136 de ani de la nasterea celei care va deveni Regina Maria a Romaniei

ASTAZI!!! Se implinesc 136 de ani de la nasterea celei care va deveni regina Maria a Romaniei si care va fi recunoscuta pentru frumusetea, agilitatea si inteligenta sa, pentru operele de caritate, pentru abilitatile diplomatice, pentru viziunea sa politica, perseverenta si patriotismul ce au dus la formarea Romaniei Mari, pentru patronajul pe care l-a oferit artelor.

Pe 29 octombrie 1875 se nastea in Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria, printesa de Edinburgh si mai tarziu printesa de Saxa-Coburg si Gotha. Copila, alintata Missy, nu avea doar descendenta nobila ci se tragea direct din cele mai bogate si influente familii regale ale lumii. Bunica paterna era nimeni alta decat regina Victoria, aflata la apogeul domniei sale de 64 de ani. Mama sa era marea ducesa Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica tarului Alexandru al II-lea.

Cu o mama care considera ca leneveala este inacceptabila si ca miscarea trebuie facuta pe orice vreme, indiferent de intemperii sau de temperatura, calatorind mereu, Missy si surorile sale au crescut sanatoase, puternice si cu o gandire libera. Mergeau rar la Londra, unde tinerele se simteau incorsetate, intr-un oras plin de funingine, cu aer greu, unde trebuiau sa se conformeze etichetei Curtii Regale si urmarite mereu de o dadaca. Din cauza diferentei mici de varsta dintre cele doua, atat in anii copilariei cat si mai tarziu in viata, Missy se simte cea mai apropiata sufleteste de sora sa Victoria, alintata Ducky – viitoare ducesa de Hesse si mai tarziu, dupa un divort cu greu acceptat de nobilimea vremii, devine mare ducesa a Rusiei.

In timp ce parintii au pus accentul pe educatia formala a fratelui mai mare (care ar fi urmat sa devina cap al casei de Saxa-Coburg si Gotha dupa moartea tatalui lor, daca nu ar fi murit chiar el la 24 de ani), fetele au primit in schimb dreptul de a calatori. Missy si-a cultivat astfel abilitatile de socializare, a devenit un calaret desavarsit si a prins iubirea pentru plante pe care o regasim inca in gradinile castelului de la Balcic. Perioada de 4 ani in care au trait in Malta, pana la varsta de 15 ani, a fost cea mai fericita pentru Missy, iar mutarea ulterioara la Coburg, Bavaria, a afectat-o profund. Totusi, la momentul mutarii, se afla aproape de varsta eligibila pentru casatorie si, cum rangul ei nu era deloc de neglijat, petitorii au inceput sa apara.

Varul sau George, viitorul rege al Angliei George al V-lea, i-a cerut mana. Desi ii era foarte drag, tanara l-a refuzat la insistentele mamei ei. Au ramas totusi in relatii foarte bune, relatii care au jucat un rol crucial in soarta romanilor in timpul Primului Razboi Mondial. Mama sa a avut grija ca Missy sa il cunoasca pe principele Ferdinand, mostenitorul tronului romanesc, si, la scurt timp dupa ce s-au revazut a doua oara, cei doi s-au logodit. Inca de la inceput s-a simtit firea lor diferita, viitoarea regina fiind extrovertita pe cand printul era deosebit de timid. Exceptie faceau rarele dati cand se aflau in cercul german de prieteni ai lui, moment in care Ferdinand devenea vorbaret, relaxat, ironic, iar Missy timida si nesigura pe ea, dupa cum povesteste chiar ea in memoriile sale.

In mai 1892 are loc logodna, insa nunta se va tine abia in decembrie, pentru ca tanara sa implineasca 17 ani. O serie de evenimente umbresc fericirea viitoarei regine. In primul rand, intalnirea dintre cei doi, cererea in casatorie si acceptul s-au intamplat cu complicitatea mamei, fara insa ca si tatal sa fie anuntat. Acesta se pare ca avea cu totul alte planuri. Dezamagirea ducelui o indurereaza adanc pe adolescenta. In al doilea rand, nimeni din cercul ei nu parea sa stie, sau sa fie interesat, de Romania. Acestia obisnuiau sa o tachineze iar una dintre intamplarile care i-au starnit indignarea a fost intrebarea intentionat rautacioasa adresata ei daca „Romania este un oras in Ungaria”. Nu in ultimul rand, a suferit foarte mult in momentul in care a trebuit sa se rupa de familie, in special de Ducky, pentru a pleca spre Romania ca proaspata sotie.

