Biserica Sfântul Ilie din Sinaia este alături de oamenii nevoiaşi din oraş

1168-394x320 Biserica Sfântul Ilie din Sinaia este alături de oamenii nevoiaşi din oraşÎn ziua de Crăciun, după slujbă, vor fi oferite cadouri celor cu care viaţa nu a fost prea darnică. Au fost pregătite pachete cu alimente tradiţionale de Crăciun şi dulciuri pentru 250 de persoane. Efortul bisericii a fost susţinut şi de autorităţile locale. În zilele de Crăciun, la biserica Sfântul Ilie, slujbele se vor ţine în fiecare zi de la ora 9 la 11:30. Credincioşii care vor să se spovedească vor putea face acest lucru vineri şi sâmbătă, de dimineaţa până la prânz.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed