Aglomeraţie la munte

1133-455x320 Aglomeraţie la munteMii de români s-au refugiat în weekend pe Valea Prahovei. A fost atât de aglomerat la munte, încât abia dacă mai aveai loc să arunci un ac în mulţimea de turişti. Oamenii au luat cu asalt telecabina, poienile de la poalele Bucegilor, parcurile şi terasele. Turiştii nu au mai suportat căldura infernală şi au plecat cu noaptea în cap către munte pentru a se răcori, dar au pierrdut jumătate de zi numai pe DN1. Coadă mare a fost şi la telecabina din Buşteni, unde turiştii s-au aşezat la rând încă de la ora 6 dimineaţa pentru a face o urcare la peste 2.200 de metri altitudine. Însă cei care nu au fost atât de matinali au trebuit să aştepte chiar şi 3 ore la coadă pentru a lua instalaţia de transport pe cablu până la Babele. Peste 1.000 de oameni au format un cordon, care înconjurat instalaţia de la intarea pe peron până la ieşire. Conform estimărilor operatorilor din turism, peste 35.000 de români, au fost prezenţi în weekend în staţiunile de pe Valea Prahovei.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed