Ca în fiecare an, cei care au reuşit să treacă de probele de intrare la Şcoala Naţională de agenţi de Poliţie Vasile Lascăr, au avut parte şi de un bal, în care au avut posibilitatea să aleagă cea mai frumoasă pereche care a urcat pe scenă. Una dintre perechile care au trebuit să şi arate ceea ce pot face, din punct de vedere artistic. Pe lângă momentele în care concurenţii au trebuit să demonstreze că sunt cei mai buni, au mai existat şi alte momente artistice, care au fost pe deplin gustat de public. Un lucru bun, în ceea ce priveşte organizarea concursului Balul Bobocilor a fost acela că elevii au fost lăsaţi să-şi organizeze singuri petrecerea. În cele din urmă, după aproape trei ore de concurs, de tot felul de probe, unele chiar originale, a trebuit să fie dat şi un verdict. Aşa că s-a hotărât că echipa câştigătoare este formată din Mihaela Mărguritu şi Robert Cotălinu. La final, după ce tot ceea ce se desfăşura pe scenă, a luat sfârşit, a început discoteca. De care s-au bucurat toţi cei care au participat la Balul Bobocilor.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…