Pe Valea Prahovei la Buşteni, în marginea pădurilor veşnic verzi de sub Caraiman, trăieşte un om al cărui renume a depăşit de mult graniţele de piatră ale Bucegilor. Este călugăr şi preot şi, după cum singur mărturiseşte, pînă la vîrsta de 77 de ani i-a murit moartea de trei ori. De-a lungul timpului, călugăul spune că i-a apărut în vis Maica Domnului care l-a îndemnat să construiască o mănăstire întru cinstirea ei.

Visul

Multă lume vorbeşte despre faptul că în oraşul Buşteni se scrie una dintre cele mai frumoase pagini de ortodoxie românească. Aceasta a fost posibilă odată cu lucrările de construcţie ale Mănăstirii Caraiman, avînd hramul Înălţarea Sfintei Cruci. În poiana Palanca, binecuvîntată de razele soarelui, aproape de inima Bucegilor se înalţă mîndră o bisericuţă de lemn, a cărei turlă ascuţită parcă înţeapă cerul. Ea seamănă cu un deget îndreptat către crucea de pe Caraiman ce veghează împrejurimile de la o înălţime ameţitoare. În mijlocul poienii există un brad în formă de policandru cu şase braţe, în jurul căruia este construit agheasmatarul, un fel de capelă de lemn unde credincioşii se roagă la icoana Maicii Domnului. În vîrful bradului se găseşte o cruce albă ce se aprinde în fiecare seară. Acesta este locul unde s-a întîmplat minunea apariţiei Maicii Cereşti. Din DN1, se ajunge aici în mai puţin de 20 de minute. Se spune că în acest loc, nu cu foarte mult timp în urmă, şi-a făcut apariţia Sf. Fecioară Maria, poruncindu-i unui călugăr să-i ridice un lăcaş. Chiar dacă mănăstirea cea mare încă nu este finalizată, credincioşi din întreaga ţară vin zi de zi şi se roagă pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate şi linişte sufletească. Intrarea în complexul mînăstiresc este maiestuoasă, sub forma unei porţi înalte ai cărei stîlpi sînt sculptaţi cu migală. Părintele Gherontie Puiu, cel a cărui menire pe această lume este să ridice Sfintei Măicuţe o mănăstire sub crucea de pe Caraiman, ne-a întîmpinat plin de căldură. Un om înalt, solid, a cărui întreagă fiinţă exprimă bunătate şi sfinţenie. Vorbeşte blînd, în grai dulce moldovenesc şi ascultîndu-l ai senzaţia că eşti mai aproape de Dumnezeu. Întreaga viaţă a părintelui Gherontie, astăzi în vîrstă de 77 de ani, e un martiriu. Acest bărbat s-a aflat permanent sub protecţia Maicii Domnului şi a ocolit moartea de trei ori pînă acum.

Bradul deasupra căruia a apărut Sf.Fecioară

O tînără ce părea fără vîrstă, cu chip de lumină, îmbrăcată în straie mănăstireşti i-a spus domol: “Vei fi ocrotit!”

A venit pe lume în 1933, la Todireşti, aproape de Iaşi. Mama lui a decedat la spitalul din Ruginoasa în timp ce îl aducea pe lume, iar tatăl plecase de acasă, nu se ştie din ce cauză. Crezîndu-l mort şi pe prunc, moaşele l-au pus într-un lighean şi l-au aruncat pe malul gîrlei printre gunoaie. Peste puţin timp s-a nimerit să treacă pe acolo o ţărancă şi auzind copilul scîncind l-a luat în braţe. Aşa a ajuns micuţul în casa familiei Puiu Petrache din Todireşti. N-a fost nici botezat şi nici înfiat, însă oamenii l-au îngrijit cu multă dragoste. Pe cînd avea şapte ani, fiul cel mare al familiei, fratele său vitreg Ilie, a plecat pe front şi nu s-a mai întors acasă. Atunci a visat băiatul pentru prima dată “o tînără ce părea fără vîrstă, cu chip de lumină, îmbrăcată în straie mănăstireşti” şi care i-a spus domol: “Vei fi ocrotit! Fratele tău se va întoarce după un lung prizonierat şi îţi va fi tată.” Copilul a păstrat taina. După 12 ani de la plecarea pe front, fratele vitreg avea să se întoarcă acasă. Între timp, părinţii lui adoptivi muriseră, iar ceilalţi fraţi se risipiseră prin lume. Ilie s-a odihnit puţin, obosit după anii petrecuţi în Siberia, apoi s-a apucat să-şi construiască o casă. Şi-a găsit o femeie cu care s-a căsătorit şi împreună au devenit părinţii adoptivi ai viitorului preot Gherontie, aşa cum îi spuse în vis tînăra cu chip de lumină. Abia după majorat, Gheorghe Puiu, cum se numea la început, a primit taina botezului. Într-o zi, părintele Pîslaru, stareţul Mănăstirii Neamţ, căuta un băiat care să ucenicească pe lîngă el. Aşa a păşit tînărul Gheorghe Puiu pe calea călugăriei, devenind Gherontie. A stat la Mînăstirea Neamţ pînă în 1959, fiind doar frate, întrucît comuniştii nu mai lăsau pe nimeni să se călugărească. Tot în acel an a venit ca un trăznet decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti. “Într-o zi cenuşie au sosit cîteva maşini cu miliţieni în faţa mănăstirii şi ne-au luat pe sus, povesteşte părintele. La plecare, stareţul ne-a binecuvîntat. Am fost purtaţi toată noaptea pe drumuri, iar în zorii zilei următoare am ajuns la Iaşi, unde ne-au băgat în nişte barăci la o fabrică de ţesături. Ne-au tuns bărbile şi pletele, ne-au dat straie muncitoreşti şi ne-au zis să nu mai vorbim decît cu tovarăşe.

În cimitirul satului se găsea o cruce cu numele călugărului Gherontie

Era un fel de lagăr de muncă, unde am stat vreo trei săptămîni. Într-o noapte mi-am pus în gînd să fug.” Pe drum Gherontie s-a întîlnit cu doi miliţieni care l-au dus la arest obligîndu-l să semneze un proces verbal, precum că ar fi încercat să-i ucidă. Acuzat de tentativă de evadare şi agresarea organelor de miliţie este condamnat la 15 ani de muncă silnică în lagărul de la Periprava. Acolo oamenii erau schingiuiţi, împuşcaţi, iar alţii se aruncau în Dunăre ca să-şi afle moartea. Întîmplător, deţinutul este dat pe mîna unui brigadier şef peste un lot de puşcăriaşi şi pe care îl recunoaşte ca fiind fost preot la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Acesta îl ajută să evadeze trimiţîndu-l la Tulcea pentru descărcarea unor şlepuri. “În timp ce mă aflam pe o stradă destul de populată am văzut-o pe Măicuţa Dommnului pe trotuarul celălalt. I-am auzit glasul clar în ureche: Pleci chiar în clipa asta, traversezi strada şi te urci în camion! Într-adevăr o maşină a oprit fără să-i fac vreun semn. Unde să te las?, m-a întrebat şoferul. Pe drum, i-am răspuns.” Aşa a ajuns Gherontie la Timişul de Sus. De acolo, preotul a urcat pe platoul Bucegilor şi după două zile de mers a descoperit o peşteră bine ascunsă între Claia Mică şi cea Mare. Aici avea să trăiască zece ani. Şi-a închipuit un altar din piatră unde slujea Sfînta Liturghie. Se îmbrăca cu zdrenţe de la ciobani, mînca rădăcini sau fructe şi vorbea numai cu jderii şi cu urşii. Nopţi întregi se ruga la crucea cea mare de pe Caraiman, jurîndu-i Maicii Domnului că dacă se va întoarce cu bine în lume va construi o mănăstire cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. După anii de sihăstrie, în urma unei vedenii a Preacuratei, Gherontie coboară din munte şi se duce pe jos, pînă la Todireşti, la tatăl său adoptiv. Aici descoperă că familia îi făcuse demult cele creştineşti, iar în cimitirul satului se găsea o cruce cu numele lui.

“Nu sînt nebun!”

După 1989 se întoarce la Neamţ. Este recunoscut de noul stareţ al mănăstirii şi se înscrie direct la seminar. Necazurile continuă însă. În anul 1995, tocmai cînd spovedea o credincioasă, părintele Gherontie a făcut un accident vascular cerebral şi a paralizat. După trei luni de suferinţă este trimis la sanatoriul din Sinaia, unde dr. Constantin Dinu îi spune că va avea nevoie de cîţiva ani buni pentru refacerea completă. În aceeaşi noapte Maica Domnului apare în rezerva în care era internat preotul. “S-a uitat lung la mine şi mi-a spus să mă trezesc iute, că nu sînt bolnav. Apoi să caut un brad cu şase ramuri lîngă o apă curgătoare de unde se vede marea cruce la care m-am jurat. Acolo să fac mănăstirea!” Preotul s-a ridicat brusc din pat, iar cei doi vecini de cameră care îl ştiau paralizat se uitau la el încremeniţi. A doua zi, medicul îl privea la fel de uluit. După aceea i-a zis: “Matale eşti un sfînt. Mergi şi caută-ţi locul de mănăstire!” Şi a plecat din spital pe picioarele lui. După ce s-a rugat la moaştele Sfintei Paraschieva de la Iaşi s-o înduplece pe Maica Domnului să-i arate locul unde să construiască lăcaşul, părintele s-a dus la primarul din Buşteni să-i explice păsul. Acesta i-a spus că are un teren pe plaiul Palanca. “Cînd am ajuns aproape de bradul retezat am văzut de trei ori o strălucire puternică, aşa ca de la o lampă de sudură. Am pus mîna la ochi. Acela era semnul! Primarul n-a văzut nimic. Se gîndea că am luat-o razna. Dar eu nu sînt nebun! M-am întors a doua zi şi aşezat pe o bututrugă priveam locul, imaginîndu-mi cum va fi biserica împrejmuită de chilii. Atunci a apărut Măicuţa Domnului încă o dată. Era chiar pe ramura din partea de răsărit a bradului unde am făcut agheazmatarul. Îmi făcea semn cu mîna de parcă ar fi vrut să-mi arate că mănăstirea trebuia să împrejmuiască chiar acel brad, ca o îmbrăţişare.”

“Unii au venit aici în cărucior şi după două săptămîni au urcat pe picioarele lor…”

Zi de zi, tot mai numeroşi sînt vizitatorii ce trec prin Palanca să se roage şi să lase cîte un pomelnic. Femei care plîng în hohote pătrunse de fiorul credinţei, copii curaţi la suflet, bătrîni bolnavi şi singuri. Cînd ajung sub crucea Caraimanului sufletul se linişteşte, durerile dispar şi lumea parcă e mai bună. Preotul spune că de cîte ori trimite pe cineva sub brad să se roage, îl însoţeşte cu gîndul, iar dacă acela este cu adevărat credincios, copacul se aureolează cu o lumină văzută numai de Gherontie. “Vine lume din toată ţara aici, din cele mai îndepărtate sate şi oraşe, mărturiseşte preotul. Dacă eu văd că au credinţă, atunci ştiu că-i pot ajuta şi nu mă mai rog zadarnic pentru ei. Au cîştigat procese, s-au însănătoşit, s-au împăcat creştini înainte de divorţ. Unii au venit aici în cărucior şi după două săptămîni au urcat pe picioarele lor.” În aerul proaspăt ca o respiraţie de înger părintele Gherontie este cu un pas în Rai şi cu unul în Buşteni. El este ajutat de încă trei preoţi tineri şi spune că numai după ce va săvîrşi aşezămîntul religios va putea să părăsească această lume împăcat că şi-a dus la bun sfîrşit menirea. Pentru că dorinţa cea mare a călugărului este şi va rămîne finalizarea lăcaşului sfînt. “Aş dori să mai trăiesc pe acest îpămînt, dragilor credincioşi, ca să termin Mînăstirea Mare! Să fie un loc în care să veniți cu drag și să vă bucurați” (Dana Fodor Mateescu)

SURSA: http://www.bucurestiivechisinoi.ro

 


Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

One Comment

  1. gheorghe apetroae sibiu

    3 martie 2013 at 11:10 PM

    CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”
    Cristoforul 14

    TREZIREA PRINŢULUI DIN VIS

    El, prin cupola – naltă, cu ferestre prinse
    nemarginirilor cinabre – sidefii,
    din flăcări olivii în vii culori stelare,
    sorbea într-un nesaţ, narcisicul balsam …

    Era Cu-vântul ei cu resorbire- adâncă
    în suferinţa celui care se-ndrăgise
    de marea -n ispitirile-i aprinse şi de Ea…
    şi-n faţă-i ,cerul , vălu-şi desfăcuse …

    Ea, soarele, ardea în prinţ, în ochii lui
    cu suliţile –i lungi de gene ce-l pătrunse…
    cu glasul ei de înger – lira razei ,
    de cât cântâ în El, în grai se prefăcuse !…

    Un zâmbet viu sporea pe buze argilii,
    sărutul ei era un duh serafic, de iubire,
    cu-vintele –i erau înfipte-n trupul Crist,
    lăuntru-i adâncea cu fericite vise…

    Apoi, cu părul lung , în blonde bucle
    şi faţa cum cristalul stâncii . lazuriu ,
    cu sânii de- ametist, în semilune,
    Felippa lui, obrajii crisotili i-atinse…

    Cu ochii de azur, în irişii morbizi pătrunse…
    în simţ înviorându-l , el s-aprindea pe cer
    de buzele-i fierbinţi…, astral era sărutul…

    Îl fericea într-un Cu-vânt ales acum,
    pe prinţul revenit din lumea firii reci ,
    cu razele din zorii care-l retrezise !…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Top 3 avantaje pe care la cauta tinerii la primul loc de munca

Business woman fairly doing her jobPentru cei mai multi tineri, primul loc de munca reprez…