×

In memoriam „OWS”/ „Occupy Wall Street”, 15 octombrie 2011!

In memoriam „OWS”/ „Occupy Wall Street”, 15 octombrie 2011!

1196-226x320 In memoriam „OWS”/ "Occupy Wall Street", 15 octombrie 2011! Adrian BOTEZ

RECENSĂMÂNTUL, VACCINURILE, ECUMENISMUL „NEW AGE” –  ŞI „PATRIARHUL DIAVOLULUI

…Vorbesc, de ani de zile, “faţă către faţă” sau prin Internet, cu mulţi oameni. Unii, majoritatea, au rupt sau intrerupt relaţiile cu mine, fie pentru că nu acceptă/acceptau (din pricina limitelor lor mentale) realitatea şi logica lumii de azi (Lumea Viţelului de Aur, dar şi a manipulărilor perfide, “conspiraţioniste”, din partea adoratorilor respectivului Viţel…!), fie pentru că, pur şi simplu, sunt/erau cuprinşi de convulsiile laşităţii: “…Dacă mă vede sau mă ştie şeful că am relaţii cu ăsta, am probleme cu locul de muncă, voi fi considerat legionar, fascist…” etc. – …mă rog, tot felul de fantasmagorii, pe care societatea contemporană a Viţelului de Aur, mondializată şi penetrând cu otrăvuri, până în SUFLETELE, nu doar în minţile celor “slabi de înger” –  le-au transformat în arme paralizante de Duh, pentru cca. 80-90% dintre oamenii planetei Terra. Câţi nu sunt preocupaţi de ce vor mânca în următoarele 24 de ore, sunt preocupaţi de locul de muncă, de promovarea într-un post mai înalt…de ce va zice şeful şi dacă îi va mângâia ori ba, (şi) astăzi, pe cap!

Da, da, cum să nu! – am auzit, ştim, ştim TOTUL despre Francmasonerie!” – zic/ziceau mulţi dintre interlocutorii mei, de parcă îi întrebasem dacă au văzut un film la modă, şi s-ar fi temut ca nu cumva să se facă de râs, zicând că…”nu l-au văzut, nu l-au cunoscut”…!

Extrem de puţini îşi dau/dădeau seama că îi provocam la o discuţie despre însăşi viaţa/destinul lor pe Terra, despre viitorul/destinul copiilor şi nepoţilor lor…!!!

…Ne lăudăm că noi, românii, suntem un popor de creştini ortodocşi neclintiţi şi că nimeni n-are să ne prăbuşească, vreodată, credinţa în Hristosul din suflet…Iată ce îmi scrie un fost elev şi bun prieten, acum scriind dintr-una din ţările europene, unde l-a alungat (prin “şansa” rarissimă, oferită tineretului României, de a muri de foame …!)  “binefăcătorul renascentist” preşedinte (?!) Traian Băsescu (…binefăcător real, dar pentru alt stat, care vrea să ne ia locul, în Grădina Maicii Domnului…şi datele, obţinute prin întrebările indiscrete, ale prezentului recensământ, fraudulos, din România, VOR AJUTA RESPECTIVUL STAT SĂ SE DECIDĂ, ORI BA, PENTRU…”INVAZIA FINALĂ!!!) – …nădăjduiesc, din toată inima, să nu se supere pe mine bunul meu prieten, pentru că pun, în această pagină, amarul lui, exprimat, de el, cu atâta patos şi har narativ…:

“…Când s-a făcut ora prânzului,  ne-am aşezat la masă (eu şi colegul meu). La finalul mesei, aşa cum sunt obişnuit şi educat, mi-am făcut semnul Sfintei Cruci, mulţumind, în sinea mea, Lui Dumnezeu, pentru acea masă. Moment în care „colegul” meu a început să râdă. Nepricepând de ce râde, l-am întrebat:

-Ce s-a întâmplat, de ce râzi?

El îmi răspunse tot cu o întrebare, şi mereu râzând:

-De ce-ţi faci cruce?

-Ca mulţumire după masă – îi răspund eu….

-Crezi în Dumnezeu?! mă întrebă el, printre chicote de râs.

-Da!!

-Sută la sută…??

-Mai mult de sută la sută!!! – i-am răspuns, scos din răbdări –  folosind, la rându-mi (din pricina surprizei şi a revoltei din mine), fără să-mi dau seama, stupida “abodare procentuală” a credinţei…

…Şi subiectul a rămas, undeva, suspendat ….Mai târziu, în timp ce lucram, şeful nostru de echipă a venit să ne aducă materiale. „Colegul” meu s-a dus fuguţa la şef, şi, mereu râzând, ca de o glumă bună, îi zise, arătând cu degetul spre mine:

-Ăsta-i pocăit!

Şeful râde, şi el –  şi mă întreabă:

-Mă! Tu eşti pocăit?

-Nu! – îi răspund eu, aproape cu exasperare. SUNT CREŞTIN ORTODOX!!!!

Dar şeful râde, râde din nou, dimpreună cu “colegul”…râd de parcă ar fi inhalat  nişte droguri…!

…Da, au “inhalat” drogurile prostiei şi ale năucelii anti-spirituale! Vă daţi seama ce haos este în capul şi în Duhul acestor “români creştin-ortodocşi” (acum, emigranţi…pe coclaurii altei năuceli – cea social-politică!) – şi cât de puţin şi-au făcut misiunea sfântă, în ţară (faţă de unii ca aceştia), preoţii noştri de parohie?!

…Da. Asta este realitatea, şi să nu ne facem iluzii, în loc de a ne face Misiunea, de oameni şi de Fii ai Lui Dumnezeu!

…Dar să nu ne mirăm prea mult: în “Patria Democraţiei Mondiale” (cum le place masonilor să numească SUA…!), am văzut destui tineri, plimbându-se pe străzi, şi care purtau scris, pe pancarte, ceva care miroase, de la o poştă, a regim sclavagist, şi nicidecum a …“democraţie”: “SUNT DISPUS SĂ MUNCESC DOAR PENTRU HRANĂ!” Acesta este AUTENTICUL SEMN AL SCLAVAJULUI ECONOMIC, mascat sub marafeturile demagogiei de stat şi media!!!

Aşa că BBC-ul britanic, CNN-ul American, precum şi alte posturi TV fariseice – să ne mai slăbească, pe noi, românii, cu etichetele de “barbar” şi de “rasist” (în raporturile noastre cu ţiganii! – când noi  i-am eliberat pe ţigani, DEFINITIV, fie şi din “sclavajul” domestic, extrem de profitabil, pentru ţigani! – … încă de prin 1821-1844!!! – … cu mult înainte ca SUA să se gândească, măcar, la Războiul de Secesiune!): măi, briganzilor mondiali – TOCMAI VOI, NEAMURI PRĂDALNICE DIN NĂSCARE, CARE AŢI MĂCELĂRIT, PENTRU A LE JEFUI, POPOARE ŞI CONTINENTE ÎNTREGI, AVEŢI OBRAZUL SĂ DEVENIŢI, AZI, PENTRU ROMÂNIA,LUPI MORALIŞTI”?! Ia, “cărel” de pe-aici! –  pe la alte porţi, de oameni mai proşti! N-am devenit chiar toţi AMNEZICI, cum ne-aţi sortit voi!!!

…Auzeam, de săptămâni multe, că va fi răscoală mare, în lumea toată (pe “multul rotund”!), în data de 15 octombrie 2011…(“SÂMBĂTĂ, PE 15 OCTOMBRIE, ACTIVIŞTII DIN MAI MULTE ŢĂRI LANSEAZĂ O MIŞCARE DE SOLIDARITATE CU CEA AMERICANĂ, ÎNDEMNÂND LA OCUPAREA SIMBOLICĂ A CÂT UNUI MARE ORAŞ. ÎN ROMÂNIA, UTILIZATORII FACEBOOK SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ „OCUPE BUCUREŞTIUL” ÎN DIMINEAŢA DE SÂMBĂTĂ, ÎNCEPÂND CU ORELE 10.00. PUNCTUL DE START ESTE PIAŢA UNIRII” – da-da, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii… – PIEŢELE MARILOR MINCIUNI ŞI MANIPULĂRI!!!), ceva organizat, cică, de “NIMENI” (n.mea: totdeauna, “nimeni” este pseudonimul sub care se înfofolesc “ei”, Măcelarii Masoni, de orice “rit” şi…mit!) – …dar, cât de cât, “grupul de iniţiativă” tot îşi iţeşte capul, ici şi colo…prin intermediul…MASS MEDIEI/COMPANIILOR MEDIA, care-s cvasi-monopol mondialisto-iudaic! – …şi cerând, nici mai mult, nici mai puţin, decât ca Plutocraţia Mondială, cu sediul pe Wall Street/New York, “să se care”!

Mişcarea „Occupy Wall Street” este una paşnică, se declară fără lideri sau sponsori şi reuneşte oameni din toate păturile sociale şi de toate culorile. Unii au calificat-o de stânga, alţii drept anarhistă sau pur şi simplu fără un scop bine definit. În SUA, cererile iniţiale i se adresau preşedintelui Barack Obama şi vizau înfiinţarea unei Comisii Prezidenţiale care să „pună capăt influenţei pe care banii o au asupra reprezentanţilor noştri din Washington”. Lozincile şi pancartele protestatarilor se referă însă la inechitatea socială din America, UNDE S-A AJUNS CA 1% DIN CETĂŢENI SĂ DEŢINĂ BOGĂŢIA ŞI INFLUENŢA ASUPRA AFACERILOR ŞI POLITICII. Mulţi participanţi fac referire şi la planul de salvare din 2008 a instituţiilor bancare de pe Wall Street, care a costat cetăţenii americani sute de miliarde de dolari.

DE AICI, SLOGANUL ADOPTAT DE FOARTE MULŢI SUSŢINĂTORI ŞI PARTICIPANŢI LA MIŞCARE: „SUNTEM CEI 99% CARE NU VOM MAI TOLERA LĂCOMIA ŞI CORUPŢIA CELOR 1%„. ÎN REST, NU EXISTĂ O LISTĂ DE CERERI SAU O AGENDĂ PUBLICĂ A ACESTEI MIŞCĂRI.” – cf. www.gandul.info –  Andrei Luca POPESCU, art. ZIUA PROTESTULUI MONDIAL. De la „Occupy Wall Street” la „Ocupaţi Bucureştiul” – Postat la: 14.10.2011 21:48.

Mişcarea „Occupy Wall Street” a prins contur pe Internet, prin reţelele de socializare Facebook şi Twitter, LA INIŢIATIVA UNEI COMPANII MEDIA CANADIENE – ADBUSTERS (n.mea: ha-ha…se putea, oare, fără slugile, din mass media, ale ZARAFILOR LUMII?!, iar adepţii îşi propuneau nici mai mult, nici mai puţin decât să ocupe Wall Street: să doarmă şi să mănânce acolo, până când cererile lor vor fi satisfăcute. Deocamdată însă nu este clar care sunt acestea.(…)– cf. gandul.ro – de Andrei Luca POPESCU, art. ZIUA PROTESTULUI MONDIAL. De la „Occupy Wall Street” la „Ocupaţi Bucureştiul”, 14 octombrie 2011.

Or, e de la sine înţeles că plutocraţii MEREUse cară”,  spre toate locurile Terrei, unde sunt bogăţii… – …”cărând”, însă, în moarte şi război civil, şi pe cei jefuiţi de ei, popoare întregi! –  adică, pe cei care-s stăpânii de Drept Divin, puşi acolo, ca paznici, de Însuşi Bunul Dumnezeu!

…Şi pentru MASONI, fireşte – TOTUL ESTE EXTREM DE CLAR! Numai năuciţii-victime ale iudeo-masonilor nu prea ştiu cine sunt şi ce-ar trebui să vrea…!!!

…Dacă aţi uitat să daţi exemple de… “zări mai departate”… – …luaţi, spre-o pildă, Roşia Montană, de la noi…

dar sunt vizate, de fapt, TOATE minele cu aur, argint, uraniu, wolfram etc., din Munţii Apuseni – de către jefuitorii străini, cărora le-au deschis, larg, porţile avuţiei noastre naţionale, TOŢI preşedinţii “români”, iudele nemernice, de după 1989!!!…

Ba, la emisiunea-reportaj a lui Carmen Avram, de duminica trecută, am văzut sate româneşti COMPLET GOALE, în livezile şi pe câmpurile cărora munceau, cu sapa şi cu carul cu boi şi cu furca în spinare…BRITANICI: “Vă veţi mai întoarce în Anglia?”        “-Niciodată! Anglia e plină de români…!

Ruşine, fraţi români! V-aţi lăsat păcăliţi şi ademeniţi de “mărgelele de sticlă” ale bănuţilor satanici şi de propaganda (cumplit de ieftină!) apuseană, trădând glia  strămoşească a Tracilor/Luminaţilor Veşnici (Grădina Maicii Domnului!), trădând încrederea şi mândria/demnitatea hristică a Martirilor Valahiei Sfinte, din hrisoavele grozave ale Voievozilor Sfinţi, care v-au făcut răzeşi/CAVALERI!!!

RUŞINE VEŞNICĂ!!! PĂMÂNTUL ACESTA NU-I AL VOSTRU, NU-I AL URMAŞILOR VOŞTRI, CI-I AL URMAŞILOR URMAŞILOR VOŞTRI, ÎN VECII VECILOR!!!).

…Mă întorc. Nu zic că “protestatarii” din New York (de fapt, manipulaţii naivi…!) nu au, în esenţă, perfectă dreptate: “PESTE 15.000 DE OAMENI AU IESIT MIERCURI PE STRAZILE NEW YORK-ULUI, PROTESTAND IMPOTRIVA BANCHERILOR DE PE WALL STREET, POTRIVIT ABC NEWS. DEMONSTRANTII AU IEŞIT SI PE STRĂZILE ALTOR MARI ORAŞE DIN SUA: IN WASHINGTON, CÂTEVA SUTE DE PERSOANE AU FORMAT UN PROCENT SIMBOLIC DE “99%”, INCERCÂND ASTFEL SĂ ATRAGĂ ATENŢIA ASUPRA INEGALITĂŢII VENITURILOR DIN SUA, UNDE 1% DIN AMERICANI CONTROLEAZĂ CEA MAI MARE PARTE A BOGĂŢIEI DIN ŢARĂ.

PROTESTATARII DIN WASHINGTON SUNT NEMULTUMITI DE PROBLEMELE DIN SANATATE, INVATAMANT, INFRASTRUCTURA, PRECUM SI PE BANII CHELTUITI IN OPERATIUNI MILITARE, NOTEAZA VOANEWS.COM. PENTRU TOATE ACESTA, EI DAU VINA PE MARILE COMPANII AMERICANE.

AM CHELTUIT 3 TRILIOANE CA SĂ NE TRIMITEM COPIII ÎN RĂZBOI… SAU POATE NU TOŢI COPIII, DOAR PE CEI DE CULOARE ŞI PE CEI SĂRACI”, STRIGAU CEI IESITI IN STRADA.

CA SI IN NEW YORK, ANTI-CAPITALISMUL A FOST TEMA PRINCIPALA A PROTESTELOR DIN WASHINGTON. OAMENII AU SCANDAT IN FATA UNOR EDIFICIILOR GUVERNAMENTALE SI IN FREEDOM PLAZA.

PROTESTE DE STRADA AU MAI EXISTAT IN CARTIERELE FINANCIARE DIN LOS ANGELES, PHILADELPHIA, SALT LAKE CITY SI ORASUL ANCHORAGE, DIN ALASKA, SCRIE PUBLICATIA SAN FRANCISCO CHRONICLE” – dar cum, Doamne, iartă-mă, îşi închipuie ei că această mişcare ANUNŢATĂ …este “pe bune”?!

…Mai ales când apare, drept “coodonator al protestelor, “păcăliciul mondial” (agent CIA şi al Serviciilor Secrete CHINEZE, egal!), numit Julian Assange: “LA LONDRA, FONDATORUL WIKILEAKS, JULIAN ASSANGE, LE-A VORBIT PROTESTATARILOR. „CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ AZI AICI ESTE PUNCTUL CULMIMANT AL LĂCOMIEI OAMENILOR DIN ÎNTREAGA LUME, DE LA LONDRA, LA CAIRO”, LE-A SPUS ASSANGE” – cf. Click! – de Adina Blaj, art. Protestele «Ocupaţi Wall Street» au erupt: maşini incendiate, bănci sparte şi zeci de persoane rănite – duminică, 16 Octombrie 2011 – 11:31.

…Naivi sunt peste tot, în lume – şi “causa causorum” începe să se dilueze, să se schimbe şi să se piardă, “printre altele”…: “Mişcarea „Occupy Wall Street” s-a extins sâmbătă în numeroase oraşe din lume, unde au avut loc proteste similare celor din New York, în urma apelurilor lansate de organizatori în vederea unui miting global, informează mediafax, care citează cnn.

În Japonia, aproximativ 200 de persoane, între care şi copii, au defilat prin Tokyo afişând diferite pancarte pe care se putea citi „FĂRĂ NUCLEAR” sau „ELIBERAŢI TIBETUL”. unii protestatari purtau costume tematice, inclusiv unul care înfăţişa un urs panda gigantic.

În oraşele australiene Melbourne şi Sydney, numeroase persoane, în mare parte sindicalişti, au participat la proteste paşnice în apropierea unor bănci.

Proteste s-au desfăşurat şi în Coreea de Sud, în apropierea unei bănci din Seul. „Protestăm, în special, din cauza problemelor economice mondiale”, a declarat Arthur Fragoso. „Trebuie să venim cu idei pentru a rezolva problemele mondiale”, a adăugat El. Fragoso a precizat că protestul său este o formă de solidaritate cu mişcările de tipul „Occupy WallSstreet” şi nu reflectă o nemulţumire la adresa guvernului sud-coreean.
În capitala indoneziană Djakarta, câteva zeci de persoane s-au adunat în apropierea ambasadei Statelor Unite.

(…)DEMONSTRAŢIILE AU COINCIS CU ÎNTÂLNIREA G20 DE LA PARIS, UNDE MINIŞTRII DE FINANŢE AU DEZBĂTUT ACEASTĂ PROBLEMĂ.

 Proteste sunt prevăzute să se desfăşoare şi în alte ţări, precum Kenya, Africa de Sud, Franţa, Rusia, Mexic şi Venezuela. Manifestaţiile internaţionale sunt alimentate de mişcarea „Occupy Wall Street”, declanşată luna trecută împotriva problemelor economice şi a elitelor financiare şi politice, care este la rândul său inspirată de „primăvara arabă” – cf. The Epoch Times, Ocupaţi Wall Street împotriva lăcomiei, 17.10.2011.

…Deja, autorităţile au început să-i numească pe naivii “protestatari” (infiltraţi, “până-n gât/măduvă”, de agenţi provocatori, de care noi, românii, fiind tare mult “mâncaţi”, la aşa-zisa “Revoluţie”, măcar am învăţat să-i identificăm şi să ne ferim de ei!!!) – iar coyoţii de la CNN zburdă, cu epitetul de “ANARHIŞTI în gură şi bocindu-i, copios, pe… Copoii Plutocraţiei Mondiale: “ANARHIŞTII, ÎNARMAŢI CU BÂTE ŞI PIETRE, COCKTAIL MOLOTOV, CU CAGULE, AU INCENDIAT MAŞINI, AU DISTRUS SEMAFOARE, AU SPART BĂNCI ŞI AU SPULBERAT FERESTRELE MAGAZINELOR.POLIŢIA A FOST NEVOITĂ SĂ FOLOSEASCĂ MĂŞTILE DE GAZ ŞI JETURILE DE APĂ PENTRU A-I ÎNLĂTURA.

În urma altercaţiilor, 70 de persoane ai fost rănite, dintre care 40 sunt poliţişti. „Poliţia este foarte nervoasă, iar situaţia este tensionată. eu am văzut zeci de persoane care au nevoie de spitalizare. Unii ofiţei ai fost răniţi grav, doi dintre ei pierzând anumite părţi ale mâinii în exploziile de maşini”, transmite CNN” – cf. Click! – de Adina Blaj, Protestele «Ocupaţi Wall Street» au erupt: maşini incendiate, bănci sparte şi zeci de persoane rănite, duminică 16 Octombrie 2011 – 11:31.

…Din acest moment, A FOST COMPROMISĂ ORICE INIŢIATIVĂ REALĂ DE RĂZVRĂTIRE (DE ORIUNDE!), CONTRA ZARAFILOR LOCALI SAU AI LUMII: SE VOR DA LEGI DRACONICE, CU VALABILITATE INTERNAŢIONALĂ, CONTRA ANARHIEI…(n.mea: precum acelea contra “terorismului”!) – …CEEA CE VA FACE, TOCMAI, SĂ EXPLODEZE, PESTE TOT, ANARHIA MONDIALĂ, PREVĂZUTĂ/CALCULATĂ, DE “IDEOLOGII” MASONI…PENTRU A NE “REFORMA” CU FORŢA, CA PE LIBIENI…!!!

…Da, tot aşa cum “TERORIŞTII” sunt, oricând, un excelent pretext pentru a jefui ţări şi popoare, de toată avuţia lor multimilenară – “ANARHIŞTII” sunt/devin un pretext excelent, pentru a azvârli în derizoriu tragedii sociale mondiale şi, fireşte, pentru a restrânge drepturile civile, ca prefaţare a unei DICTATURI MONDIALE PLUTOCRATICE!!!

…Provocatori şi diversionişti, toţi, bine plătiţi şi, apoi, expediaţi (de către “angajatori”!) în… “necunoscut”, se găsesc pe toate drumurile, oricând!

…Doamne, omenirea asta a îmbătrânit degeaba! Oare locuitorii Terrei (măcar cei din Europa, cea incendiată cel mai des şi înverşunat, de către masoni!) n-au învăţat chiar nimic-nimic, din toţi sângeroşii ani masonici: 1648, 1789, 1848 (nu mai vorbim de cele două masacre/”războaie” mondiale, provocate de aceeaşi Plutocraţie Mondială şi Mondialistă!!!), 1989 (aniversări masonice, din 200 în 200 de ani: 1648-1848, 1789-1989!)… – …din minciuna cinică de după 11 septembrie 2001, a “terorismului lui Saddam”, din “revoluţiile portocalii”, din groteştile şi macabrele “revoluţii” arabe, ale acestor luni din urmă…cu un Gaddafi, care a naţionalizat, conform unei simple logici patriotice, petrolul Libiei – transformat într-un “NEO-DRACULA DE SAHARA”…?!

…Nu. Omenirea are o memorie de… limbric. O ajută, la “amneziere”, fireşte, şi Oculta Mondială, prin sistemele antinaţionale de învăţământ…”copilul-rege”, dispariţia Istoriei ca materie de clasă, la fel şi a Dirigenţiei, din orar…!

TOCMAI ASTA, ADICĂ “ANARHIA MONDIALĂ”, O ŞI PLĂNUIESC MASONII, DE O MULŢIME DE VREME! “PESCUITUL ÎN APE TULBURI” ESTE MESERIA LOR DE BAZĂ, ESTE CEA MAI RENTABILĂ ACTIVITATE…”LACUSTRĂ”! – …CE NAIBA, PÂNĂ ŞI UN COPIL NORMAL, ADICĂ …”NE-INTERNAUT”, ŞTIE ASTA!!!

…Eh…Azi, 23 octombrie 2011, nu pot să scriu, despre acestă parodie sinistră de “protest mondial”, decât: IN MEMORIAM…Ca despre un mort…sau moartă: AU MURIT ULTIMELE DREPTURI CIVILE ALE UMANITĂŢII TERESTRE – …cele la ÎNTRUNIRE şi la PROTEST contra Nedrepţilor şi a Nedreptăţii din Lumea Plutocratizată -… “cătinel”, dar ajunsă, prin această “politică a paşilor mărunţi” (practicată şi de UDMR-ul nostru, până ni s-au suit în cap şi-şi fac, din România, ADEVĂRATA LOR PATRIE, CEA DE DESFRÂU DESĂVÂRŞIT!)  – în lanţuri zdravene şi teribil de greu de spart ori de rupt…! Numai Hristos ne va putea ajuta…bineînţeles, dacă vom şi vrea asta/eliberarea: pentru că, de o bucată de vreme, românii parcă fac a…sinucidere! – … prin modul adormit, morocănos şi complet iresponsabil, cum întâmpină şi cum NU reacţionează, la fiecare act anti-românesc, anti-spiritual, anti-vitalist –  …acte care, în mod normal, ar trebui să stârnescă, precum în Grecia, fluvii de revoltă şi de mânie sfântă!

…Hai să mai cităm o dată, din ceea ce ne-a adus spre cunoaştere, cu preţul propriei sale vieţi, martirul SERGE MONASTE (vom scrie, şi de data aceasta, cu scrisul deznădejdii şi mâniei – VOM SCRIE CU MAJUSCULE!), din Protocoalele Iudeo-Masonice, din Plănuirile Călăilor Popoarelor/Naţiunilor Terrei – Călăi reuniţi la Toronto, în 1967 şi în 1987…:

O Normă generală mai mult decât importantă şi care şi -a dovedit, deja, valabilitatea,

la începutul actualului secol, prin construirea şi instalarea Sistemului Comunist, de către

regretaţii înalţi ofiţeri ai lojilor noastre, este rentabilitatea “excepţiei”. (…) În

vocabularul nostrum, excepţia este principiul care trebuie să le fie impus tuturor. Trebuie

să procedăm de aşa manieră încât să imprimăm excepţii în diversele sfere ale societăţii, cum ar trebui să fie noile reguli generale aplicabile pentru toţi, scop principal al tuturor

contestaţilor sociale viitoare, exprimate de tineretul Naţiunilor.

ASTFEL, EXCEPŢIA VA DEVENI DETONATORUL CU AJUTORUL CĂRUIA ÎNTREAGA SOCIETATE ISTORICĂ SE VA NĂRUI ÎN SINE ÎNSĂŞI, ÎNTR -O EPUIZARE ŞI O CONFUZIE FĂRĂ PRECEDENT (s.m.)”

“(…)Pentru a ajunge cu certitudine la construirea unui guvern mondial, a unei Noi Ordini Mondiale Comunitare, în care toţi indivizii, fără excepţie, vor fi supuşi Stării Mondiale a Ordinii Noi, trebuie în primul rând să provocăm dispariţia familiei (s.m.), ceea ce va antrena din aceeaşi lovitură dispariţi a învăţămintelor religioase ancestrale şi, în al doilea rând, să-i nivelăm pe toţi indivizii, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste schimbări să pară a fi fost generate de către vo inţa populară, să aibă aparenţele democraţiei.

Slujindu-ne de cazuri izolate, dar amplificându -le la nivel extrem cu ajutorul contestaţiilor studenţeşti instigate de noi înşine, al ziariştilor favorabili cauzei noastre şi al politicienilor cumpăraţi, vom r euşi să punem pe picioare noi organisme, prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de protecţie a copilăriei susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”.

