Home Jurnalistul Bogdan Stoica: „Publicul nu vrea adevărul, publicul vrea un adevăr convenabil!”

Jurnalistul Bogdan Stoica: „Publicul nu vrea adevărul, publicul vrea un adevăr convenabil!”

18 min read
0
0
174

Bogdan Stoica, zis Fido, se prezintă: „Ploieştean, 39 de ani neîmpliniţi, familie cu patru fraţi, care mai de care mai dement. N-am terminat nimic! M-am chinuit 10 ani, să termin un liceu. Vorbesc serios!  De fapt, ştiu să citesc de la patru ani, dar fiind un rebel, am avut întotdeauna probleme cu profesorii. Şi-am început, mai târziu, nişte studii superioare de profil, pe care le-am abandonat la un moment dat, pentru că mă plictiseam îngrozitor la facultate. Nu era absolut nimic din ceea ce nu ştiam. Adică eu, fără să învăţ, îmi luam examenele cu 8 şi cu 9. Şi-atunci am avut revelaţia faptului că-mi pierd timpul.” Bogdan Stoica practică jurnalismul din 1996, activând la diverse publicaţii. Din 2008 devine propriul său şef, deschizând, în timp, mai multe site-uri de ştiri.

Reporter: Spune-mi câte ceva despre începuturile tale în ale jurnalismului.
Fido: Nuu… E o nebunie! Am reuşit să termin un liceu… ultimul a fost… de nu mai ştiu ce… prelucrător prin aşchiere, ceva de genul acesta. Turnător, n-am fost! Sigur! Eram pletos, eram unul dintre puţinii rockeri ai Ploieştiului. Şi ai mei…cică o luasem pe căi greşite… …oameni simpli, fără fiţe. Hai să-i găsim un serviciu, să-l punem pe calea cea dreaptă, ca să zic aşa. Şi, m-am angajat la Dorobanţu’, eram mecanic la războaiele de ţesut. Fabrica de stofă. Plin de femei! A fost viaţa mea, acolo! Ulterior, am realizat că… 800 de femei, foarte simple, într-o ţesătorie, nici nu se uită la un rocker. Eram 16 mecanici în secţia asta de 800 de femei şi… trebuia să le reparăm războaiele. Pe vremea aceea, citeam „Caţavencu”. Era foarte tare! Era epoca lui Iliescu, lui Ghinion Iliescu. Şi-am început să le scriu diverse scrisori. Nu era cu mail-ul şi cu net-ul. Şi mi-au răspuns de vreo două ori la poşta redacţiei, altădată mi-au publicat o glumiţă de câteva rânduri. Atunci, mi-am zis: bă, gata! mă fac ziarist! Şi-am lăsat baltă, tot. Scandal acasă, la serviciu! Am plecat să-mi caut de muncă şi-am găsit un job liber la „Cheia succesului”, un bisăptămânal. Era prin ’96. Îl apreciam pe Jean Popescu, de la care am învăţat meserie. A fost, dacă vrei, ca şi cum ai duce un copil gras, într-o tabără de pregătire a trupelor de comando. Jean Popescu mătura cu mine pe jos, în fiecare zi. Îmi spunea cât de bătut în cap sunt şi cât de bou, dar fără să folosească cuvintele astea. Îmi lua textele şi le măcelărea! Apoi, îmi demonstra că am venit ca prostu’ cu ştirea de genul, „cutare instituţie”, când, de fapt, trebuia să vin cu următoarele opt ştiri din discuţiile pe care le-am avut. De la el am învăţat să fac o ştire şi dintr-o groapă, şi dintr-o vrabie, şi din orice. Lucru care, îmi foloseşte şi-n ziua de azi!
Reporter: De unde vine porecla de Fido?
Fido: A, simplu! Am primit imediat după revoluţie, de la cineva din Germania, o geacă cu Fido Dido, personajul acela de la 7UP, cu părul zbârlit şi capul triunghiular, din reclamele lor. Scria pe spatele gecii, Fido Dido şi, începuse să mă strige lumea pe stradă, aşa. Se purtau, atunci, geci de piele în petice. De la asta mi se trage. Şi-am rămas Fido! Oricum, sunt mândru, pentru că e cel mai popular nume de câine, în Marea Britanie! Ce mai contează!
Reporter: Care a fost pentru tine, subiectul cu un impact anume, care a generat reacţii asupra publicului?
Fido: Eu am avut surpriza să observ că subiectele pe care le cred „tari” publicul nu le bagă în seamă. Şi invers. Subiectele pe care le-am abordat relaxat, s-au dus… sus. Pot să-ţi spun că, luna asta, cel mai citit articol de pe ph-online.ro este unul care se referă doar la programul Casa Verde, în nici un caz una din anchetele, întâmplările politice, declaraţiile spectaculoase sau ce a mai făcut lumea interlopă. Nu! Casa Verde! Lumea vrea să-şi pună panouri solare şi să ia subvenţie de la stat. Mai zi ceva, publicului! Publicul e suveran. Asta am învăţat-o tot de la Jean Popescu, care, fiind un fost comunist bătrân, a avut revelaţia unor chestii pe care le regăsesc, acum, la marii jurnalişti americani şi la marii strategi de presă din Europa. Publicul nu vrea adevărul, publicul vrea un adevăr convenabil! Vrea să se regăsească în ce spui tu şi-atunci, te va citi. Dacă gândeşte ca tine despre ţigani, mâncarea fast food, gropi, te va citi. Nu vrea să citească adevărul despre ţigani, fast food şi gropi. „Cheia succesului” avea un public stabil, vindea în fiecare lună 500 de exemplare, nu mai mult, dar nu a fost lună să nu le vândă. Pentru că cei 500 formau publicul lui Jean Popescu.
Reporter: Ai avut vreodată impresia că te lupţi cu morile de vânt?
Fido: Tot timpul! Eu am făcut site-ul de ştiri, după ce am lucrat şi TV, şi radio, şi presă scrisă. Care era problema mea? Noi consideram că ceea ce făceam e foarte performant. Dar, vânzările arătau că nu e aşa. Nu se vindeau multe ziare, nu asculta multă lume, nu privea multă lume. Şi-atunci, mi-am zis: astea sunt medii perimate de comunicare, hai să mă duc pe mediul cel mai nou. Am lăsat baltă ce făceam eu atunci şi-am făcut un site de ştiri, în 2008. Vreau să spun că a durat un an, până să mă înţeleagă cei din „Casa Albă” că e o formă de presă. Spuneau că, vine şi ăsta şi scrie pe internet, după aia e ca şi cum dau un mail. Da… chiar te lupţi cu morile de vânt.
Reporter: Care sunt piedicile de care te loveşti în munca ta?
Fido: Pot să spun că mă doare-n… de piedici? Ideea e că nu există piedici! Eu, când văd la televizor jurnalişti, care se plâng că „mi-a fost afectată libertatea de exprimare”, că „patronul mi-a impus”… Moşule, pleacă, mă, la alt patron, care te lasă să faci asta! Dacă tu ai sufletul atât de neîntinat şi eşti, aşa, o fecioară a jurnalismului, du-te şi scrie pe un blog, scrie tu adevărul despre corupţia aia din redacţie. Dar, nu e aşa! Presa se complace într-o mare ipocrizie, ne dăm deontologici în faţa publicului, dar, între noi, ştim exact cât de corupţi şi murdari suntem toţi. Şi eu sunt dintre cei care recunosc cinstit că nu o să scriu niciodată anchetă despre unul dintre clienţii mei de publicitate, n-o să mă apuc să-i dau în cap unui tip care m-a ajutat acum câţiva ani, într-o situaţie specială. Astea sunt lucruri pe care ziariştii nu le recunosc. Noi nu mai stăm la coadă la impozite, noi nu mai suferim cu bolnavii prin spitale. Noi suntem bine! Să emanăm după aceea nişte păreri că,  mamă, ce călcare în picioare a demnităţii umane şi, noi, de fapt, profităm ca nişte porci de toată situaţia asta. Şi eu sunt dintre porcii care recunosc asta!
Reporter: Ai ajuns celebru cu fluturaşii împărţiţi la Scorţeni, prin care îndemnai alegătorii să ia mita electorală, pentru că erau, de fapt, banii lor. Ţi s-a întocmit şi un dosar penal. Era să zic, politic. Cum decurg lucrurile?
Fido: Ei au făcut un dosar penal cu autor necunoscut, ca să vadă cine a împărţit acele pliante. M-am dus la poliţia din Scorţeni, la Mislea, am mai dat o tură de pliante ca să întăresc fapta. Apoi, am intrat în sediul poliţiei, le-am dat la toţi câte un pliant şi… cartea mea de vizită,  numărul de telefon. Dosarul este la prim procuror Graure, de la Câmpina, dacă nu mă înşel. Am un prieten bun, avocat, care-mi spune: moşule, lasă-i să te identifice, să te condamne şi le luăm 1 milion de euro în 6 luni, la CEDO, pentru că ce ai făcut tu este instigare la vot corect în pofida mitei, nu instigare la luare de mită. Şi oscilez între varianta decentă de a mă apăra, să nu-mi văd numele bălăcărit, să nu audă fii-mea peste 10 ani că tati a avut cazier sau dosar penal sau să-i las să meargă cu dosarul până la capăt şi, apoi, să le iau banii.
Reporter: De ce anume te temi cel mai mult?
Fido: Mă tem foarte tare că presa o să se schimbe din nou şi eu nu o să fiu pe fază, cum am fost până acum. În momentul acesta, presa încă se raportează ca o terţă parte, în raportul dintre cetăţean şi lucrurile care ţin de stat. Dar nu mai contează aşa mult statul, între cetăţean şi lucrurile, produsele, care ne interesează. Cred că e ultima etapă intermediară înainte de a face şi noi pasul. E posibil ca, peste 5 ani, să scriem despre inaugurarea unui, de exemplu, nou Mc Donald’s şi o să scriem în următorii termeni: s-a deschis, uite coordonatele GPS să le încarci, de pe linkul acesta poţi comanda online, chiar acum, o cafea şi, pe prima o plătim noi. O să ajungem la o formă în care publicitatea va fi atât de intruzivă în conţinutul editorial, încât, unii mai bătrâni, n-o să ne mai înţeleagă deloc. Carmen NEGREU

SURSA: http://www.zvp.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…