de Rodica Elena LUPU

NEMURITOR PRECUM POETUL

Lui Eminescu

–

Te-am iubit sub plopii tăi

Când treceam în miez de noapte

Sau în plină zi pe-acolo

Te-am simţit că eşti aproape.

Pe malul lacului albastru

Visam la clipe de iubire

La marginea pădurii dese

Am răs şi-am plans de fericire.

Nemuritor precum poetul de am fi

Cel ce-a cântat natura şi iubirea

Numai atunci, numai atunci vom şti

Ce este dragostea, ce e iubirea.

==========

SUNT

–

Sunt,

în umbra strivită de paşi,

în lacrima de nefericire,

Sunt,

în sufletul fără speranţă,

şi-n clipa uitată în mine.

Sunt,

în inima ce-şi doreşte:

răsărit şi apus de soare,

Sunt,

ca să strălucesc în noapte

ca stelele pe bolta mare.

Sunt,

să am clipe de iubire,

să te doresc măcar odată,

Sunt,

ca să vreau, să pot, să fiu,

un om, nu inimă de piatră.

==========

CINE SUNT EU?

–

Cine sunt eu?

Un minuscul fir de nisip

pierdut în nemărginire,

rătăcit prin omenire…

Nu sunt nici apă,

Nu sunt nici foc, nici vânt,

poate m-am născut prea târziu

sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,

astăzi nu mai sunt,

iar ce sunt azi îmi pare rău

că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,

am rămas ceea ce sunt,

Viaţa mi-a dat tot ce am visat,

un suflet pe acest pământ!

==========

NOI

–

Eu sunt…

tu eşti…

Eu fără tine sunt

umbra unui zâmbet,

nimicul născut fără tine,

sunt golul de noi.

Tu fără mine eşti

palma unui suflet trist,

mereu întinsă către soare,

eşti golul de noi.

Eu sunt tu

tu eşti eu…

Nu vom rezista

decât noi,

zâmbind,

strălucind,

trăind…

iubindu-ne.

==========

–

Rodica Elena LUPU