In December, 2008 National Geographic magazine, there was an interesting story called “The Real King Herod, Architect of the Holy Land”. However, what caught my attention were not the well documented discussions of his construction projects. The author noted that King Herod is perhaps best known for ordering the slaughter of male infants in an attempt to kill the newborn Jesus Christ. The author went on to claim that, “Herod is almost certainly innocent of this crime, of which there is no report apart” from what is recorded in the Bible’s book of Mathew. Really? Claiming an event did not occur because only one of the gospels recorded it is fairly fallacious reasoning. For example, in addition to the adult ministry of Jesus, Mathew’s author emphasized the fulfillment of the Old Testament prophecy. Other gospel writers focused on other things. Each explains Jesus through selected events, but none of them are identical.  Although it is always appropriate to examine a witness’ credibility, I consider that in a court of law, the judge should instruct the jury members that they should not decide any issue merely by counting the number of witnesses who have testified on opposing sides. The testimony of one witness, which you believe, is sufficient to prove any fact.

It is also noteworthy what else is only in the book of Mathew. Although I personally like the language of the Christmas story in Luke better, the account in Mathew is the only gospel that mentions wise men. In spite of a well known hymn, we don’t actually know whether there were three wise men or kings that traversed afar. We do know, however, that they brought gifts consisting of gold, frankincense and myrrh. The belief that wise men went searching for Jesus Christ after his birth is generally accepted by everyone who owns a nativity scene. I do not recall anyone saying, “Hey these wise men thing might not be true because it’s only in the book of Mathew.” Sometimes one witness’ statement is enough. I do hope that your holiday season is merry, whether you receive many gifts, one gift or no gift. May God Bless all the Romanians and Americans and bring them joy, peace and love!

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

2 Comments

  1. cris

    29 mai 2012 at 2:15 AM

    verry good article !!

  2. ION IONESCU- BUCOVU

    11 noiembrie 2012 at 10:40 AM

    B. FUNDOIANU- POETUL- FLACĂRĂ ȘI RUG LA AUSCHWITZ

    Pe data de 14 noiembrie se împlinesc 114 ani de la nașterea unui poet martir care și-a dat viața în lagărele de la Auschhwitz.
    Născut la Iași pe 14 noiembrie 1898 într-o familie de mici comerciați , B. Fundoianu încă de mic are o înclinație aparte față de poezie, scriind versuri de la vîrsta de 8 ani. Școala o face la Trei Ierarhi unde își uimește profesorii cu bogăția lecturilor. Termină gimnaziul Alexandru cel Bun, apoi Liceul Național din Iași. Debutează cu Vin norii în Viața Nouă a lui Ovid Densusianu în 1914. Urmează Facultatea de Drept la Iași.
    Ca și Arghezi, pentru care avea o mare admirație, el vrea să dea cuvântului energii uriașe, capabile „ să schimbe obrazul lumii” . De la Iași se mută la București la aceeași facultate cu un prestigiu deja format, intrând în atenția marilor scriitori ai vremii ca Arghezi, Ibrăileanu, Galaction, Ion Vinea, Felix Aderca etc.
    Galaction spune despre el : „Acest Veniamin e un scriitor care nu seamănă cu toată lumea. Nimic nu e convențional, nimic clișeu în vagabondările lui prin lumea gândurilor și a cărților.”
    Eseist, poet, sociolog și chiar filozof, bun cunoscător al literaturii franceze se bucură de simpatia scriitorilor dar este luat în vizorul huliganilor antisemiți care îl resping și-l ridiculizează ironic. Atmosfera creată de ei îl fac să părăsească țara în anul 1923 și să se instaleze în țare lui Voltaire. În Frana se confruntă cu mari greutăți, lucrează la Imprimeriile Gourmont, la o societate de asigurări, după care ca regizor la studiourile Paramount. Între timp colaborează la diferite reviste franceze. De partea intelectualității antifasciste, el semnează rânduri patetice cu o mare lucuditate politică: „ Prostia econoamă distruge universitățile, arde conștiințele, fabrică obuze și tancuri, grăbită de a întinde peste tot întuneric salutar și lucrativ. Mizeria, haosul, neputința și ignoranța progresivă și-au dat mâna pentru parada inepției în ciubote, cu pumnul pe masă, cu piaptul spoit de un patriotism subversiv și criminal.”
    În anul 1939, datorită unei îndelungate activități de scriitor, eseist, publicist, risipită în multe reviste franceze ca și aceleia de regizor la Paramount, recomandat de prieteni, B. Fundoianu obține cetățenia franceză sub numele de Benjamin Fondane. Se înrolează în armata franceză ca soldat pentru a salva Europa de „tirania fascistă”. La 3 martie 1944 este arestat de gestapo împreună cu sora lui, Lina, fiind încarcerați mai întâi în lagărul de la Drancy, apoi transportați la Auschwitz unde au fost gazați la începutul lunii octombrie 1944, când armatele sovietice se aflau la numai 130 de km de acestă sinistră fortăreață a morții.
    Într-un ultim poem de dinaintea morții lui, poetul scria următoarele cutremurătoare versuri:
    „Să știți, atunci, c-aveam și eu un chip
    asemenea cu al vostru,
    o gură ca a voastră, ce implora la fel,
    că ochiul meu se inflama, plângând și el un stop de sare
    când îl rănea un fir de praf,
    sau când îl vizita visarea,
    că răsărea pe pielea mea, străpunsă de un spin obraznic,
    o dâră proaspătă de sânge, la fel de roșu ca al vostru.”
    Întreaga poezie a lui B. Fundoianu capătă pecetea unei personalități puternice, complexe și contradictorii, permanent frământată de diverse aspecte ale cunoașterii, frământare care-i conferă unitatea.
    Fundoianu este un poet prin excelență modern pentru care natura nu este o simplă însumare de calități plastice, ci de fiecare dată altceva. Priveliștile lui sunt mai de grabă „ priveliști sufletești”. Poezia lui „năștea din negura minții, ca o protestare intimă împotriva peisajului mecanic, de gloanțe, de sârmă ghimpată, de tancuri”. Anotimpul preferat al lui a fost toamna, o toamnă a tristeții, a melancoliei în fața procesului de decrepitudine a naturii. Peste bogăția toamnei, acest anotimp „pune tristețea-n lespezi a stupilor cu miere,
    și în priviri cârceii pământului rotund.”
    În stil bacovian, poetul are senzația de izolare, de pustiu într-un târg de provincie uitat de lume.
    În lirica erotică Fundoianu trece la expresia directă a sentimentelor, întrebuințând forme verbale la indicativ-prezent:
    „Te-ador cu carnea tristă în care-am gâtuit
    păsări de mare, albe, cu pântecul spoit,
    și-aș vrea să-ți spun aceea ce-i rit în adorare,
    cu brațele întinse ca două sfeșnicare.”

    Sau:
    „Femeie, pământ negru, te vreau și te iubesc,
    te vreau, cum vreau, femeie, pământul bun și negru,
    pământul proaspăt în care dormiră toți ai mei,
    pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
    pământul unde-n urmă vreau să adorm și eu”

    Lirica filozofică pune în centrul atenției sentimentul tragic al desrădăcinatului cu rezonanțe tragice:
    Era în mine ceea ce sparge ca să nască,
    În mine-un demon care ședea pe continent,
    Cu-o față care plânge și una care cască,
    În mine năzuința de-a deveni dement.”
    Expresia dezamăgirii, a disperării, a înstrăinării se articulează des în versuri de o mare simplitate:
    „… de ce-am plecat atunci, de ce-am plecat
    și cine m-a zvârlit pe drumuri?
    Ce-aveam de spus oamenilor?
    Sau ce-așteptam din partea lor?
    Ce lucruri neștiute despre ei, despre mine?
    Mizeria la fel ne bântuia,
    Din suflet mai aveam un ciot
    și mintea îmi era oloagă,-
    de ce-am urcat atunci pe toate tribunele și pentru ce
    am spus cuvinte greu de înțeles?
    De ce n-am spus:ÎNAPOI!
    De ce n-am strigat: ÎNAINTE!
    Nimic din ce-ar fi trebuit
    Nici una din acele vorbe pe care oamenii le-așteaptă.”
    Privită în ansamblu, poezia lui B. Fundoianu e mult prea profundă și tragică în zbaterea ei interioară, e în ea „ odiseia unui suflet tânăr” angajat în marea dramă a vieții.
    Aș încheia mica mea expunere cu un fragment din poezia lui Virgil Teodorescu, „Oceanul inocenței, lui Barbu Fundoianu în amintire:
    Tu,
    Ce-ai sporit cenușa cuptoarelor naziste
    c-un pumn de pulbere rătăcitoare,
    și care-n anotimpurile triste
    topeai în ochi poemul
    ce pe un bulz de sare,
    o biată carne ruptă de fiare și-ntrebări,
    de vijelii lovită și de nisipul dunei,
    de setea răsculată cu trombele din mări
    când se răstoarnă în orbita lunei-
    pornit din herța lumea s-o cutreieri,
    și năzuind să spinteci pod cu pod,
    decis să faci din blânda ta ființă
    vulcan de cugetări și suferință…

    Și asta pentru că a fost evreu…

    Pe 14 noiembrie un mic omagiu…

    ION IONESCU- BUCOVU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Afla care sunt 3 dintre cele mai importante reguli de eticheta si stil masculin

In aceasta lume, in care totul se intampla intr-un ritm extrem de alert si oamenii sunt gr…