Noi medalii pentru schiorii sinăieni la Campionatul Naţional la Schi Alpin şi Slalom Uriaş

Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia a demonstrat încă o dată că este printre cele mai bune din ţară la sporturile de iarnă. Săptămâna aceasta pe pârtia din Azuga unde s-a desfăşurat Campionatul Naţional la Schi Alpin şi Slalom Uriaş, schiorii sinăieni au obţinut numeroase premii.

Totpals-Daily-News127 Noi medalii pentru schiorii sinăieni la Campionatul Naţional la Schi Alpin şi Slalom UriaşÎn spatele rezultatelor bune obţinute sunt mulţi ani de muncă şi pasiunea pentru schi, dar şi dorinţa de a ajunge în concursurile internaţionale.

Chiar dacă oficial sezonul competiţional s-a terminat, urmează deplasările în străinătate. În urma rezultatelor obţinute, există şansa ca din lotul care va pleca la Val d’Isere în Franţa şi Abetone în Italia să facă parte şi schiori sinăieni.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed