de Rodica Elena LUPU
NEMURITOR PRECUM POETUL
Lui Eminescu
–
Te-am iubit sub plopii tăi
Când treceam în miez de noapte
Sau în plină zi pe-acolo
Te-am simţit că eşti aproape.
Pe malul lacului albastru
Visam la clipe de iubire
La marginea pădurii dese
Am răs şi-am plans de fericire.
Nemuritor precum poetul de am fi
Cel ce-a cântat natura şi iubirea
Numai atunci, numai atunci vom şti
Ce este dragostea, ce e iubirea.
==========
SUNT
–
Sunt,
în umbra strivită de paşi,
în lacrima de nefericire,
Sunt,
în sufletul fără speranţă,
şi-n clipa uitată în mine.
Sunt,
în inima ce-şi doreşte:
răsărit şi apus de soare,
Sunt,
ca să strălucesc în noapte
ca stelele pe bolta mare.
Sunt,
să am clipe de iubire,
să te doresc măcar odată,
Sunt,
ca să vreau, să pot, să fiu,
un om, nu inimă de piatră.
==========
CINE SUNT EU?
–
Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire…
Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.
Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.
Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!
==========
NOI
–
Eu sunt…
tu eşti…
Eu fără tine sunt
umbra unui zâmbet,
nimicul născut fără tine,
sunt golul de noi.
Tu fără mine eşti
palma unui suflet trist,
mereu întinsă către soare,
eşti golul de noi.
Eu sunt tu
tu eşti eu…
Nu vom rezista
decât noi,
zâmbind,
strălucind,
trăind…
iubindu-ne.
==========
–
Rodica Elena LUPU
