Programul “Boxul și Cornu” a lui Titi Prosop

 

Pregătirile pentru Campionatul Naţional de Toamnă, la box, au fost intensificate pe ultima sută de metri de către antrenorul pugiliştilor prahoveni, Titi Tudor.

1158-522x320 Programul “Boxul și Cornu” a lui Titi Prosop

Maestrul a introdus programul „Boxul şi Cornu”, pe care sportivii, aflaţi în cantonament, în comuna prahoveană Cornu, trebuie să-l urmeze cu rigurozitate. Cei zece sportivi se antrenează, zilnic, aici, atât fizic cât şi tehnico-tactic.

Sportivii vor avea nişte meciuri amicale cu adversari de la alte cluburi din ţară, test menit să-I pregătească pentru săptămâna viitoare când vor urma întrecerile oficiale de la Campionatul Naţional de Toamnă. Competiţia este una foarte important pentru sportivii prahoveni, fiind unul dintre criteriile de selecţie pentru lotul naţional.

httpv://www.youtube.com/watch?v=5Jy6dxEK-7g

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed