Cei care au ales România în locul ţării nataleau sărbătorit astăzi de Ziua Naţională a României. Cu toţii urează „La mulţi ani!” tuturor românilor.

Ucraineanca Iryna Anton (27 ani) sărbătoreşte de patru ani Ziua Naţională a României. Din dorinţa de a deveni independentă, la vârsta de 18 ani, Iryna a plecat să muncească pe un vas de croazieră, unde l-a cunoscut pe actualul ei soţ, braşovean de origine. În 2007 s-a căsătorit la Braşov, a învăţat limba română şi şi-a deschis propria afecere, fiind administratorul unei Academii de Artă pe Unghii. „România este ţara în care m-am realizat pe plan sentimental şi profesional. Îmi place ţara asta pentru că are locuri frumoase şi oameni calzi şi receptivi. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români de pretutindeni!”, a ţinut să ureze frumoasa ucraineancă.

Iryna Anton a închinat un pahar de şampanie în cinstea românilor

Omul de afaceri italian Enzo Tomasi, care şi-a mutat o parte din afaceri la Braşov, a ţinut să ne transmită o urare specială: „Vă doresc din toată inima «La mulţi ani!» şi sper ca toţi italienii să ajungă să cunoască România şi româniii cum îi cunosc eu”.

Bucuroasă că locuieşte în ţara noastră este şi asiatica So Chan Theary, de 35 de ani. A venit la Braşov acum trei ani, a învăţat maghiară şi română şi a reuşit să-şi deschidă propria Autoservire cu specific asiatic. „La mulţi ani tuturor românilor şi felicitări pentru tradiţiile voastre, pentru sărmăluţe şi alte mâncăruri delicioase şi pentru ospitalitate!”.

So Chan Theary, originară din Cambodgia ne urează, cu căldură, „La mulţi ani!“

2300 de cetăţeni strănini trăiesc la Braşov. Dintre aceştia 1.300 sunt din ţări din afara uniunii europene.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Obiceiuri bune pe care le au elevii care invata foarte bine – sfaturi pentru clasa a 8-a

Clasa a 8-a este un an deosebit deoarece elevul va sustine acum un examen important, care …