Piaţa imobiliară din Valea Prahovei îşi păstrează acelaşi grafic ascendent, continuând trendul din anii trecuţi, după cum ne-au spus reprezentanţii agenţiei Mervani. Aceştia subliniază că solicitările sunt, în general, mai numeroase decât oferta, în ultimul timp clienţii văzând oportunitate de investiţii şi în staţiuni ca Azuga sau zona Pârâul Rece din Predeal.

Specialiştii din cadrul Mervani ne-au transmis: “Pe lângă proiectele imobiliare clasice aflate în desfăşurare (blocuri cu apartamente şi garsoniere), avem proiecte de tip turistic. În Sinaia şi Predeal avem imobile de tip apart-hotel de lux. De asemenea, avem noi proiecte începute la Sinaia şi Buşteni”.

Fiind interesaţi de dezvoltarea afacerilor pe piaţa imobiliară de pe Valea Prahovei, investitorii urmăresc să pătrundă în special în zona turistică, potrivit surselor citate. Acestea subliniază că estimările sunt pozitive, adăugând că există foarte multe cereri pentru terenuri.

Reprezentanţii Mervani ne-au mai spus: “Şi în acest an situaţia se păstrează la fel ca în anii trecuţi. După cum reiese din raportul de piaţă, statistic vorbind cele mai multe solicitări au fost la Câmpina şi Breaza. Pentru partea superioară a Văii Prahovei, cele mai multe solicitări sunt pentru Predeal, acesta fiind urmat îndeaproape de Sinaia şi Buşteni”.

ARTICOL publicat in Ziarul BURSA - https://www.bursa.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Personale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 3 MOTIVE pentru care sa investesti intr-o CASA de VACANTA la tara

O casa de vacanta este visul multor oameni dupa ani intregi de munca si dupa ce agitatia o…