Pentru reuşita planului nostru mondial, „Planul Roşu”, trebuie să implantăm în toate societăţile occidentale ale anilor 1970 birouri pentru protecţia copilăriei, ai căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi absolvenţi ai universităţilor unde sunt scoase în evidenţă principiile noastre mondialiste, vor respecta ca la carte, fără discernământ „Carta Drepturilor Copilului”. Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat concomitent cu barbariile Evului Mediu?(s.m.)

Această „Cartă”, laborios pusă la punct în „Lojile” noastre, ne va permi te în sfârşit să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând familia să explodeze în indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, pentru protecţia intereselor lor personale. Ea îi va încuraja pe copii să-şi denunţe părinţii prea autoritari prin faptu l că sunt prea tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de manieră generală în societate, o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din RUSIA anilor 1950, unde copiii îşi denunţau părinţii la stat, şi o vom face fără ca nimeni să-şi dea seama (s.m.).

Transferând astfel Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în cont inuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă tradiţională, de origine iudeo -creştină, un abuz contra copilului (s.m.). În acelaşi timp, dar la un alt nivel, vom face să se înscrie, în cele mai fundamentale legi ale naţiunilor, regula că toate religiile, cultele şi practicile religioase de orice fel, inclusiv vrăjitoria şi magia, trebuie să fie respecta te cu titluri egale.

În consecinţă, va fi deconcertant de uşor să i se transfere acest rol statului, prin raportarea copilului la cele mai înalte instanţe internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite.

Să înţelegem bine următoarele: SCOPUL NOSTRU NU ESTE ACELA DE A PROTEJA COPII, NICI PE ORICINE ALTCINEVA, CI DE A PROVOCA EXPLOZIA, APOI PRĂBUŞIREA NAŢIUNILOR, CARE REPREZINTĂ UN OBSTACOL MAJOR ÎN CALEA PUNERII ÎN APLICARE A ORDINII NOASTRE MONDIALE (s.m.).

(…)…”(…) Vom crea astfel o masă impresionantă de funcţionari care, ea în sine, va forma un guvern (în cadrul guvernului), indiferent de partidul politic care va fi într –un moment sau altul la putere. ACEASTĂ MAŞINĂRIE ANONIMĂ NE VA PUTEA SERVI ÎNTR -O BUNĂ ZI DREPT PÂRGHIE, CÂND VA SOSI MOMENTUL, PENTRU A ACCELERA PRĂBUŞIREA ECONOMICĂ A STATELOR-NAŢIUNI; CĂCI ACESTEA NU VOR PUTEA SĂ ÎNTREŢINĂ LA NESFÂRŞIT O ASEMENEA MASĂ SALARIALĂ, FĂRĂ A TREBUI SĂ SE ÎNDATOREZE MAI PRESUS DE MIJLOACELE LOR (s.m.). …” CĂDEREA NAŢIUNILOR-STATE NU MAI ESTE DECÂT O CHESTIUNE DE TIMP – UN TIMP DESTUL DE SCURT, DUPĂ CUM POT SĂ MĂRTURISESC, CU DEPLINĂ ÎNCREDERE (s.m.).”

…” avem acum posibilitatea de a întrezări punerea în aplica re a unui gen de

„Autostradă Internaţională” prin care toate aceste aparate vor fi legate între ele. Căci,

aşa cum ştiţi deja, CONTROLUL DIRECT ŞI INDIVIDUAL ASUPRA

POPULAŢIILOR PLANETEI VA FI CEL PUŢIN TOTALMENTE IMPOSIBIL

FĂRĂ ÎNTREBUINŢAREA COMPUTERELOR ŞI UNIFICAREA LOR

ELECTRONICĂ, UNELE ÎN RAPORT CU ALTELE, ÎNTR -O VASTĂ „REŢEA

MONDIALĂ (REŢEAUA INTERNET, SITUL WORLD WIDE WEB, REŢEAUAINTERNET ETC. (N.A.)” (s.m.). De altfel, aceste aparate au avantajul de a înlocui milioane de persoane individuale. Mai mult, ele nu posedă nici conştiinţă, nici un fel sau altul de morală, ceea ce este indispensabil pentru reuşita unui proiect ca al nostru. Mai ales, aceste maşini îndeplinesc, fără să discute, tot ceea ce li se dictează. Sunt sclavii perfecţi la care au visat atât de mult predecesorii noştri, dar fără a -şi fi imaginat nici măcar o zi că nouă ne va fi posibilă o asemenea izbândă. Aceste aparate fără patrie, fără culoare, fără religie, fără apartenenţă politică, reprezintă suprema victorie şi instrument al Noii Ordini Mondiale propovăduite de noi. Ele sunt „cheia de boltă”! (n.mea: este exact ce vor reprezenta datele actualului recensământ, din România – şi iată afirmaţia, extrem de lucidă, a prof. DINU C. GIURESCU: “De unde voi fi? ah, din regiunea 1, cetateanul cu codul numeric personal cutare, pe care-l inscriu cu doua trei semne acolo intr-o lista SI IN FELUL ACESTA AM ROBOTIZAT INTREAGA ROMANIA. EU NU MAI APARTIN UNUI JUDET, NU MAI APARTIN ROMANIEI, APARTIN UNOR SIGLE, UNOR NUMERE INSCRISE PE UN … E TRIST!” – by saccsiv on iunie 20, 2011.

(…)ORGANIZAREA ACESTOR APARATE ÎNTR -O VASTĂ „REŢEA MONDIALĂ”

CĂREIA ÎI VOM CONTROLA PÂRGHIILE SUPERIOARE NE VA AJUTA SĂ

IMOBILIZĂM POPULAŢIILE (s.m.)”. (…)…”(…) Pe un alt plan, vom stabili „Liberul schimb Internaţional” ca pe o prioritate absolută pentru supravieţuirea naţiunilor -state. ACEASTĂ NOUĂ CONCEPŢIEECONOMICĂ NE VA AJUTA SĂ ACCELERĂM DECLINUL „NAŢIONALIŞTILOR” DIN TOATE NAŢIUNILE; SĂ -I IZOLĂM ÎN FACŢIUNI DIVERSE ŞI, LA MOMENTUL DORIT, S Ă-I INSTIGĂM CU SĂLBĂTICIE UNII ÎMPOTRIVA CELORLALŢI, ÎN RĂZBOAIELE INTESTINE CARE VOR FINALIZA RUINAREA ACESTOR NAŢIUNI (s.m.)”

…”(…) Prin intermediul aceleiaşi economii, ne va fi astfel posibil să ne folosim de forţele militare ale naţiunilor -state cum ar fi acelea ale Statelor Unite în scopuri umanitare, în realitate, aceste‚ forţe ne vor servi spre a supune voinţei noastre ţările recalcitrante.

