Turiştii care şi-au programat concediul după jumătatea lunii august pot beneficia de zile în plus la pachetul pe care şi l-au achiziţionat. De pe 15 august se aplică, în mai multe hoteluri şi pensiuni din ţară, printre care şi cele de pe Valea Prahovei, programul „Zile gratuite de vacanţă”.

Mai precis, turiştii primesc o zi în plus la cazare faţă de cele plătite în pachet, zi în care vor beneficia inclusiv de serviciile achitate iniţial pentru tot sejurul. Pe Valea Prahovei, în acest program intră 12 unităţi de cazare, dintre care cele mai multe sunt la Sinaia şi Buşteni.

În Sinaia de zile gratuite în plus la vacanţă vor beneficia turiştii care au optat sau vor opta pentru hotelurile Bucegi (3 stele), Rowa Dany (4 stele), Riviera (2 stele) sau pentru Vila Gabriel (3 stele).

În Buşteni, unităţile care s-au înscris în acest program sunt Hotel Mary (2 stele), vilele Cristina (cu pensiune de 2 şi 3 stele) şi Cascada (3 stele) precum şi Casa Anduţu (2 stele).

Din Azuga doar Hotelul Nu-Mă-Uita participă la acest proiect turistic.

Turiştii care merg la pensiunea Floarea-Reginei (4 margarete) din Cheia beneficiază de asemenea de o noapte în plus la cazare, lucru care se întâmplă şi la pensiunile Agatha Christie (3 margarete) şi Sfântul Nicolae (3 margarete) din Băneşti, respectiv Aluniş.

„Oamenii sunt interesaţi de orice promoţie. Oricum după 15 august preţurile încep să scadă, dar contează şi această noapte în plus la cazare pe care le-o oferim plus serviciile achitate în pachetul de bază”, ne-a declarat Eduard Dumitrescu, administratorul Casei Anduţu din Buşteni.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…