Tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare de pe Valea Prahovei au dat mai multe semne de revigorare în primele luni ale acestui an, în special pe segmentul apartamentelor şi terenurilor mici, susţine domnul Mihai Mircea Totpal, manager agenţiei imobiliare “Mervani” Sinaia. Comparativ cu primul trimestru din anul trecut, analiştii agenţiei Mervani au identificat o creştere de peste 30% a numarului de vizionari si cu peste 19% a numarului de tranzactii realizate. Cele mai cautate sunt casele si vilele de vacanta ar caror pret nu depaseste 100.000 euro.

In comparatie cu anul trecut, domnul Totpal apreciaza ca interesul investitorilor a crescut si pare ca a trecut perioada de asteptare si tatonare a pietei. ” Potentialii cumparatori au inteles ca, in acest moment, piata imobiliara prezinta poate unul din cele mai mici praguri, din punct de vedere al preturilor“, subliniaza domnul Totpal.

Piata constructiilor pare ca incet, incet se dezmorteste si pe Valea Prahovei dupa aproape doi ani de “hibernare“. Apar, din nou, dezvoltatori care incep timid sa lanseze pe piata proiecte rezidentiale mici, cu maxim 15 – 20 de unitati locative. Din urma, vin insa proiecte mari, nefinalizate, cu 200 – 300 de garsoniere si apartamente de vacanta care isi asteapta cu nerabdare clientii. Domnul Totpal estimeaza un numar de 700 – 800 de imobile noi (garsoniere, apartamente, case, vile, duplexuri etc) aflate in luna mai in diverse faze de executie, imobile care constituie piata locuintelor cu destinatie de vacanta scoase la vanzare de diversi dezvoltatori. “Ne asteptam ca numarul lor sa creasca in urmatoarea perioada asigurand o diversitate in radul ofertei si o adaptare la noile conditii ale pietei, dictate de cerere“, afirma domnul Totpal.

Continuare aici … (click pe imagini pentru marire !)

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Personale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…