Mihai ŞTIRBU

Sâmbătă 19 februarie 2011, sala mare a Muzeului de Artă Roman a devenit din nou neîncăpătoare, deoarece foşti elevi, foşti colegi sau pur şi simplu oameni de bine, s-au adunat pentru a serba într-un mod deosebit apariţia celui de-al treilea volum de versuri al doamnei profesoare Cecilia Bănică Pal, după ,,Nelinişti fireşti’’ şi ,,Sentimente natalizate’’. Într-un mod deosebit, fiindcă momentul a fost, la propriu, de încântare şi datorită grupului vocal al Casei Armatei, şi datorită celor două eleve ale Şcolii de Muzică „Sergiu Celibidache” din Roman, talentate şi aplaudate frenetic. Pentru că recitarea versurilor din noul volum „La umbra timpului” a fost în cea mai mare parte pe fundal muzical, pentru că au fost inserate minirecitaluri de vioară şi oboi, momente muzicale ale vocalului grup al Casei Armatei, minicenaclul adhoc a fost o surpriză reală pentru doamna profesoară Pal Cecilia, copleşită de emoţie. Cei care au prezentat poeziile au vorbit şi despre omul  profesor-poet Cecilia Bănică Pal, care le-a fost colegă, în cazul domnului profesor Ciobanu, sau colaboratoare, în cazul doamnei psiholog Emilia Ţuţuianu, coordonatoarea Editurii Muşatina, prin strădania căreia volumul a apărut.

Deoarece iarna tocmai îşi scuturase zăpada, domnul profesor universitar Tudor Ghideanu de la Iaşi, n-a putut sosi pentru prezentarea cărţii, această dulce povară revenindu-i mereu doritului şi invitatului la acest tip de manifestări, domnului profesor Ciobanu.

Pentru că momentul solemn al recitărilor încă nu începuse, domnia sa în stilul uşor autoironic menit să descreaţească frunţile oricui, şi-a justificat prezenţa mereu repetată în spaţiul muzeului ,,Mai demult, mama unui demnitar romaşacan spunea în cancelaria Liceului 5, într-un alt context, evident „De câte ori deschid televizorul, numai pe Ceauşescu îl văd”. Acum, dumneavoastră puteţi spune la fel despre Ciobanu, care mereu apare în faţa dumneavoastră. Regret, fiindcă în locul meu trebuia să fie scumpul nostru maestru, domnul Tudor Ghideanu, profesorul universitar de la Iaşi, care din cauza ,,frumosului’’ de afară, n-a mai putut veni.

Eu sunt în dificultate, nici nu ştiu cum să mă adresez autoarei: „Scumpa mea elevă, draga mea colegă, draga mea în cheia sol (fiindcă noi ne-am cunoscut la Şcoala de Muzică)”. Sunt în dificultate pentru că noi avem acum în faţă cărţi de literatură, şi nu trebuie s-o mai felicit pentru interpretarea la pian fără partitură, ci pentru că scrie o frumoasă poezie, fără să aibă o relaţie cu un anumit stil, sau cu un anumit alt autor, dumneaei fiind unică în modul de exprimare. Este o colaboratoare şi coordonatoare deosebită la tânară editură romaşcană „Muşatinia”, oferindu-ne un alt volum de poezie, volum care de data aceasta parcă îi reflectă biografia, ca o metaforă. Să nu uităm că a fost profesoară de română dar mi-a fost colegă, şi poate de aceea la volumul de poezie de faţă am avut onoarea de a scrie post-faţa, prefaţa fiind a multpreţuitului domn profesor universitar Tudor Ghideanu, care se trage nu de departe  şi este academician, academician internaţional.

Din acest volum rezultă că autoarea ştie că viaţa nu înseamna numai bucurii, dragoste, flori, existenţa ,,cu capul în nori”. Ca s-o înţelegi nu-ţi trebuie cartea de logaritmi, trebuie să fi trăit viaţa aşa cum este ea, pentru că este o reflectare a realităţii de toate zilele, aşa cum o surprinde Cici, poetic, nu ca pe un reportaj dintr-un ziar. În frumoasa ei poezie, printre rânduri poţi citi că nu are volume mari ci volume cu amar, pentru că viaţa este o luptă. În versuri arată frumuseţea bătăliei, arată ce însemnă blazoanele victoriei, dar mai arată şi cum este atunci când rămâi singur acasă şi nu-ţi mai poţi permite să deschizi şifonierul cu blazoane, şifonierul cu spadele, sau pe cel cu coroanele cu care ai fost încoronat în viaţă. Ai spune că ea îşi reaminteşte la gura sobei ce a fost, trăieşte ce este şi se gândeşte cu emoţie dacă mâine va mai fi ceva, şi dacă va mai fi, ce şi cum va mai fi. Este mereu o poetă interogativă, preocupată nu numai de ce va fi, ci şi de ce a fost aşa. Pentru că a fost profesoară de română este legată de continentul Eminescu, iar Eminescu spune undeva că trecutul şi viitorul sunt a lumii două feţe.

Se pare că în poezia dumneaei sunt trei feţe: există trecutul, există prezentul şi viitorul. Pentru ea trecutul însemnă amorul, prezentul amarul, viitorul înseamnă amnar: o scânteiere scurtă, şi nu se ştie ce se va fi pe urmă. Unii spun: după noi potopul, poeta spune altfel: după noi va veni infinitul. Şi-n felul acesta ne învaţă să nu fim revoltaţi, să nu fim baricadişti deşi ea este baricadistă, dar pentru baricadele ei nu foloseşte  cărămizi şi scânduri, ea se duce pe toate câmpurile şi câmpiile din jur, culege buchete de flori pe care le pune în faţă spunându-i vieţii: Hai viaţă, vino şi loveşte în mine! Desigur viaţa, văzând atâta bucurie şi frumuseţe de flori, trece pe lângă ea, poeta rămânând singură. Poezia ei este profund meditativă, şi dacă alţi poeţi fac haz de necaz, ea înlocuieşte hazul cu meditaţia, şi nu face meditaţie de necaz, ci ne spune nouă necazul, cu meditaţie.

Citind o carte din trilogia „Pal’’- iană (spun aşa introducând-o în marele stil al planetei), rezultă mereu că asta este viaţa, dacă nu, poţi să te duci, dar de fapt rămâi tot cu noi, şi amândoi braţ la braţ vom şti să luptăm. Dumneaei a luptat o viaţă întreagă, şi-o felicit nu doar pentru cartea din faţa mea, ci şi pentru galaxia ei de băieţi pe care o are în jur, mă refer la cei doi fii  admirabili care sunt prezenţi aici în sală. Cartea de faţă, pe lângă faptul că are un autor pe care-l vedeţi lângă mine, grafica admirabilă fiind realizată de unul dintre cei doi băieţi, motto-ul de celălăt, mai are la început o prea îndelungată, frumoasă şi minuţioasă prefaţa semnată de maestrul profesor universitar Tudor Ghideanu. Volumul pe care-l veţi aplauda, mirându-vă că şi la Roman se poate aşa ceva, este în fond un lexicon care cuprinde nume mari  şi nume multe, nefiind doar o sumă de poezii la care trebuie să tragi perdelele, să stingi televizorul, să scoţi radoul din priză,  şi după ce se lasă întunericul, să-l citeşti.

Pentru că doar l-a suplinit pe domnul prof. Ghideanu cu expunerea sa, domnul profesor Ciobanu şi-a cerut metaforic  iertare, considerând că spusele domniei sale n-ar fi fost a la George Călinescu, părere cu care nimeni nu a putut fi de acord.  N-a încheiat fără să sublinieze faptul că şi la Roman se nasc oameni, ştiindu-se statutul de ,,provincie’’ al municipiului nostru fost capitală de judeţ, defavorizat economic şi admnistrativ după alipirea la Bacău sau Piatra Neamţ. Pentru a-şi susţine convingerea, a adus şi prezentat celor din sală mai mult de 12 volume apărute în ultima lună de zile, ale autorilor romaşcani, dintre care enumerăm câteva: „La umbra timpului’’ autor Cecilia Bănică Pal, „Mama şi cu fraţii graşi’’ autor Tudor Ghideanu, „Tu, iubirea mea cea mare’’ autor Natalia Rusu, „Nunta neagră’’ autor Gheorghe Andrei Neagu, poezii hayku autor Ţipordei Ioan, „Trecând pe zebra vieţii…” autor Mihai Horga, „Paznicii pereţilor’’ autor Corneliu Paiu, „Regăsirea înstrăinării’’ autor Mihai Ştirbu, „Pur şi simplu” autor Ioan Dobreanu, „Cultura lui  Eminescu’’ autor Viorica Constantinescu, grafica Violeta Lăcătuşu, un album de artă al lui Iosif Haidu, şi nu în ultimul rând „Olnefonismul’’, al treilea volum al trilogiei avangardiste „Mileniul trei pe portativ’’ autor Gh.A.M. Ciobanu.

