Home România mea: „Te iubesc!”

România mea: „Te iubesc!”

8 min read
0
0
280

Delia NEBUNU

ELEVĂ CLASA A XII-A.

PARTICIPANTĂ LA CONCURSUL

DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” –

PNL VASLUI 2011

PREMIUL ÎNTÂI

De cele mai multe ori, când se vorbeşte despre patriotism, fondul este estompat, rămânând cuvinte cu reflexii roşu-galben-albastre – doar forme fără fond. Patriotismul are rangul de sentiment, căci este o subdiviziune a iubirii: iubirea de ţară. Şi cum este dificil sa vorbeşti despre orice fel de formă a interiorităţii, discursul patriotic trebuie să fie însoţit de asumarea unui risc care stă într-un echilibru fragil: fie exprimi, fie faci cunoştinţă cu eşecul. Aşadar, scriu, am tahicardie şi picături de sudoare îmi inundă fruntea şi palmele. Nu îmi este uşor să convieţuiesc cu posibilitatea ce tinde vertiginos spre probabilitate a eşecului.

Plecând la drum cu asumarea riscului în rucsac, am decis să prezint întâi de toate tabloul pe care l-aş picta dacă mâine dimineaţă m-aş trezi Nicoleta G. Nu, în nici un caz Nicoleta Guţă, ci Nicoleta Grigorescu: reîncarnarea feminină a fondatorului picturii române moderne. Tabloul este de la bun început eteroclit, căci pictoriţa se află la limita dintre două vârste, în pragul unor experienţe derutant de iniţiatice şi într-o Românie dezorientată.

Tabloul meu are ca element central o insulă de căldura, extrovertire şi energie, de latinitate, într-o mare slavo-ugrica. Da, exact, România. Noi, oamenii, murim dacă ne hrănim exclusiv din realitate, existenţa noastră fiind dublată de fantastic, aşa că voi introduce în tablou şi elemente suprarealiste, magice. Succedând imaginii panoramice, cadrul se adânceşte într-o mişcare de tip fractal. Închide ochii. Nu îi deschide încă, nu am ajuns. Gata. Eşti acasă. Limba română, pământul românesc. Revolta fondului nostru nelatin produce câteva confuzii, totuşi, cu siguranţă ştii unde te afli.

Pete de oranj aruncate de un vitalism adolescentin se suprapun unui fond cenuşiu. Se conturează figura oamenilor care au plămădit fiinţa mea şi un cadru opulent prin bogăţia naturii. Reţin acum o incursiune în patrimoniul cultural şi natural românesc împreuna cu învăţătoarea, căci am întâlnit un grup de turişti străini profund impresionaţi, iar eu, profund impresionată de impresionarea lor. Mâinile mirării trăgeau cu îndârjire de pielea din jurul ochilor lor, acum mai mult decât bulbucaţi.

Desigur, nu am uitat de fundalul monocromatic. Acest cenuşiu este prezent în orice atom, om, comunitate, civilizaţie. Fiinţa umană este prin definiţie un amestec nedecantabil de bine şi rău. Totodată, un tablou numai în culori violente oboseşte ochiul şi nu ar fi nicidecum o proiecţie fidelă. Această parte a tabloului meu are farmecul şi contribuţia sa la viziunea unitară a pictorului. Cenuşiul îşi găseşte formă de reprezentare în limba română într-o abundenţă lexicală grotescă: lichea, ticălos, pişicher, ciocoi, parşiv, infam, mârşav, împeliţat. Şi aceştia sunt numai determinanţi adjectivali, fără să înşir cuvintele pentru acţiunile întreprinse sau cele pentru obiceiuri şi tradiţii.

Tabloul are fundal si personaj principal. Totuşi, mai rămâne ceva ce, şi eu, pictorul, am pus în plan secundar. Dar e intenţionat, căci prin psihologia inversă după care mulţi dintre noi funcţionăm, vreau doar să scot în evidenţă şi să mărturisesc – e elementul meu preferat. Nu îl pot lăsa dezvelit, cine vrea sa îl vadă, trebuie să îl caute. Este vorba despre intelectualul român. Culoarea aleasă? Pata discretă, ce tinde spre punct şi care nu se vrea observată în trecere, are o nuanţă indefinibilă, creând o iluzie optică de variabilitate, în raport cu învălmășeala cenuşie.

Conchizând, am certitudinea că graniţa dintre ţări e o delimitare formala impusă de circumstanţe istorice, politice, economice, că oamenii se schimbă precum clima în funcţie de coordonatele geografice şi repudiez orgoliul naţional ce impune dispreţul faţă de alte naţii. În fond, însă, picăturile de ploaie sunt aceleaşi, fie ele stropi de rouă, oceane, fulgi de nea sau ghețari, iar Soarele e pentru toţi. Afirm răspicat „România mea”, întrucât posesivitatea aceasta vine din întrepătrunderea esenţei fiinţei mele cu seva pământului românesc. Ţara aceasta este sursa amintirilor mele dragi, iar pledoaria mea vizuală este, în cele din urmă, o declaraţie de dragoste. Te iubesc, Românie!

Delia NEBUNU

Liceul „Mihail Kogalniceanu” – Vaslui

9 MaI 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…