Florica BUD

„Ochelarii de fum” este volumul de proză contemporană recent apărut la Editura Cartex, sub îngrijirea doamnei Doina Ruşti, iar domnul Paul Cernat este criticul care i-a scris cuvântul înainte. Am răspuns prompt invitaţiei romancierei Doina Ruşti de a trimite o proză pentru o antologie. Ba mai mult, i-am respectat dorinţa de a solicita şi alţi prozatori în acest sens. Este vorba de scriitorul basarabean Igor Ursenco, stabilit în Baia Mare, un literat de toată isprava. Dat fiind faptul că au răspuns prezent invitaţiei marile nume ale literaturii române, a trebuit să retrimit o altă proză, mai hithiuană, cum se spune acasă la Ulmeni. Şi din aceleaşi motive nu a apărut nici fragmentul semnat de către Igor Ursenco, dar el a înţeles şi nu m-a tras de urechi fiindcă l-am amăgit, după cum nici eu nu m-am supărat pe distinsa Doina Ruşti şi sper că nici ea nu îmi poartă sâmbetele pentru articolul cu numele său din rubrica Texte cu nume. După cum ştiţi şi voi, Oameni Buni şi Răi,  unii… poate cei ocoşi, îşi pot permite să aibă doar scurte furii intense, nu mari şi lungi supărări.

Noa binie dară, veţi şuiera printre măsele Boieri Mneavoastră, treci cucoană o dată la subiect! Recunosc că dacă nu aş fi avut această rubrică aş fi uitat Prefaţa domnului Paul Cernat, exclamând pentru a nu ştiu câta oară: Lascia perdere bambolina! Căci în timp s-a adeverit prezicerea pe care mi-a făcut-o un ziarist de la centru care, citind carte mea de debut, „Iubire, sînt un obiect nezburător”, a exclamat, acum vreo douăzeci de ani:  Ce păcat Florica Bud că nu ai un nume consacrat, căci în lipsa lui pur şi simplu proza ta va irita! Şi uite aşa, ea irită până în ziua de azi! Dar atitudinea mi se pare firească. Fiindcă dincolo de faptul că scriu bine, fără să cer voie nimănui nici măcar noului sobor de critici literari, mai sunt şi nevastă de…! Deşi trecută de cincizeci de ani, mă mai ţin dreaptă, urmându-mi spiritul jucăuş. Spuse toate acestea cu modestie, aş pune pariu pe un pachet de Eugenia, model vechi, că nu voi mai avea ocazia să fiu prezentă în vreo antologie, deoarece… din cei treizeci şi doi de prozatori doar douăzeci şi opt au trecut examenul prefaţatorului, prozele celor patru doamne, care am rămas repetente prin operaţia simplă de scădere, fac parte din povestirile/secvenţe care nu sunt la… înălţime. Domnia sa, Paul Cernat, spune în „Cuvântul înainte” al acestei antologii: „…decepţiile sunt din fericire foarte puţine de numărat pe degetele de la o singură mână”.

Presupunând că domnul Paul Cernat are cinci degete la acea mână preafericită, atunci cel de al cincilea, prezent cu o proză scrisă prost, este Cel de Sus, căci doar el este omniprezent, chiar şi… în cărţile noastre, mai puţin în cea a simpaticei colege în ale scrisului, Cristina Nemerovschi, carte intitulată necatolic şi neortodox „Sânge satanic”. Nu voi vorbi nici în numele Domnului, luându-i astfel numele în deşert şi nici în locul celorlalte trei doamne. Voi vorbi doar în numele meu, fiindcă fac parte din categoria acelora care oricum nu au ce pierde. Nimic nu se aseamănă cu gândul plăcut că eşti un om liber care nu mai are nici de pierdut și nici de câştigat!

După ce am citit „Prefaţa” şi volumul „Ochelarii de fum”, din scoarţă în scoarţă, am început să navighez pe apele nu tocmai limpezi ale prietenului meu, internetul, ca să văd ce ştie dumnealui despre Paul Cernat şi despre cei pe care îi cunosc mai puţin, deşi până la urmă scrierile lor şi nu CV-urile ar trebui să fie cele care contează. Mi-ar plăcea să fiu prezentă în paginile unei antologii cu proză   nesemnată şi neprefaţată. Ar fi o experienţă interesantă, mai ales dacă s-ar face un sondaj de opinie pe marginea ei, pe diferite grupuri de cititori.

Doldora de amănunte culese de pe internet, mi-am adus brusc aminte că urmărisem o emisiune culturală în care criticul Paul Cernat era invitatul domnului Daniel Cristea-Enache. Păreau doi moşuleţi satisfăcuţi. Nu cumva să vă gândiţi la ei ca la un cuplu format din Dumnezeu şi Sfântul Petru, aflat la intrarea Raiului literar şi apoi să mă scoateţi tot pe mine vinovată pentru imaginaţia voastră bolnăvicioasă! Stând la masă doar cu acele cărţi care le gâdiliseră plăcut baierele sufletului şi ale intelectului, cei doi critici păreau doi pensionari paşnici, ajunsi la capătul carierei, o cariera grandioasă. Bien sûr! Dialogul şi tonul paşnic al cuvintelor imi aduceau aminte de starea de graţie a unei femei, respectiv… sarcina. Am trecut şi eu prin… momentele de extaz, când scăpată de dureri şi cu pruncul în braţe mi se părea că naşterea copilului înseamnă sfârşitul încercărilor, când de fapt este un început care îşi are finalul doar când părăsești această lume…

Să ne întoarcem la cei doi protagonişti care guguştigau fără grija zilei de mâine, fiindcă ştiu ei prea bine că, după ce ne vor părăsi cei câţiva critici consacraţi, locul lor este asigurat. Deocamdată sunt pe poziţia, la fel ca mulţi alţi critici din toate zonele ţării, de istorici literari care se încumetă să abordeze doar  clasicii şi pe cei despre care s-a mai scris. De fapt, mulţi dintre ei se vor mulţumi doar cu aceasta. Să dea Domnul să nu ajungă nişte ciocli… fie ei şi… literari! Ce ar putea deveni neavând curajul de a analiza și textul unui necunoscut? Este una să scrii, de exemplu, despre Mircea Eliade, autor abordat înaintea ta de nenumăraţi exegeţi şi alta să te pronunţi despre un ins oarecare…  nici măcar simpatic şi care pe deasupra nici nu îţi va aduce gloria imediată.  De ce să rişti?

Stăteam tristă în faţa televizorului, cârpind un… ciorap, neputând să îmi dezlipesc ochii de la tandemul literar, ce sorbindu-şi din ochi opiniile, pthica de acord în toate. Mă copleșește bănuiala că niciodată de la aceşti distinşi domni nu mă voi putea aștepta la vreo… acţiune, deorece păreau atemporali, asexuaţi şi postmonotoni. Vei rămâne virgină! îmi spuneam furioasă, aruncând cât colo ștrimflu’ cârpit, în cele din urmă îmbibat şi el de… cultura prelinsă dinspre respectiva emisiune. Cei doi sigur nu îţi vor face nimic…. îmi zic, fiindcă moleşeala de boier li se citea pregnant în priviri şi pe… scroll. Biată prozatoare, plânge-ţi, plânge-ţi, nenorocul! Vei muri numărând petalele margaretelor de acum o sută de ani! Ciocoi literari! dau frâu primului impuls.

Eşti pornită rău, floricico, veţi spune îngrijoraţi Grădinari Cerşind Ploaie Cu Soare. Te laşi înlănţuită de faldurile nesănătoase ale supărării. De ce să suferi pentru  faptul că unor domni satisiţi, ce îşi fac siesta la o masă rotundă, le lipsesc în restul timpului cei câţiva neuroni zburdalnici care fac trecerea de la mediocritate la… Să recapitulăm: tag moşuleţi… tag asexuaţi… tag  ciocoi şi ciocli literari!

Florica BUD

Baia Mare

5 iunie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…