ASTFEL, ŢĂRILE DIN LUMEA A TREIA ŞI ALTELE ASEMENEA LOR NU VOR PUTEA FI ÎN MĂSURĂ SĂ SCAPE VOINŢEI NOASTRE DE A NE SERVI DE POPULAŢIA LOR CA DE O MÂNĂ DE LUCRU ÎN SCLAVIE (s.m.).

…”(…) PRIN PIERDEREA A MILIOANE DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN SECTORUL PRIMAR, ŞI CHIAR PRIN EVAZIUNI FISCALE DEGHIZATE ÎN CAPITALURI EXTERNE ÎN AFARA NAŢIUNILOR -STATE, NE VA FI ASTFEL POSIBIL SĂ PUNEM ÎN PERICOL DE MOARTE ARMONIA SOCIALĂ, PRIN SPECTRUL RĂZBOIULUI CIVIL (s.m.).”

…”(…)ACESTE MANIPULĂRI INTERNAŢIONALE DE GUVERNE ŞI POPULAŢII ALE NAŢIUNILOR-STATE NE VOR FURNIZA PRETEXTUL DE A NE UTILIZA F.M.I.-UL PENTRU A DETERMINA GUVERNELE OCCID ENTALE SĂ PUNĂ ÎN APLICARE „BUGETE DE AUSTERITATE”‚ SUB CAMUFLAJUL REDUCERII ILUZORII A „DATORIEI NAŢIONALE”, AL CONSERVĂRII IPOTETICE A „COTEI DE CREDIT INTERNAŢIONAL” ŞI AL IMPOSIBILEI CONSERVĂRI A „LINIŞTII SOCIALE ” (s.m.).

…”(…) PRIN ACESTE MĂSURI „BUGETARE DE URGENŢĂ”, VOM FRACTURA ASTFEL FINANŢAREA NAŢIUNILOR -STATE PENTRU TOATE „MEGAPROIECTELE” LOR CARE REPREZINTĂ O AMENINŢARE DIRECTĂ LA ADRESA CONTROLULUI NOSTRU MONDIAL ASUPRA ECONOMIEI (s.m.).

…”(…)TOATE ACESTE MĂSURI DE AUSTERITATE NE VOR PERMITE SĂ FRÂNGEM VOINŢA NAŢIONALĂ A STRUCTURILOR MODERNE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, AL AGRICULTURII, AL TRANSPORTURILOR ŞI AL

TEHNOLOGIILOR NOI (s.m.).

(…) SCLAVIA COPIILOR, JEFUIREA BOGĂŢIILOR DIN LUMEA A TREIA, ŞOMAJUL, PROPAGANDA PENTRU LIBERTATEA DROGURILOR, ABRUTIZAREA TINERETULUI NAŢIUNILOR, IDEOLOGIA „RESPECTULUI FAŢĂ DE LIBERTĂŢILE INDIVIDUALE” DIFUZATĂ ÎN SÂNUL BISERICILOR IUDEO-CREŞTINE ŞI ÎN INTERIORUL NAŢIUNILOR -STATE, OBSCURANTISMUL CONSIDERAT CA BAZĂ A MÂNDRIEI, CONFLI CTELEINTERETNICE ŞI ULTIMA NOASTRĂ REALIZARE, „RESTRICŢIILE BUGETARE”, TOATE ACESTEA NE PERMIT ÎN SFÂRŞIT SĂ ASISTĂM LA ÎMPLINIREA ANCESTRALĂ A „VISULUI” NOSTRU, INSTAURAREA „NOII ORDINI MONDIALE”(s.m.).

SFÂRŞITUL Documentului organizaţiei „ 6.6.6.”, datat în ultima parte a lunii iunie,

1985” (cf. Două documente cutremurătoare: “Planul Roşu”/1967 şi “Aurora

Roşie”/1985, cunoscute sub numele de “Protocoalele de la Toronto” , în revista AXA, Anul III, nr. 41, 16-30 iunie 2010, pp. 26-29).

…Eu, ştiind şi văzând împlinirea, zi de zi şi zi cu zi, a tuturor “prorocirilor HAOSULUI SOCIAL TERESTRU” (de fapt, împlinirea treptată, succesivă, a TUTUROR ETAPELOR PROTOCOALELOR MASONICE! – într-un climat de paralizie completă a “centrilor” umani ai responsabilităţii şi reacţiunii individuale şi, mai ales, ai reacţiunii naţional-vitaliste!), am devenit extrem de sceptic, în faţa tuturor “plănuirilor” şi a tuturor “răzvrătirilor …CU VOIE DE LA POLIŢIE”! De fapt, provocări din partea înşişi Zarafilor, pentru a compromite orice acţiune AUTENTICĂ, pentru DREPT şi DREPTATE socio-umană, din lume…!!!

…Doar în ziua când voi vedea Wall Street-ul dărâmat în întregime (CA ŞI TOATE BĂNCILE PĂMÂNTULUI!), iar pe criminalii “zarafi”/bancherii (care-şi tot fac cu ochiul, peste sutele de milioane şi miliardele de stârvuri ale foamei şi ale războaielor hulpave!) –  cu urechile ţintuite la Stâlpul Infamiei, sau, măcar, BICIUIŢI DE BICIUL LUI HRISTOS, precum a mai făcu-o El o dată, la Marele Templu, din Ierusalim  (…dar cine, afară de acelaşi Iisus Hristos, să împlinească, AZI, acest deziderat pur creştin: ALUNGAREA ZARAFILOR, cei mai sfruntaţi şi sfidători şi brutal-împotrivitori draci, faţă de Bunul Dumnezeu al Iubirii şi Luminii Lumii…?!) – …iar Revoluţia Spiritual-Planetară să aibă, în fruntea ei, nu iezuiţi parşivi, ci CĂLUGĂRI AUTENTICI, SFINŢI PĂRINŢI, ieşiţi “cu crucea-n frunte” (cum zice, despre preoţi, Imnul nostrum Naţional!) – călugări/SFINŢI PĂRINŢI care, precum “nebunii întru Hristos”, de la Bizanţul medioevic,  să îndemne, riscând MARTIRIUL! –  TOATĂ omenirea terestră, la smerenie şi pocăinţă, la lepădarea, ca de dracul, de TOATE averile cele prin sânge şi lacrimi (ale văduvei şi orfanului…) obţinute – …iar, apoi, purcoaiele de bani, hârtii nevolnice şi metal satanic, să fie aruncate, de-a valma, în oceanele Terrei… – …doar atunci VOI CREDE ÎN LUCRAREA UMANĂ, DE INSPIRAŢIE HRISTICĂ…!!!

…Ei bine, până în acea zi, eu nu voi crede în nicio “pantalonadă” masonică, din care iese “belit”…tot păgubaşul, “sireacul”!!!

…Tot “biet român, săracul!”

