Home România mea: „A fi sau a nu fi… român”

România mea: „A fi sau a nu fi… român”

11 min read
0
0
111

Mădălina Geta DIACONU

ELEVĂ CLASA A XI-A

PARTICIPANTĂ LA CONCURSUL

DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” –

PNL VASLUI 2011

România. Şi iată cum sufletul este iarăşi năvălit de mii de sentimente contradictorii, ca de fiecare dată când conştiinţa îndrăzneşte să rostească acest cuvânt. Gânduri, idei, frânturi din propiile amintiri dar şi mai multe din ale altora roiesc în jurul acestui substantiv propriu, împiedicându-mă să îmi formez o imagine clară a propriei patrii. Prin ochii care dezvăluie un suflet încă imatur, România apare acoperită de un val de poveşti şi ipostaze pozitive şi negative deopotrivă care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformează adevăratul chip al ţării mele. Momentan pot descrie România doar din cele văzute şi auzite de alţii şi prea puţin din propria experienţă care este departe de a fi vastă. Balanţa judecăţii mele este încă în echilibru şi, deşi talerele sale de abia au început să cântărească, mintea-mi fragedă şi-a format o părere despre societatea în care trăiesc.

„Ţara tuturor posibilităţilor”. Clişeu care îl aud aproape zilnic. Societatea, de obicei, acaparează individul, impunându-şi propriile idei şi concepţii. Insul este obligat să se supună, modelându-şi gândirea în funcţie de mentalitatea colectivului. Cu timpul, această etichetare a României a devenit pentru mulţi un adevăr general valabil dar eu, în încăpăţânarea specifică vârstei, refuz să accept această prejudecată tipic românească.

Nu, România nu este ţara în care orice urgie este posibilă la fel cum nicăieri pe Glob nu vom găsi un loc plin de lapte şi miere. Cred cu fermitate că orice lucru, om, ţară are părţi bune şi rele şi sunt sigură că ţara mea nu face excepţie. Îmi iubesc ţara şi spun asta fără a fi copleşită de un sentiment de patriotism fanatic, astăzi aproape inexistent în sufletele compatrioţilor mei. O iubesc pentru bogăţiile şi frumuseţea sa şi pentru toate tradiţiile şi obiceiurile care ne fac pe noi, românii, deosebiţi printre celelalte popoare de pe Terra. Îi iubesc şi pe români, sau, mai bine zis, o anumită categorie: aceia care pleacă de la locul de muncă bucuroşi că şi-au îndeplinit cu succes sarcinile, aceia care sunt oneşti şi generoşi şi care, cu umorul caracteristic, trec peste greutăţile vieţii având, în acelaşi timp, creştinismul puternic înrădăcinat în suflete.

Desigur, nu obiectivismul este cel care îmi dictează sentimentele. Îmi iubesc ţara pentru că este a mea şi a părinţilor mei, pentru că aici am crescut şi aici mi-am format o lumea a mea. Cu toate acestea, nu mă pot preface că părţile rele nu există şi că plaiul mioritic este unul de basm.

Se spune că trebuie să privim jumătatea plină a paharului, dar personalitatea mă împiedică să mă complac şi să mă mulţumesc doar cu jumătate din potenţial. Nu pot să bag capul în pământ şi să cred că o să fiu în siguranţă. Sunt multe lucruri pe care le-aş schimba în România, mai exact la români, la mentalitatea lor căci cred cu tărie că modul de gândire deosebeşte fundamental un popor. Deşi de-a lungul secolelor românii au trecut prin multe încercări dificile, se pare că firea delăsătoare şi conformistă s-a transmis din generaţie în generaţie. Nu poţi progresa dacă nu îţi doreşti acest lucru, dacă nu îndrăzneşti să ai vise şi să le urmezi. Românul se mulţumeşte mereu cu ceea ce i se dă şi refuză să spere la mai mult, desconsiderându-se continuu. Am avut ocazia să cunosc tineri din alte ţări şi diferenţele de caracter s-au făcut imediat remarcate.

Refuz să cred că suntem mai prejos de celelalte popoare. Suntem cu toţii oameni şi nu îl poţi judeca pe cel de lângă tine în funcţie de naţionalitatea sa. Am dovedit de nenumărate ori că suntem capabili de lucruri măreţe în diferite domenii. Totul este să îndrăzneşti să speri şi să fii pregătit să rişti. Din păcate pentru România, tinerii, singurii care au puterea de a schimba ceva, aleg să îşi caute fericirea în afara graniţelor. Noul, necunoscutul, misterul, au fascinat dintotdeauna fiinţa umană care va tinde mereu să creadă că un mediu nou în care neprevăzutul este la fiecare pas are mult mai multe de oferit decât rutina, obişnuitul, viaţa cotidiană care nu ne mai poate surprinde cu nimic bun. Speriaţi de un sistem care, practic, nu le oferă nici o opţiune demnă de luat în seamă, mii de studenţi aleg calea uşoară, plecarea, pentru că este mult mai simplu să laşi o problemă nerezolvată decât să cauţi o soluţie echitabilă, mai ales în cazul de faţă.

Acum, când mintea îmi face în continuu planuri pentru viitor, când desenează zeci de schiţe care vor sfârşi mototolite şi aruncate într-un colţ al subconştientului, pe biroul conştiinţei au rămas două mari planuri de lucru cu abordări total diferite. Întrebarea fundamentală rămâne aceeaşi: „Să încerc sau nu? Am vreo şansă să schimb ceva sau ar trebui să dau frâu liber egoismului şi să urmez exemplul tinerilor plecaţi în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca?”.

Gândul unei depărtări definitive de locurile natale mă îngrozeşte, dar iau în calcul posibilitatea efectuării studiilor în străinătate pentru ca, ulterior, să mă pot întoarce pentru a schimba ceva. Neobosita conştiinţa, însă, lucrează neîncetat şi nu se ştie când pe biroul ei vor trona alte planuri total diferite de cele care astăzi şi-au primit atributul de „principale”.

Mădălina Geta DIACONU

Colegiul Economic „Anghel Rugină” – Vaslui

15 mai 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…