Rotary Club Braşov a inaugurat ieri noua secţie de Terapie Intensivă Acuţi de la Spitalul de Copii, construită cu fondurile adunate începînd cu toamna anului 2008 prin proiectul „O şansă în plus“, destinat tocmai refacerii şi modernizării acestei secţii a spitalului. La inaugurare au fost prezenţi primarul George Scripcaru, Mihai Pascu, director în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, membri ai Rotary Club, dar şi angajaţii care-şi vor desfăşura activitatea în noua secţie. „Realizarea proiectului a pornit de la o emoţie şi de la nevoia de modernizare a acestei secţii importante a spitalului. Cea mai mare parte a fondurilor a fost obţinută la balul de caritate din anul 2008, în urma organizării unei licitaţii cu obiecte de artă, şi în campania de strîngere de fonduri derulată prin SMS în perioada iulie-august 2009. Banii au fost folosiţi la lucrări de construcţii, de refacere a instalaţiilor electrice şi a instalaţiilor sanitare, lucrări de tîmplărie, dar şi pentru achiziţionarea de aparatură medicală“, a declarat Simina Costan, preşedinta Rotary Club în 2008, anul în care a fost lansat proiectul „O şansă în plus“.

Realizare importantă în an de criză

Mircea Chiru, actualul preşedinte al Rotary Club, crede că finalizarea acestui proiect este o realizare importantă nu doar pentru club, dar şi pentru întreaga comunitate braşoveană. „Sîntem cu toţii foarte fericiţi că într-un an de criză am reuşit să finalizăm acest proiect important. Relaţia noastră cu spitalul este una care datează de mulţi ani, acesta fiind al doilea proiect pe care îl realizăm aici, după ce în februarie 2004 am inaugurat Secţia de Primire Urgenţe, după o investiţie de peste 3 miliarde de lei vechi. Pentru noi copiii sînt foarte importanţi, de aceea eforturile ne sînt îndreptate spre punerea în operă a unor proiecte care-i vizează în mod direct“, a spus Mircea Chiru. El a precizat că Rotary Club derulează, pentru al patrulea an consecutiv, un program de burse şcolare pentru copii cu probleme sociale şi pentru cei care au probleme de sănătate, scopul fiind acela al integrării acestora în mediul şcolar şi prevenirea abandonului şcolar.

„O şansă în plus“

Proiectul „O şansă în plus“, lansat în 2008, a fost practic finalizat ieri, după ce în 2009 a fost strînsă întreaga sumă necesară, iar în acest an au fost executate toate lucrările şi a fost achiziţionat echipamentul medical. Secţia de Terapie Intensivă Acuţi a fost refăcută, practic de la zero, valoarea totală a proiectului fiind de 76.000 de euro. „În acest moment spitalul se poate mîndri cu una din cele mai moderne secţii de terapie intensivă acuţi, secţie care are 10 paturi şi poate asigura îngrijirea, la standarde europene, a copiilor“, a mai spus Mircea Chiru. Cea mai importantă parte a proiectului a constituit-o achiziţionarea echipamentelor medicale moderne: instalaţii gaze medicale, monitor Infinity Delta cu accesorii pentru funcţii vitale şi a infuziomatului strict necesar activităţii secţiei. „Între atîtea veşti proaste, iată primim şi o veste bună, de la samariteni adevăraţi, care s-au implicat în rezolvarea unei probleme importante a spitalului. În ciuda dificultăţilor prin care trecem, lipsă acută de personal şi de finanţare, trebuie să rămînem optimişti. Ceea ce trăim astăzi ne arată că nu trebuie să ne pierdem speranţa. Mulţumim, din partea micuţilor noştri pacienţi, tuturor celor care au contribuit financiar sau material la realizarea acestui proiect“, a spus doctorul Ion Măzgărean, managerul spitalului.

Alte modernizări la Spitalul de Copii

• Primarul Braşovului, George Scripcaru, a amintit că între autorităţile locale şi Clubul Rotary există o colaborare care datează de multă vreme, dar şi că întreaga zonă a Spitalului de Copii va intra curînd într-un amplu proces de modernizare, pentru a se asigura un acces mai uşor către spital. „Am identificat împreună cu Clubul Rotary problemele care ar trebui rezolvate în oraş. Mă bucur că la Spitalul de Copii s-a făcut exact ceea ce prevedea proiectul şi nu altceva. Pentru ca la acest spital să se ajungă mult mai repede şi mai fluent, această zonă va intra într-un amplu proces de modernizare în următoarele luni“, a declarat Scripcaru. de: » Harald ODĂŢEANU

SURSA: http://www.monitorulexpres.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…