Ultimul roman al scriitorului  ION CATRINA, intitulat „Păpuşa de sticlă”, surprinde în mod deosebit, dezvăluind alte faţete ale creaţiei acestuia: introspecţia, sondarea sufletului uman şi prezentarea meandrelor celor mai tainice ale trăirilor omeneşti.

Spre deosebire de celelalte cinci romane apărute anterior, ne referim aici la „Potecile destinului”, „Tărâmul umbrelor”, „Pământul îngerilor”, „Cerul infernului” şi „Urmaşul”, care împreună formează o „saga” a satului românesc aflat într-o disoluţie cronică, romanul de faţă este de natură psihologică, prezentându-ne nişte personaje damnate, urmărite mereu de nişte vini autentice sau închipuite, care se zbat, năzuiesc şi în final ajung la un liman, în lumina salvatoare. Dar până acolo, suişurile şi răscrucile pe care sunt obligate să le străbată, le epuizează. Calea sinuoasă pe care trebuie s-o străbată, este dificilă şi ieşirea spre lumină este greoaie, pentru că la fiecare răspântie răsare „umbra”, un „alter-ego” care le supune unui adevărat rechizitoriu, încercând să le arate ce au greşit şi să le sugereze ce ar trebui să facă pentru a se îndrepta.

Ciprian şi Adrian, eroii romanului, tată şi fiu, au destine similare. Ei încearcă să se realizeze prin iubire, dar calea e dură şi ei riscă să se lase învinşi. Destinul implacabil, care a orânduit totul, face din omul supus greşelii o „păpuşă de sticlă” care îşi dovedeşte fragilitatea spirituală şi emoţională la orice încercare bruscă a vieţii, în faţa oricărui obstacol mai serios ce-i apare în faţă.

Scriitorul şi-a construit personajele printr-un joc de oglinzi, care dezvăluie faţetele eroului în diferite momente, dar şi printr-o simbolistică mânuită cu priceperea unui magician. Oglinzile din casa proaspăt renovată a lui Ciprian devin opace, ori de câte ori personajul pierde contactul cu realitatea şi alunecă în lumea sa interioară, unde oniricul îl poartă în bolgii pline de himere. Aici eroul dialoghează firesc cu ele ca şi cum ele ar face parte din propria-i natură sau din anturajul său cel mai apropiat.

Vizitatorul lui Ciprian, „umbra”, apare în cele mai diverse locaţii: acasă, la birou, în tren, în parc şi în cele mai surprinzătoare momente: la masă, în somn, în clipele de odihnă de la birou, iar personajul ajunge să-l accepte şi chiar să-i simtă lipsa. La Adrian „umbra” are un nume, este Sever, prietenul pe care şi l-a dorit întotdeauna, dar n-a avut niciodată parte de el. El îl caută prin tot oraşul şi porneşte în căutarea lui şi la Bucureşti, convins fiind că doar el îi poate lămuri problemele care-l frământă, pentru că ştie aproape totul despre el.

„ Eu nu cred că am spus atunci totul. Nici nu cred că noi putem spune vreodată totul. Sunt atât de multe întâmplări ştiute, dar mai ales neştiute în viaţa unui om…” (Catrina, Ion, Păpuşa de sticlă, Ed. Contrafort, Craiova, 2011, pag. 264.)

Ciprian trăieşte drama însinguratului, pentru care nevoia recuperării afecţiunii fiului său este vitală. Când acesta este pe patul de spital, precara linişte pe care şi-o câştigase, în urma unor eforturi aproape supraomeneşti, este din nou pe cale să se piardă şi atunci, după o tainică discuţie cu „umbra”, are revelaţia luminii, a salvării:

„- Atunci la cine să apelez?.. Cui să-i cer ajutorul?

– Numai El te poate ajuta.”

(Catrina Ion, op. Cit., pag. 342.)

Durerile personajului sunt estompate prin aceste discuţii lămuritoare cu sine. Drumul spre lumină este cel care salvează. Nu întâmplător şi copilul lui Adrian, născut dintr-o iubire sinceră, adolescentină, pentru o femeie meschină, va primi numele de Lucian, cel purtător de lumină.

Finalul romanului este un mesaj al regăsirii, al iertării şi al iubirii. „Când va simţi chemarea sângelui şi nevoia ca să mă vadă, va găsi singur drumul către casă, aşa cum l-am găsit şi eu cândva.” (Catrina Ion, op. cit. pag. 377.)

Titlul romanului sugerează ideea de bază ce se desprinde din paginile sale: „Nu suntem decât nişte fiinţe neputincioase şi neştiutoare în mâna destinului, ca nişte păpuşi de sticlă fragile şi inutile.” ( Catrina Ion, op cit. pag. 327.)

Personajele cresc, se maturizează şi se dezvăluie sub ochii noştri. Cititorul va suferi, se va bucura şi va iubi împreună cu ele. Lectura acestui roman este o evadare dintr-o lume agitată, stresantă şi epuizantă, către un tărâm interior, plin de lumină în care găseşti răspuns la întrebările majore ale existenţei. Cititorul îl va prelua ca fiind o redare a propriei lui experienţe de viaţă, ca pe un sprijin solid în lupta cu vicisitudinile de tot felul cu care se confruntă în fiecare zi.

Doamne, ajută!

Prof. Rafaela Trăistaru

martie 2012

————————–

Mai multe amănunte puteţi obţine accesând adresa: http://www.ioncatrina.webs.com
sau pe Google, căutând Ion Catrina

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…