Ajunsa in ianuarie 1893 in tara, este impresionata de primirile entuziasmate care i se fac, dar este uimita de modul „dezordonat” in care se manifesta poporul si oficialii, de imbulzeala care se creaza in jurul ei, notand in jurnalul sau ca este o adevarata lupta sa nu fii daramata din picioare. Venirea intr-o tara in care nu cunostea pe nimeni, in care nu era lasata sa-si faca prieteni din cauza temerilor de intrigi politice, in care majoritatea oamenilor vorbeau limba franceza (in momentele alea, noteaza mai tarziu in memoriile sale, si-ar fi dorit sa fi fost mai atenta la lectiile de franceza, ea fiind o buna vorbitoare de engleza si germana) o demoralizeaza cumplit pe tanara. Mai mult, vede in regele Carol I un om deosebit de dur, autoritar, care controleaza fiecare aspect al vietii cuplului mostenitor si pentru care datoria fata de tara este mai presus de odihna, boala sau placere.

In primii ani printesa nu are sansa sa vada tara, se simte prizoniera in Bucuresti, este descurajata de spiritul latin atat de diferit de ceea ce cunoscuse pana atunci si numai lunile de vara petrecute la Sinaia, unde are posibilitatea sa calareasca si sa fie aproape de natura, o fac sa se simta confortabil. In primii 10 ani de casatorie se nasc, rand pe rand, intai Carol – viitorul mostenitor al tronului, apoi Elisabeta – viitoarea regina a Greciei, Maria (alintata Mignion) – viitoarea regina a Yugoslaviei si Nicolae. Mai tarziu, s-a mai nascut o fata, Ileana – viitoare arhiducesa a Austriei, si cu putin timp de izbucnirea Primului Razboi Mondial, in cel de-al 20-lea an de casnicie al cuplului, se naste Mircea.

In acest timp principesa Maria invata sa aprecieze gandirea regelui si sa inteleaga ideea de viata inchinata datoriei, desi nu se impaca intotdeauna cu rigiditatea germana a mintii sale si in dese randuri i se impotriveste. Incepe sa calatoreasca si sa cunoasca tara, se indragosteste de obiceiurile si viata pitoreasca a taranilor, de muzica lautareasca si este fascinata de tigani. Deoarece tatal sau a fost militar si a copilarit in preajma ofiterilor, se simte in largul ei alaturi de soldati iar regele ii da titlul onorific de conducator al Regimentului 4 Rosiori. Obisnuieste sa le ofere flori, iar soldatii vor purta mereu la uniforma flori sau, in lipsa, crengute de brad ca printesa lor, si mai tarziu regina, sa ii recunoasca.

httpv://www.youtube.com/watch?v=45o3lbh0qVc

De-a lungul timpului principesa a fost acuzata de nenumarate aventuri amoroase si, rand pe rand, fiecaruia dintre copiii sai (in afara de Carol) i s-a atribuit cate un alt tata. Se pare ca Ferdinand era constient de indiscretiile Mariei, dar nu a luat masuri in acest sens. Cati iubiti a avut de fapt principesa si ai cui erau copiii nu se stie concret. Insa se stie ca, de-a lungul timpului, cuplul regal a dezvoltat o prietenie puternica si un respect reciproc, iar anii razboiului i-a apropiat foarte mult. La 10 octombrie 1914 se stinge din viata regele Carol iar pe tronul tarii urca Ferdinand, intr-o perioada in care Marele Razboi se intindea de-a lungul Europei iar Romania era presata sa-si aleaga o tabara. Ca si predecesorul sau, regele era convins ca lucrul cel mai corect este sa intre in razboi de partea germanilor, mai exact a Triplei Aliante. Poporul, iubitor de tot ce era francez, spera totusi la sustinera Antantei, iar proaspata regina, cu origini britanice si ruse, era convinsa de asemenea ca asta este calea cea buna.

Doi ani au durat negocierile cu ambele tabere, doi ani de neutralitate, de presiuni si promisiuni din toate partile, miza fiind care dintre aliante ar fi ajutat in final mai mult la reintregirea neamului. Dupa multe eforturi diplomatice, balanta a inclinat catre Antanta iar regele, sustinut de regina, a luat dureroasa decizie pentru el de a ignora tratatele semnate in trecut de catre Carol cu imperiul german iar Romania a intrat in razboi de partea Antantei. Decizia, asteptata de mult, a provocat entuziasm in intreaga tara si un val de simpatie catre regele care a pus pe planul doi dinastia din care se tragea si pe planul unu „vrerea poporului”.

In doar cateva luni lucrurile s-au inrautatit, armata romana avand motivatie, pe cand nemtii aveau experienta, avantaj in numar si arme. La 3 luni dupa intrarea in razboi, printul Mircea murea inainte sa fi implinit 4 ani. Durerea a urmarit-o pe regina tot restul vietii, dar in primii ani a fost ravasitoare pentru ea. La cateva zile dupa inmormantare, guvernul si familia regala au fost nevoiti sa fuga din Bucuresti si s-au stabilit la Iasi. De acolo regina si-a inceput munca de caritate. A pus bazele serviciului de ambulante „Regina Maria”, lucra in stransa legatura cu organizatia „Crucea Rosie” din diverse tari, obtinea fonduri si bunuri pe care le repartiza mai departe, zi de zi, timp de aproape 2 ani, a vizitat spital dupa spital, stand de vorba cu fiecare soldat in parte, inclusiv cu prizonierii de razboi, impartind peste tot mancare, paturi, cruciulite, daruri, tigari. Nu de putine ori a vizitat sectiile de tuberculosi si spitalele de boli infectioase, ignorand pericolul. Facea drumuri lungi si de obicei vizitele erau inopinate ca sa vada starea exacta a lucrurilor, fara a fi facute pregatiri speciale.

A infiintat cantine pentru copiii saraci si case pentru copiii orfani. De altfel, a si luat in casa ei ca sa-i crasca doi copii ramasi fara familie. In 1917 s-a strecurat chiar si in transee, suprinzand soldatii si facand oficialitatile sa se teama pentru viata ei. Avand un comportament neafectat si aflata mereu printre soldati in costumul sau de sora medicala, a fost supranumita „regina soldat”, „mama regina”, „mama ranitilor” sau „mama poporului”. In acelasi timp, munca ei diplomatica era ceruta si apreciata, avand mereu grija sa le reaminteasca aliatilor ce fac romanii pe front si sa le ceara ajutorul promis. Se pregatea sa plece spre Rusia pentru a pleda in persoana pe langa tarul Nicolae necesitatea mentinerii pozitiei de catrearmata rusa, care dadea prea usor inapoi pe frontul romanesc, cand a izbucnit revolutia bolsevica. Inconjurati din toate partile si ramasi fara bruma de sustinere ruseasca, Romania a fost nevoita sa capituleze. Pana atunci, regina nota dezamagita ca nu ne-au asuprit dusmanii nemti cat ne-au asuprit aliatii rusi, referindu-se la faptul ca armata rusa pusese monopol de transporturile feroviare, pe hrana si combustibil, lasand Romania neajutorata in cumplita iarna dintre 1916 si 1917, in care multi oameni si animale au murit de frig si foame.

Totusi, conditiile grele impuse de „pacea” cu germanii au revoltat-o pe regina, facand-o sa se impotriveasca noului guvern si sa spere ca aliatii vor iesi totusi invingatori. L-a sustinut si imbarbatat pe regele Ferdinand sa nu isi puna semnatura pe tratatul de pace, alaturi de printul Stirbey, care era un sfatuitor apropiat al cuplului regal. Carol a fost mereu un apropiat si un sustinator al mamei sale, insa atunci cand aliatii erau clar aproape de victorie iar lucrurile se mai relaxasera, acesta si-a parasit regimentul si s-a casatorit la Odessa cu iubita lui, Zizi Lambrino. Anuntul a fost o adevarata lovitura pentru familie, mai ales pentru regina Maria care, preluand gandirea regelui Carol I, pe care nu o apreciase in tinerete, considera ca datoria este mai presus de orice, ori proaspata casatorie contravinea legislatiei conform careia mostenitorul tronului nu avea voie sa ia de sotie o romanca.

Spre sfarsitu verii lui 1918, romanii au reintrat in razboi. La final, au recuperat Bucovina, Transilvania si Muntenia iar Basarabia s-a alaturat regatului. La 1 decembrie 1918, cuplul regal se intoarce in Bucuresti triumfator, carmuitor al unei Romanii Mari. Regina Maria a fost deseori acuzata de faptul ca ambitiile ei au fost cele care au tarat Romania in razboi, acuzatii ce intotdeauna i s-au parut nedrepte. Recunostea faptul ca siguranta si convingerea sa ca Antanta va iesi castigatoare au inclinat balanta, insa razboiul in sine nu a tinut de ea. Era doar o chestiune de timp pana Romania ar fi fost obligata sa intre in lupta, neutralitatea era una fragila si nu avea cum sa dureze, tot ce aveau de hotarat era in ce jucatori sa se increada.

Dupa razboi regina Maria si-a continuat operele de binefacere si munca diplomatica, insa relatia cu fiul sau, viitorul rege Carol al II-lea, au continuat sa se degradeze iar la momentul in care Ferdinand a murit si Carol a urcat pe tron, nu mai era nimic de zis intre cei doi. Izolata de fiul sau si dezamagita ca nu isi putea vedea nici macar nepotul, viitorul rege Mihai, pe cat de des isi dorea, regina s-a retras din viata publica. A murit 11 ani mai tarziu (la 11 iulie 1938) si a fost inmormantata la Curtea de Arges iar inima sa a fost ingropata la Balcic. Mai tarziu caseta cu inima reginei a fost dusa la Bran, un alt loc iubit de ea, iar in prezent se afla la Muzeul National de Istorie. Predecesoarea ei, regina Elisabeta (Carmen Sylva), a murit cu cateva luni inainte ca Romania sa intre in razboi, iar regina Maria se bucura ca au reusit sa mentina neutralitatea pana in acel moment, pentru ca batrana ar fi fost daramata de durerea de a-si vedea tara in razboi. La fel, regina Maria spunea intr-un interviu ca prefera sa moara decat sa mai prinda un alt razboi. La un an dupa moartea sa incepea al Doilea Razboi Mondial.

SURSA: http://smartwoman.hotnews.ro