„Adevărat zic vouă ca voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” Aşa stă scris la Matei: 19, 28, cu referire la Apostolii lui Hristos, care aveau să împlinească opera de evanghelizare.

Apostolul Andrei, conform Evangheliei după Ioan, a fost, cronologic, Apostolul cel dintâi chemat, adică primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos. El s-a născut, ca şi Simon, fratele său, supranumit şi Chefa (care înseamnă piatră, de unde şi numele de Petru), în familia pescarului Iona. Numele său derivă din grecescul Andreas, care se traduce „viteaz”, „barbat”. În cronologia Apostolatului Creştin, cel care se bucură de prima informaţie şi prezentare este Sfântul Andrei, care va primi în cosecinţă supranumele de „Cel Dintâi Chemat” (la apostolate).

Andrei, ca şi fratele său Simion, era originar din Betsaida, cum aflăm tot din Evanghelia a-IV-a: „A doua zi Iisus voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru”. Ocupaţia Sfântului Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar. Dintre cei ce vor deveni Apostoli ai Domnului, mai practicau ocupaţia de pescari, pe lânga Andrei şi Simion-Petru, şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. În timpul activităţii publice a Mântuitorului şi chiar după înviere, ucenicii Domnului işi vor practica meseria de pescari, când ocazia şi necesitatea se iveau. Deci fraţii Andrei şi Simion-Petru aveau, ca să zicem aşa, situaţie bună din punct de vedere social în momentul când au fost chemaţi în rândul ucenicilor Domnului.

Sfântul Apostol Andrei şi Întemeierea Bisericii din Scythia Mica (Dobrogea).

Este mai presus de orice îndoială că toţi Apostolii Domnului s-au numarăt, atât timp cat s-au aflat în viaţă, printre misionarii cei mai activi ai Bisericii. În anii 49-50, când, după sinodul din Ierusalim, a avut loc desigur, tragerea la sorţi pentru împărţirea lumii cunoscute în epoca între Sfinţii Apostoli, revenindu-le fiecaruia un spaţiu misionar, provincial cunoscut sub numele de „Scythia Mică”, aşezată la hotarul nordic al Imperiului Roman, era bine cunoscută Sfinţilor Apostoli şi ucenicilor lor. Sciţii erau, de asemenea, cunoscuţi iudeilor. Un oraş care aparţine seminţei lui Manase. Bet-Sean este numit în secolul II „Macabei”, oraşul sciţilor, în Vulgata Civitas. În aceste condiţii, înscrierea Sciţiei ca spaţiu misionar pentru Sfinţii Aposoli şi pentru ucenicii lor nu mai poate constitui o surpriză, anterior şi în epoca, sciţii deşi considerat mai puţin evoluaţi şi civilizaţi, erau totuşi, cunoscuţi ca etnie distinctă şi susceptibila de o dezvoltare pozitivă.

În legatură cu informaţia privind primirea de către Sfântul Apostol Andrei a Scythiei ca arie misionară este de precizat că, în general prin Scythia, se înţelegea partea sudică a Ucrainei de astăzi. Adică ţărmul nordic al Mării Negre, unde sciţii s-au aşezat încă din sec.VII şi VIII î. Hr.

Propovăduirea Sfântului Andrei în Scythia se bazează pe „Istoria fundamentală” a lui Eusebiu de Cezareea. O dovadă a creştinarii scitilor ne-o ofera Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Coloseni: “Evanghelia a fost propovăduită la toată faptura de sub cer.” Prezenţa sa în Asia Mică a fost una de durată.

Ca zonă de propovăduire a Evangheliei, lui Andrei i-a revenit: Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei (Marea Marmara cu cetăţile Celcedon şi Bizanţ), Macedonia, Tracia şi regiunea de până la Dunăre, Tesalia, Elada (Grecia centrală), Ahaia (Peloponezul) şi cetatile Amissos, Trapezunt, Heracleea Pontului şi Amartris. Un document latin(un poem al lui Paulianus) subliniază faptul că Andrei este o legenda ce nu era cunoscută la inceputul secolului V. Tot atunci, în Ravenna existau monumente închinate lui Andrei.

Măritul Andrei s-a oprit pe plaiul unor dregatori unde se afla o “peştera sfinţitoare” şi “nouă izvoare sfinţitoare”, un loc sacru unde cei ce intrau în peşteră sau beau din izvor se tămăduiau. În puzderia de obiceiuri şi tradiţii, numele lui Andrei apare întotdeauna legat de cel al lupilor. Se spune că el lega gura lupilor. Conform unor documente, dacii erau cei ce îşi spuneau lupi. Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită în bisericile ruseşti, greceşti şi româneşti, datorită faptului că a predicat în teritorii care aparţin azi Rusiei, Greciei şi României. Patriarhia Ecumenica din Constantinopol îl socoteşte chiar ca „întemeietor” al acestui „scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxă Română să-l cinstească şi mai mult şi să-l considere nu numai ca „cel dintâi chemat la apostolie”, ci şi ca pe cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştrii, ca pe un „apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei româneşti. Iar creştinismul românesc trebuie să fie considerat ca fiind de origine apostolică.

Moaştele Sfântului Andrei au fost aduse la Constantinopol în anul 357 şi depuse în Biserica Apostolilor. La începutul secolului XIII când trupele franceze ocupă Constantinopolul, cardinalul Petru din Capua a luat aceste moaştele şi le-a depus la catedrala Amalfi, unde au stat până în anul 1963, când au fost restituite Greciei. Capul Sfântului Andrei, păstrat în insula Patras din Grecia, a fost adus pentru prima dată în Romania în 1996, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu prilejul prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, cu contribuţia IPS Daniel. Iar anul acesta, la 24 octombrie, capul Sfântului Andrei, a fost adus pentru a doua oară în România, tot cu contribuţia PF Daniel.

Să ne rugăm dar Sfântului Andrei, încreştinătorul daco-romanilor, zicând: „Pe propovăduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la cunoştinţă lui Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din  înşelăciunea vrăjmaşului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toţi românii să-l lăudăm şi să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea şi să mântuiască sufletele noastre”. (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie cu unele adaptări).

Ionut-Cosmin DRĂGHICI
Facultatea de Teologie din Craiova
30 noiembrie 2011
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…