Mai mult, în urmă cu vreo 15 ani, când s-a conturat perspectiva unui festivalul de muzică la Roman, domnia sa l-a botezat „Bagheta de Cristal’’, argumentul fiind cele peste 20 de personalităţi ale muzicii, plecate din urbea muşatină. Un reprezentant al conducătorior culturii judeţului Neamţ, domnul Cristian Livescu, surprins la auzul listei care începea cu Sergiu Celibidache, Mihail Jora, D.D. Botez, George Pascu, a declarat plăcut surprins, (sau, poate cu o uşoară invidie…) „Păi, dacă Piatra ar fi avut măcar jumătate din numărul muzicienilor romaşcani, ar fi ajuns oraş internaţional”. Parafrazându-l, domnul profesor i-a felicitat pe toţi cei din sală, arătându-şi bucuria că unul dintre oamenii de cultură ai oraşului super-internaţional Roman, poartă numele Cecilia Bănică Pal.

Un adevărat periplu sonor prin poezia Ceciliei Bănică Pal a fost recitarea, pe fundalul muzical discret, asigurat de grupul vocal al Casei Armatei şi de elevele Şcolii de Artă ,,Sergiu Celibidache’’, a versurilor din proaspătul volum.Aflându-se printre oameni care-o preţuiesc, avându-i aproape pe fii şi pe un nepot, s-a adresat celor de faţă şi doamna profesoară Cecilia Bănică Pal.

„Mi-e tare greu să vorbesc într-un moment în care auditoriul este unul înzestrat cu foarte multă sensibilitate, când o parte dintre dumneavoastră aţi fost cei pe care v-am privit în băncile şcolii, şi pentru care am păstrat împreună icoana celor care ne deschideau sufletul spre cultură. „La umbra timpului’’ s-a născut tocmai dintr-o meditaţie asupra timpului pe care l-am trăit. Timpul este ireversibil, este adevărat, totuşi există, aşa cum spunea Marin Preda „repetabila povară’’. Iată, într-o altă manieră la mine s-a materializat tocmai în apariţia acestui volum în luna februarie, luna în care m-am căsătorit, şi-n care venind demult cu trenul de la Făurei – Brăila, am ajuns la Roman unde am stat o zi, fără să ştiu că aici mă voi stabili. Parcul era plin de zăpadă şi consideram, noi fiind tineri atunci, că decorul acela de iarnă era darul pentru nunta noastră. După 58 de ani de căsătorie, iată că în acelaşi zile de februarie trăiesc o altă emoţie, pot afirma că mult mai puternică pentru că este la o altă vârstă, când altfel percepem lumea. Am socotit că şi acesta este un dar, un dar pe care l-am primit cu întârziere, tocmai pentru această viaţă pe care am dus-o La umbra timpului. Câte nu se întâmplă la acestă umbră pe care noi o simţim. Nu este perceptibilă, dar este în noi. Trăim aceste emoţii, trăim faptele, întâmplările, iubirile, dezamăgirile; toate le trăim în timp şi le păstrăm în timp. Vedeţi, pentru mine, tot ce mi s-a întâmplat a fost un şir de, n-aş putea să spun că nu numai de trăiri, ci de încercări date pentru a vedea existenţa mea, poate şi-n poezie.

Am început foarte timpuriu să scriu, dar timpul mi-a fost potrivnic, mi-a fost duşman chiar. N-am putut să mă debarasez de poezie, n-am scris, am purtat-o în suflet, am citit poezia altora, am plâns, am râs poate pentru că mi s-a oferit altceva. Mi-a oferit Dumnezeu doi copii înclinaţi spre artă şi-i vedeam pe ei, mă vedeam prin ei, şi toate astea au fost timp. Timp răscolitor, aşa cum spuneam într-o poezie din „Sentimente metalice’’, timp care ne-a marcat existenţa, timpul în care aşteptăm liniştea ca totdeauna, liniştea de dinainte de noi, liniştea  de după noi, unde ne găsim în acest timp care ne-a fost dat. Dar o altă faţetă, pentru că n-o să discut prea mult despre poezia mea, o altă faţetă a vieţii mele şi a existenţei poeziei mele, este influenţată de oamenii acestui oraş cărora le-am dedicat o poezie, pe care-o voi recita: „Labirintul paşilor uitaţi’’. Sigur, învăţând la Buzău, un oraş cu un potenţial cultural, tot un oraş în care oamenii trăiesc arcade în timp, când am venit la Roman am găsit aceşti oameni, deschişi spre ce îmi placea mie. Eu mulţumesc tuturor foştilor mei elevi, au fost minunaţi, şi pe unii îi văd aici în sală. Au fost cei care m-au ascultat, poate m-au aprobat sau nu, nici pe mine nu m-a interesat lucrul acesta, ci m-a interesat să le dăruiesc dovadă, sufletul meu. Pe parcursul anilor mi-au demonstrat acest lucru, mi-au arătat respect şi stima de care avem fiecare nevoie. Elevii au fost sprijinul meu moral în orice activitate, şi pe unii îi văd aici. Apoi au fost oamenii de cultură. Muzeul de Artă a fost locul în care m-am simţit întotdeauna bine; totdeauna am avut altceva de învăţat, totdeauna a fost domnul profesor Ciobanu care ne-a încântat, care ne-a învăţat, care  ne-a plimbat in toate domeniile, este unic. Ştiu că-i este greu ca fiecaruia să spună cuvinte, dar el le spune din suflet, a dăruit,  şi de aceea şi noi ceilalţi  am fost receptivi la artă. Datorită domnului Ciobanu, generaţii întregi au gustat arta, în toată plinătatea ei, fapt pentru care noi îi mulţumim.

Toate generaţiile de elevi, toţi oamenii de cultură ai Romanului, în timp au dat dovadă de receptivitate, şi spiritual şi material. Fiecare mi-a dat ceva: puterea de a vorbi în faţa dumneavoastră, puterea să scriu, puterea să mă simt fiu al Romanului, fiindcă din 1958 pâna acum aici am trăit şi aici m-am contopit cu idealurile intelectualilor, muncitorilor, oamenilor din Roman. Poate vă întrebaţi de ce am subliniat cuvântul „muncitorilor”. N-am să uit niciodată: 30 de ani din viaţă le-am fost profesoară la seral şi cred că nimeni n-a putut să-i cunoască mai bine decît un profesor care 30 de ani îi aştepta să vină de la fabrică, să-i asculte, să-i înţeleagă şi vă spun sincer, când am fost prima oară la Ţevi ca dirigintă să ştiu cu cine lucrez, şi-am  văzut ţevile incandescente, i-am văzut pe elevii mei pe jumătate dezbrăcaţi, curgându-le sudorea de pe ei, i-am socotit eroi. Sincer vă spun, sunt mândră de generaţiile care au ieşit de la seral în Roman. Nu contează titlurile pe care le-au dobândit, toţi oamenii care au trecut la seral prin liceul nostru sunt oameni deosebiţi şi-i preţuiesc pentru că-şi luau din timpul lor ca să înveţe, şi la rândul lor acum dăruiesc fiindcă au devenit pictori, poeţi, ingineri, profesori, muncitori de înaltă calificare, maiştri.’’

În cuvântul final, i-a mulţumit doamnei Ţuţuianu, reprezentanta Editurii Muşatina, pentru harul pe care-l are, pentru că şi aici trebuie să ai ceva de spus, cu o grafică frumoasă, să ştii să realizezi cărţi, să-i mulţumeşti pe cei care au creat. I-a mulţumit pentru că i-a fost elevă, şi pentru tot ce a făcut pentru sărbătoarea de astăzi. Le-a fost recunoscătoare şi celor din grupul vocal al Casei Armatei, şi elevelor de la Şcoala de Artă care au contribuit la realizarea momentelor muzicale.

„Dacă un moment din viaţă este ca acesta pe care l-am trăit eu astăzi, înseamnă că planeta, aşa cum spune domnul profesor Ciobanu, nu va pieri niciodată. Vă mulţumesc!’’

Mihai ŞTIRBU

1 iulie 2011

Iaşi

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…