Gheorghe DRĂGAN

Domnul Diter Kuhlmann (70) este originar din Braunschweig (RFG). După terminarea facultăţii de inginerie a avut prilejul să lucreze în diferite ţări străine printre care şi România. A lucrat astfel în 55 de ţări, iar în România a lucrat timp de trei ani la Danubiana în perioada 1963-1965, unde spune mereu că s-a simţit cel mai bine. S-a stabilit în Sydney şi cauta să ţină legătura cu românii de pe aici.

Cunoaşte foarte bine metehnele românilor, însă recunoaşte că au ceva cei face mai atractivi decât pe „ceilalţi”. A fost căsătorit cu o nemţoaică de care s-a despărţit spre bătrâneţe… Are un băiat stabilit în Melbourne unde se află şi fosta soţie. Acum are o prietenă, Magda, o unguroaică (nu stau împreună!) a cărui bărbat a murit de cancer acum zece ani şi după care aceasta (Magda) plânge mereu şi se duce des la biserică şi cimitir.

Diter are rezerve faţă de biserică şi credinţa, în schimb crede puternic în valorile primare umane (aprox. cele 10 porunci). Este convins că biserica este o afacere iar Cristos o poveste imaginată de aceasta, în esenţă baza fiind Vechiul Testament. Detesta violenta şi războiul. Nu crede în reincarnare, drept pentru care încearcă să o convingă pe Magda că Hans, fostul ei soţ, este mort pentru totdeauna şi-l plânge degeaba. Este interesant şi comic să discuţi cu Diter! Încercând să te convingă de convingerile lui, pentru care se aprinde şi amestecă româna cu spaniola italiana şi engleza. Este convins (dar nu de Magda! Sic!) că Transilvania este a ungurilor. Se bazează pe faptul că vizitând diverse locuri de acolo a observat că se vorbeşte mai mult ungureşte.

Recunoaşte că nu a avut timp să citească şi să aprofundeze alte subiecte decât cele pur profesionale pentru care a dedicat un timp nenormat. În schimb a avut ocazia să discute cu oameni de diverse credinţe şi educaţii. Diter este un tip ambiţios încercând să facă ce este omeneşte posibil, cum ar fi pictura, muzică, aplicaţii de calculator, etc. Pictura din imaginea alăturată este efectuată în stil aborigen-australian şi reprezintă ideea de ciclu trofic=crocodilul mănâncă porcul care a mâncat pasărea.

Deşi este la pensie – ultima oară a avut o firmă de inginerie, adică organiza „la cheie” diverse fabrici, dar a desfiinţat-o la timp când a văzut că nu mai are viitor, pentru a nu da faliment. Este foarte activ în diverse asociaţii precum Ethnic Communities Council of NSW Inc = o asociaţie non-profit privind problemele imigranţilor din Australia. Am căutat să aflu de la el statutul şi sediul acestei organizaţii conform unei legislaţii măcar europene. Nu am primit răspuns şi asta este a încă odată când observ că aici în Australia astfel de societăţi, fundaţii, organizaţii non-profit nu poseda statut de funcţionare conform legislaţiei europene. În schimb au ABN adică Australian Business Number = cod fiscal şi un „director”=administrator, singurul cu leafa, care se ocupă de contabilitate. Pentru a deveni membru solicitantul completează un formular şi plăteşte o cotizaţie anuală în jur de 40 dolari.Important este că aceste organizaţii primesc fonduri de la guvern (de multe ori importante funcţie de cât sunt de influente persoanele din conducere).În plus, sunt curtaţi oamenii bogaţi şi bătrâni pentru donaţii. Acest lucru face ca organismele paralele (cum sunt cele privind cancerul) să-şi dea lovituri sub centură. Este vechea poveste valabilă peste tot în lume: un grup de interese (şmecheri) adună membri (prostime).

Diter avut cancer de colon şi de ganglion axilar (separat) însă le-a dovedit prin măsuri imediate şi aplicând un regim sever de viaţă. Îşi face singur de mâncare şi mănâncă nemţeşte, adică niciodată peste măsură, însă îşi face poftele.

Cam aşa îl văd eu pe scurt pe domnul Diter Kuhlmann, un prieten australian care vrea să aibă legături cu românii…

Gheorghe DRĂGAN

Sydney, Australia

28 aprilie, 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…