…Din păcate, până atunci va mai curge multă apă, pe Dunăre…dar şi pe Nil şi pe  Amazon…

…Cel puţin în România, e tare greu, când însuşi Păstorul este omul Călăilor Lumii – “Patriarhul Diavolului/Antihristului” (Preafericitul Daniel Ciobotea, cel care este de acord cu toate “drăcăriile”! –  cu New Age: “Putem afirma că mesajul etic al profeţilor este de mare actualitate şi pentru a sublinia acest adevăr este suficient să vorbim numai despre viziunile lor măreţe, despre ORDINEA NOUA SOCIALĂ (n.mea: ho, Preafericite, c-ai “scăpat boii” în “păpuşoiul” masonilor…păpuşari ai Noii Ordini Mondiale, şi te-or învinui de…plagiat, dacă nu cumva ai, chiar de la ei, ne-sfântă misiune de …PRĂPĂDIRE A “TURMEI”/ROMÂNIEI ROMÂNILOR!)  care va fi intemeiată pe pace şi dreptate... potrivit prevestirilor profetice, NOUA SOCIETATE se va organiza după principiile păcii şi dreptăţii (n.mea: da-da, se văd cu ochiul liber, părinte…ŞI PACEA MASONICĂ, ŞI DREPTĂŢILE LOR CELE…STRÂMBE!!!), neamurile vor preface armele în unelte pentru lucrarea pământului…” (n.mea: “unelte” la care vom trage noi ca boi, iar voi…ca VOI!), cu ecumenismul lipsit de orice Sfânt Duh Creştin, cu vaccinurile asasine, cu recensământul fraudulos din România: “participarea la recensământ reprezintă o îndatorire civică şi creştinească” (n.mea: confunzi, Preafericite, Palatul Patriarhal cu …Palatul Cotroceni… – …ia-ţi , rogu-te, Ochelarii DREPTĂŢII, iar nu pe cei ai politicii şi propagandei ieftin-laico-pedeliste şi, deci, anti-naţionale!) – posted in PATRIARHIA ROMÂNA, RECENSAMANT by saccsiv on octombrie 18, 2011 – …recensământ ale cărui date vor folosi nu doar corporaţiilor multinaţionale, CI ÎNSUŞI ISRAELULUI, însetat să se “mute” în Grădina Maicii Domnului, acum, când arabii mârâie ceva mai serios… – …vom mai vedea ce se-ntâmplă, după ce MOSSADUL şi CIA, mână-n mână, au lichidat împotrivirea patriotico-naţionalistă a Jamahiriei Libiene, care, prin Muammar Gaddafi, tenta o Jamahirie Comună cu…Egiptul, cel mai mare trădător al lumii arabe, de până acum!) – “Patriarhul Ecumenismului”,  cum îl numeşte un monah valah, bucovineanul de la Mânăstirea Lainici – cel care, până marţi seara, 27 septembrie 2011, la orele 19:30, a fost contemporan cu noi…dar, de acum, ne ajută ca înger, direct din Ceruri!) – şi anume, Părintele ADRIAN FĂGEŢEANU (isihast de rit ortodox-atonit, anchetat în „lotul Rugul Aprins“ şi condamnat, în 1958, la 20 de ani de muncă silnică…Duhul lui ne-a ocrotit din mânăstire/chinovie: n. biologic în 1912/n. duhovniceşte, în 1943, şi lăsat în Lumina Lumii acesteia, până în septembrie 2011. Dumnezeu să-i ţină sufletul în Lumina Lui Veşnică, spre Ajutor Neamului nostru, Neam greu încercat de Cel Rău):

“ Părintele Adrian Făgeteanu: Până-n prezent, niciodată Biserica noastră n-a fost condusă de eretici […]

Voci feminine: N-a fost condusă? N-a fost.

Pr. Făgeteanu: Deci erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru, la … Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui. Aţi înţeles? De toate păcatele te poţi pocăi, de erezie nu.

Voci feminine: Şi cum să supravieţuim? Ce putem face? Ce trebuie să facem, părinte?

Pr. Făgeteanu: Când eram elev de liceu, la Aron Pumnul, la Cernăuţi, a venit în piaţa din Cernăuţi cel mai mare erou … care se numea Grigore Cantacuzino. Erou, erou. Care a scăpat armata română dintr-o încercuire, când trebuia să fie omorâţi toţi şi i s-a pus întrebarea: „Dacă se va mai întâmpla aşa o încercuire din care nu poţi să ieşi cum ai ieşit, ce faci?” (răspunsul) „Comand armata română în genunchi, numai Dumnezeu ne poate ajuta, noi nu avem nicio salvare”. Eu vă dau următorul sfat: să nu bravaţi! Ce înseamnă „a brava”? Să spui ca Apostolul Petru „Doamne, dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, Dumnezeu ce i-a răspuns: „Nu va cânta cocoşul a doua oară şi te vei lepăda de mine de trei ori”. Ci să spui cu smerenie „Doamne, nu […] Biserica Ortodoxă, Binecuvântate Doamne, învaţă-mă; Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg; BINECUVÂNTATE  SFINTE, LUMINEAZĂ-MĂ! DOAMNE DUMNEZEUL NOSTRU, TU ÎNVAŢĂ-MĂ, ÎNŢELEPŢEŞTE-MĂ, ÎNTĂREŞTE-MĂ SĂ NU TE PĂRĂSESC ŞI SĂ RĂMÂN CU TINE ŞI CU BISERICA STRĂMOŞEASCĂ, BISERICA ORTODOXĂ, SĂ NU TREC LA EREZIA PATRIARHULUI”. E clar?

Voci feminine: Da.

Pr. Făgeţeanu: Nu. „Doamne, ajută-mă”, nu… dacă nu ceri de la Dumnezeu să te întărească, să te lumineze, degeaba îţi spune cineva verbal şi să te apuci tu singur să faci ceva. Să nu aştepţi ajutorul imediat. Da… Altceva? Deci, SĂ NU BRAVEZI CA PETRU „DOAMNE, DACĂ TOŢI TE VOR PĂRĂSI, EU NU”, CI „DOAMNE, TU ÎNVAŢĂ-MĂ, ÎNŢELEPŢEŞTE-MĂ, LUMINEAZĂ-MĂ ŞI ÎNTĂREŞTE-MĂ, AJUTĂ-MĂ, SĂ NU TE PĂRĂSESC, SĂ RĂMÂN ÎN ORTODOXIE, SĂ NU MĂ LAS PĂCĂLIT DE ACEST DIAVOL CARE E PATRIARHUL ECUMENISMULUI” Posted in Parintele ADRIAN FAGETEANU, PATRIARHUL DANIEL –  by saccsiv on august 19, 2010.

…Iată veştile cele mai negre:

Între 11-13 septembrie 2011, a avut loc la München, în Germania, cea de-a 11 – a Întâlnire pentru „pace”, care este derulată de Organizaţia comunităţii romano-catolice Saint Egidio şi de comunitatea religioasă locală, unde se desfăşoară întâlnirea. La respectiva întâlnire au luat parte reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai comunităţilor creştine, precum şi reprezentanţi ai altor religii din lume.

(…)Responsabilitatea organizării a avut-o comunitatea „Saint Egidio”, mişcare care a început din 1986 la Assissi, în Italia, când precedentul „ighemon” al Vaticanului – din punct de vedere canonic inexistent – Ioan Paul al II – lea, a convocat o întâlnire mondială a liderilor religioşi, pentru a se ruga pentru „pace”. Invitat la întâlnirea de la München a fost Preasfinţitul Mitropolit de Ahaia, kir Athanasios, Directorul Biroului Reprezentanţei Bisericii Eladei în UE, PREAFERICITUL PATRIARH AL ROMÂNIEI, KIR DANIEL, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Germaniei, kir Augustinos (Patriarhia Constantinopolului), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Zimbabwe, kir Serafim (Patriarhia Alexandriei), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Halepi, kir Pavlos (Patriarhia Antiohiei), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Minsk, kir Filaret (Patriarhia Moscovei), Preasfinţitul Mitropolit de Constantia – Ammohost, kir Vasilios (Biserica Ciprului) şi Preasfinţitul Episcop de Kruga, kir Antonie (Biserica Albaniei).

ÎN ANUL 2012, CONGRESUL VA AVEA LOC LA SARAJEVO. ANUNŢAREA LOCAŢIEI URMĂTOAREI ÎNTÂLNIRI AU FĂCUT-O LA FEL DE „EMOŢIONAŢI” „EPISCOPUL” ROMANO-CATOLIC AL ACTUALEI CAPITALE A BOSNIEI – HERŢEGOVINA ŞI „MARELE” MUFTIU.

Pe perioada întâlnirii, care s-a deschis în prezenţa preşedintelui Republicii Federale Germania, domnul Christian Wulff, a vorbit cancelarul Germaniei, doamna A. Merkel, care a cerut rugăciunea tuturor religiilor pentru „a fi ajutate” toate guvernele europene.

Puţin mai la nord, în oraşul suedez Fisksätra, din districtul Nacka, lângă Stockholm, Imamul AGUAN OLGUAN împreună cu reprezentanţii comunităţii romano-catolice şi ai comunităţii luterane din Suedia, şi cu lozinca „Avem un Dumnezeu comun – de la intoleranţă la panreligie”, iniţiază o construcţie mixtă Guds Hus, care înseamnă „Casa lui Dumnezeu”, ce va fi gata în anul 2015, care va adăposti sub acelaşi acoperiş – pentru CREDINCIOŞII CELOR TREI COMUNITĂŢI RELIGIOASE ALE LOR, O BISERICĂ CREŞTINĂ ŞI UN TEMPLU MUSULMAN, AVÂND UN CENTRU COMUN PENTRU TINERET ŞI UN SPAŢIU COMUN PENTRU COPII” – Posted in Mitropolitul Serafim de Pireu, PATRIARHUL DANIEL by saccsiv on septembrie 29, 2011.

…Aşa cum spune, spre bună pildă şi spre condamnarea viperelor oploşite în Palatul  Patriarhal, de la Bucureşti… – şi Înaltpreasfinţitul MITROPOLIT SERAFIM DE PIREU:

“CUM POŢI SĂ TE ROGI ÎMPREUNĂ ŞI MAI ALES UNUI AŞA-ZIS DUMNEZEU COMUN INEXISTENT, când mărturisirea principială a falsei religii a Islamului este că nu există Dumnezeu treimic şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat este o creatură şi un simplu vestitor al mesajului lui? (Coran, Femeile 4:156-169)?! Cum poţi să te rogi împreună cu ticăloşii de rabini ai evreismului, care au transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament, în LUCIFERISM ŞI SATANOLATRIE, introducând în iudaism cabalismul şi talmudismul, care cu încăpăţânare şi îndărătnicie hulesc pe Preaneprihănitul Fiu al Lui Dumnezeu Întrupat, aşteptând ca fals Mesia al lor pe Antihrist ce va să vină? Cum poţi să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post-reformată din Olanda, al cărei preot paroh din Gorinchem, Klaas Hendrikse, a scris cartea cu titlul: ,,CREZÂND ÎNTR-UN DUMNEZEU INEXISTENT”?

(…)Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a dumnezeieştilor şi sfintelor canoane ale Bisericii Celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul Întemeietorului şi Mântuitorului lumii: „CEL CE NU CINSTEŞTE PE FIUL, NU CINSTEŞTE PE TATĂL CARE L-A TRIMIS (Ioan 5: 23).

Indiferent de falsele flecăreli demonice despre falsa pace şi falsa coexistenţă ale groaznicei panerezii a ecumenismului sincretist, Veşnicul,Imuabilul şi Inegalabilul Cuvânt al Dumnezeului În-Trei-Sfânt, precum şi Ortodoxia şi Ortopraxia Martirilor şi Eroilor neprihănitei noastre credinţe ne cheamă să ne aliem nu cu slugarnicii şi de bună voie sclavi falsificatori ai Adevărului, ci cu vitejii la cuget mărturisitori şi părtaşi ai Căii Crucii-Învierii Începătorului şi Plinitorului Credinţei. Să nu uităm că pe perioada celor cinci secole de sclavie a neamului au existat conducători religioşi şi conducători ai neamului, dar şi ceata cea dumnezeiască şi slăvită şi de Dumnezeu-vestitoare a Neomartirilor .

+ MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU

(TRADUCERE: FRĂŢIA ORTODOXĂ MISIONARĂ „SFINŢII TREI NOI IERARHI”)

…Doamne Iisuse Hristoase, ajută-Ţi poporul tău, ajută-i pe toţi oamenii buni şi blânzi şi smeriţi, dar uriaşi şi puternici întru Marele Război al Duhului, să înfrângă legiunile diavolilor şi să iasă de sub zăbranicul beznelor, şi să răzbească la Lumina Lumii Tale Celei Sfinte, Neclintită de nicio viforniţă şi Veşnică în Seninătate: Lumina Celor Patru Răsărituri! Dă-i, Sfinte Dumnezeule, tăria de a scutura de pe sine toate gadinile care vor să-i mursece şi mănânce din vlaga cea sfântă a Duhului, pus ee Tine în Om!…Scutură ţărână mâhnită, mohorâtă şi cernită a istoriei, de pe Trupurile noastre ostenite şi de pe Duhurile noastre, care au cunoscut, mult prea des, slăbiciunea şi rătăcirea cumplită!

…Adună-I, Doamne Hristoase, pe toţi Cei Buni, ai Tăi, ÎNTR-O ARMIE DE CARE NUMAI TU SĂ ŞTII, NU ŞI COLBURILE OTRĂVITE ALE PIEŢEI ŞI ALE DEŞERTULUI DIAVOLESC… – … iar când va afla şi diavolul, mult prea târziu să fie, pentru Duşmanul LUMII/LUMINII DUMNEZEIEŞTI A FIRII!!!

 prof. dr. Adrian Botez

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed