Sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc. Zeci de biserici parohiale şi mănăstiri din ţară îmbracă astăzi, 8 septembrie, haine de sărbătoare. După ce, ieri-seară, în biserici s-a oficiat slujba Vecerniei, astăzi se va săvârşi slujba Sfintei Liturghii. În zi de hram, credincioşii organizează agape creştine, dând de pomană de sufletul celor adormiţi.

În Capitală se află în sărbătoare opt parohii. La parohiile Bumbăcari şi ‘Naşterea Maicii Domnului’ – Ghencea din Protoieria I Capitală, Floreasca şi Sfânta Maria Herăstrău din Protoieria II, Eroilor Martiri, Foişor şi Zlătari din Protoieria III, după Sfânta Liturghie se săvârşesc slujbe de pomenire pentru ctitori, agape, precum şi alte manifestări religios-culturale dedicate Maicii Domnului.

La Biserica Zlătari din Capitală, chiar dacă se află în plin proces de consolidare, restaurare şi împodobire, credincioşii sunt aşteptaţi să vină la slujba hramului, la care va participa şi părintele protopop Dinu Pompiliu. ‘Astăzi sărbătorim hramul principal al bisericii, care a fost dat de ctitor pe la anul 1860, atunci când s-a sfinţit biserica de mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti. Întrucât hramurile sunt foarte apropiate, putem spune că, la Biserica Zlătari, sărbătoarea începe de la 8 septembrie şi se termină la 2 octombrie. Aseară am săvârşit slujba Privegherii cu Acatistul Maicii Domnului, iar astăzi, după Sfânta Liturghie, vom săvârşi slujba de pomenire a ctitorilor trecuţi la Domnul’, a spus părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. La Biserica Zlătari, pe lângă ampla lucrare administrativă, se desfăşoară şi activităţi educativ-catehetice prin programul ‘Hristos împărtăşit copiilor’, precum şi diverse acţiuni social-filantropice. În colaborare cu Serviciul de asistenţă socială al Protoieriei III Capitală, bolnavii de la Spitalul ‘Sfântul Luca’ sunt vizitaţi săptămânal de un grup de credincioşi ai Parohiei Zlătari.

În Protoieria Ploieşti îşi prăznuiesc hramul şase biserici, în Protoieria Vălenii de Munte sunt în sărbătoare cinci biserici, iar în Protoieria Câmpina, slujitorii şi credincioşii de la 15 biserici îşi prăznuiesc ocrotitoarea. ‘Sărbătoarea hramului a început de ieri-seară cu săvârşirea Vecerniei, Litiei şi slujbei Acatistului Naşterii Maicii Domnului, urmând ca astăzi să se oficieze Utrenia, Sfânta Liturghie şi, potrivit rânduielilor tipiconale, pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor adormiţi întru Domnul. De asemenea, pentru noi este o mare bucurie să avem la Biserica ‘Naşterea Maicii Domnului’ din Buşteni pe Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care va oficia Sfânta Liturghie Arhierească’, a declarat părintele protoiereu Costică Dumitru al Protoieriei Câmpina pentru „Ziarul Lumina”.

La Mănăstirea ‘Dintr-un Lemn’ din Arhiepiscopia Râmnicului se va prăznui hramul Naşterii Maicii Domnului. Mănăstirea, situată pe Valea Otăsăului, în comuna Frânceşti, a fost ridicată în primele decenii ale secolului al XVI-lea, potrivit unei vechi tradiţii locale, dintr-un singur stejar. Prilej de bucurie va fi şi la mănăstirile Jgheaburi şi Ostrov, din Arhiepiscopia Râmnicului, dar şi la mănăstirile Sihăstria, Tazlău din Neamţ, Slănic din Argeş şi multe altele.

Inaugurarea unei colecţii de artă bisericească la Pissiota

Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Pissiota din Arhiepiscopia Bucureştilor va fi inaugurată o colecţie de artă bisericească. ‘Într-un spaţiu special amenajat s-a organizat, după o anumită tematică, o colecţie care este singura de acest gen din ţară, deoarece nu există în România un muzeu care să-i înveţe pe vizitatori ce înseamnă viaţa monahală, care a fost rolul mănăstirilor în istoria poporului român sau care este specificul vieţii monahale. Colecţia începe cu o încăpere în care se găsesc documente şi fotografii referitoare la viaţa ctitorului şi a familiei sale. Muzeul de la Mănăstirea Pissiota va fi şi o mică şcoală deoarece va putea găzdui diverse activităţi educative pentru adulţi şi copii’, a declarat prof. Victor Simion, coordonator al Centrului de pregătire profesională pentru patrimoniu.

În ajunul praznicului închinat Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba Vecerniei în Biserica ‘Naşterea Maicii Domnului’ din localitatea Răzoare, com. Oltina, şi a vizitat Mănăstirea ‘Naşterea Maicii Domnului’, Deleni, şi Biserica ‘Sfânta Maria’ – Far, din Constanţa. Astăzi, ierarhul Tomisului săvârşeşte, înainte de Sfânta Liturghie, slujba de sfinţire a picturii Bisericii ‘Naşterea Maicii Domnului’ din Eforie Nord.

Slujiri arhiereşti la mănăstirile din Ardeal

De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului îşi prăznuieşte hramul şi unul dintre cele mai frumoase şi cunoscute lăcaşuri de cult din Buzău, monument istoric şi de arhitectură, cunoscut drept Biserica Greci. La eveniment vor participa numeroşi credincioşi, veniţi din tot judeţul, care doresc să se bucure de această sărbătoare. Numele lăcaşului, Greci, vine de la negustorii din Grecia, care se numără printre ctitorii monumentului. La sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu va sluji Sfânta Liturghie la mănăstirea din comuna Nocrich-Hârtibaci, judeţul Sibiu, iar la Mănăstirea Recea de lângă Târgu-Mureş va sluji Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în timp ce Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moglăneşti, localitatea Topliţa, judeţul Harghita.

Numeroase biserici din Transilvania şi Banat au ca hram ‘Naşterea Maicii Domnului’. Astfel, în Timişoara, azi este sărbătoare la Biserica ‘Naşterea Maicii Domnului’. În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, printre bisericile şi mănăstirile care îşi serbează hramul se află Mănăstirea Chiuzbaia din Protopopiatul Baia Mare şi Mănăstirea Ruoaia din Protopopiatul Lăpuş. În Episcopia Sălajului îşi serbează hramul Schitul Marca.

SURSA: http://www.basilica.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…