum” aureolă fiindu-i  „corola de sânge.” Dacă nu greşesc, un volum al uitatului suprarealist C. Nisipeanu se intitula „Femeia de aer”. Şi a fost onorabil comentat în revistele vremii. Foarte agreatul personaj „naviga” (liric) între naivitatea simulată şi ambiguitatea imobilă. Asociaţiile anatomice izolau (stilistic) la marginea plăcerii fizice o muzicală angoasă. Nu ştiu dacă i-a căzut în mână convulsivul în frumuseţe poem, în care descopeream (demult) „ chor du coeur”. Lelia Mossora în „Vrăjitorul cuvintelor” (antologie?)  turbură pasional „gusturi amare” fabulând supunerea cărnii „cu un sărut neizbăvit”.

4. În ton (de la grecescul tonos = încordare, tensiune, accent) quasi retoric, transcrie un intim „jurnal” liric: zăpadă/ poveste de „multă durere/ şi multă dorinţă”. Poate? (mă întreb) visează la ieşirea fiicelor Evei din apatie. Se sprijină în imagini ce nu ignoră greul rafinamentului, aspirând la inocenta transfigurare. Zice: „fiecare cuvânt/ să-l aştern în eter/ să uit să mai mor,/ să uit să mai cer“ („Femeia de fum”). Prea multă ezitare a gravitaţiei. Altcum, lamentaţiile pot deveni “arhivă” de oftată tandreţe, zbucium eclipsat“  în sâmburi de cireşe amare”, gol sonor de violă „în scorburi de întuneric”, târâş de „umbre călătoare”. Când ochiul neliniştit vede „dincolo” infamia  fără măsură şi se întoarce în cearcănul cât o umbrelă, inspiraţia petrece peste orgoliul rece şi capriciul rigid.

5. Lelia Mossora nu este un temperament vulcanic. Se autoportretizează (cu un dram de ironie) fără complexul limbajelor ce dezmiardă şi ceartă, „la capăt de dorinţă”, pe iconiţe metaforice, misterul prins în „năvod de dor uscat.” O binevenită terapeutică (temperată). Această  voce torturată de teama de a nu fi luată în seamă, îşi are “secretul” invitaţiei sincere la o lectură discretă, ştiind că deasupra capului stă sabia verbului. Sau, cum ne învaţă Vicente Huidobro: „adjectivul, care nu dă viaţă, omoară”.

Horia ZILIERU
2012
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

SOS! Soacra vrea să îți redecoreze casa? Iată cum să gestionezi situația FĂRĂ conflicte

După ce se mută împreună, multe cupluri se confruntă cu o problemă comună: părinții lui sa…