Poluatorul plăteşte, aşa e peste tot în lume! Mediul trebuie respectat! Iată esenţa tiradei ministrului mediului, Laszlo Borbely. Şi dă-i şi luptă neicuşorule, ca la patruzeci şi opt, trombon după trombon, cum că e musai să fie menţinută această taxă aberantă şi arbitrar impusă de statul român, mai catolic decât papa. “Nu e bună aşa? Păi, o schimbăm, staţi liniştiţi. O facem altfel, cât să nu mai fie atacabilă, pe criterii de procedură, măcar o perioadă”.

România devenea astfel, la 1 ianuarie 2007, una din puţinele ţări europene care găsea cu cale să-şi jupoaie în felul acesta cetăţenii doritori să achiziţioneze un autoturism, în pofida faptului că Uniunea Europeană a dezavuat în repetate rânduri aplicarea acestui bir. Zicea măreaţa Uniune ceva de rău pe tema taxei auto, se puneau iarăşi pe treabă “specialiştii” guvernului, indiferent de coloratura politică, şi ieşeau apoi “pe piaţă” cu o nouă versiune, doar-doar or nimeri-o odată şi-odată.

Cerbicia de care au dat dovadă guvernele româneşti, care au murit cu noi de gât pe tema taxei auto, a inspirat şi pe alţii, pare-se. Taxe oarecum asemănătoare se regăsesc acum şi în Germania, Franţa, Spania, Olanda, Portugalia, Danemarca, Finlanda şi altele.

Numărul ţărilor care au adoptat taxe legate de emisiile de carbon ajunsese deja, în 2008, la paisprezece, potrivit unei investigaţii a Asociaţiei Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA). Unele din statele europene au şi aşa numita taxă de deţinere, destul de piperată, mai ales în Olanda, ţară sufocată de traficul auto şi având o suprafaţă mică. Aici taxa de deţinere poate ajunge şi la 3500 de euro pe an, funcţie de motorizare şi clasa de lux.

Voci din ce în ce mai alarmate fac vorbire însă de o redeşteptare a “spiritului de încasator” şi în celelalte ţări europene, dar şi de înăsprirea sistemului de taxare în cele care deja aplică aşa ceva, cum ar fi Olanda.

Aici guvernul bâzâie din 2009 că intenţionează să renunţe la taxa de înmatriculare şi la cea de deţinere şi să introducă o taxă verde auto per kilometru parcurs, cu scopul declarat de a reduce cu 10% nivelul emisiilor de bioxid de carbon şi de a înjumătăţi blocajele din trafic. Cum se stabileşte cât a parcurs fiecare automobil? Cu GPS-ul, desigur! Ei bine, se pare că 2012 va fi totuşi anul de aplicare a noii taxe pe spinarea batavilor motorizaţi.

Nu mă mai aplec asupra legalităţii formei actuale a taxei auto, căci, după atâtea ezitări şi bâlbe ale oficialităţilor implicate, pur şi simplu m-a apucat sila. Făcând o paralelă cu restul Europei, situaţiile s-au echilibrat oarecum – nu şi veniturile salariale, în cazul imensei majorităţi a românilor.

Deci hai să spunem că nu mai avem motive să ne luăm de guvernanţi că ne jupoaie de vii cu poluarea aceasta auto care trebuie obligatoriu transformată în bani. Diferenţa enormă între inventivul executiv român, oricare ar fi el şi cele ale altor ţări europene constă în eficienţa utilizării fondurilor obţinute în acest fel.

Ce se face cu banii astfel obţinuţi? Că nu se aude nimic de ei, nici măcar din zvonistică, darmite la nivel de declaraţii oficiale. Sumele adunate din taxa auto sunt vărsate la buget, din care se redistribuie şi către mediu, ceea ce e incorect.

De fapt, guvernele de sabotori ai economiei naţionale de după 1989 au arătat, dincolo de orice dubiu, că nu le pasă nici cât negru sub unghie de mediul înconjurător. Dovadă stau, dacă mai era nevoie să pomenesc, cioatele rămase de la pădurile noastre de conifere, stejar, fag, paltin, frasin etc., care au fost şi sunt în continuare rase fără milă. Ceea ce fac pedeliştii acum însă, prin finanţarea unor proiecte de-a dreptul imbecile de amenajare a unor parcuri de tip urban în mijlocul câmpurilor, la ţară, e un fel de concentrat, de extract rafinat al bătăii de joc, al răului instituţional.

Opţiunea populaţiei pentru utilizarea energiei neconvenţionale, iniţiativă cu impact ecologic major, e şi ea târâtă în noroiul “comisionăresc”, specific economiei noastre de ţeapă, nu de piaţă, favorizând de fapt producătorii sau comercianţii “agreaţi”. Cu ce e mai bun, ca efect asupra mediului, un sistem de panouri solare de încălzire a apei, de “mare moft”, fabricat de o firmă de renume, faţă de un sistem făcut pe genunchi, în bucătărie, de pasionaţi care scutesc astfel cheltuirea a zeci de kilowaţi de energie electrică pe an sau producerea a sute de kilograme de bioxid de carbon?

Îmi poate răspunde cineva de la Ministerul Mediului de ce convertirea automobilelor la propulsie electrică e aproape imposibilă în România, din pricina birocraţiei şi a închistării, precum şi a lipsei de prevederi legale care să înlesnească aşa ceva, terenul instituţional fiind practic în acest domeniu tabula rasa?

De ce în România nu se acordă stimulente pentru achiziţionarea de automobile electrice, care au început deja să fie comercializate? Costul acestora e plătit integral de fraierul român care s-a săturat de plătit taxa auto şi nu are cum să-şi recupereze, printr-o astfel de măsură, măcar o parte din banii daţi.

Marea problemă a guvernanţilor noştri nu mai e, în opinia mea, impunerea acestei nenorocite de taxe auto, ci legalitatea cheltuirii sumelor astfel strânse. Luaţi la bani mărunţi, sunt convins că vor avea mai dificultăţi în identificarea cu precizie a destinaţiilor acestor fonduri.

Dar cine să-i ia la întors? Cine să le ceară socoteală? Căci, pe de o parte, cei din “guvernoi” au dovedit întotdeauna că nu le pasă de nimeni şi nimic, iar pe de altă parte poporul român pare a fi pe post de mieluşel sau mai degrabă cobai supus experimentelor sociale din cele mai diverse, de către cei ridicaţi nu din altă parte, ci tocmai din rândul său.

Ion SCUTARU - http://www.financiarul.ro
 

CLICK AICI
Legea privind taxa auto – TEXTUL INTEGRAL

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…