20 de ani de la întrunirea Rezistenţei Române la Braşov

“Dar, eram în început de toamnă după cîteva “anotimpuri” dure. Avuseseră loc mineriadele (din ianuarie-februarie), alegerile “libere” din “Duminica Orbului”, provocarea de la Tîrgu Mureş, “curăţenia” din Piaţa Universităţii, înnăbuşirea “republicii” de la Săpînţa, punerea în derizoriu a Proclamaţiei de la Timişoara. Societatea românească era traumatizată, lipsită de repere, gata să capituleze în faţa “reziduurilor” molohului pe care credeam că tocmai îl dărîmaserăm. “Marea speranţă” din decembrie 1989 se transformase într-o mare decepţie. Statul militaro-cripto-comunist reuşise aproape să reducă la tăcere orice voce care clama continuarea impulsului revoluţionar din decembrie 1989. Nu e locul aici să fac o “recapitulare” exhaustivă a tragicului an 1990, vreau doar să sugerez importanţa excepţională pe care a avut-o Întrunirea Rezistenţei Române de la Braşov”.

SURSA: http://prinbrasov.com

O poveste interesantă şi puţin ştiută pe care o puteţi citi în întregime ….. mai jos

“Prima săptămînă a lui septembrie 1990 arată un Braşov prins într-un lanţ de evenimente neliniştitoare pentru putere: Tractorul intră în grevă, Petre Roman este huiduit de muncitorii grevişti, la Combinatul Chimic din Făgăraş se produce o explozie puternică, în pădurile de lîngă Săcele se semnalează începuturi repetate de incendii, Federaţia Sindicală Înfrăţirea, cu Mişcarea 15 Noiembrie ca membru fondator, are la Braşov Conferinţa Extraordinară. Deci nimic comod pentru cei de la putere. La toate acestea se adaugă începutul Întrunirii Rezistenţei Române, de care presa centrală aservită puterii, ce să mai vorbim de Televiziunea lui Răzvan Theodorescu şi Emanoil Valeriu, nu spune nimic, deşi am avut grijă să trimitem notificări-invitaţii tuturor acestor instituţii.” Astfel descrie Mircea Sevaciuc, în cartea sa de “memorii” 15 NOIEMBRIE 1987 – ZIUA DEMNITĂŢII (Editura Kron-Art, Braşov, 2007), atmosfera generală din Braşov în zilele primei Întruniri a Rezistenţei Române.

Dar, eram în început de toamnă după cîteva “anotimpuri” dure. Avuseseră loc mineriadele (din ianuarie-februarie), alegerile “libere” din “Duminica Orbului”, provocarea de la Tîrgu Mureş, “curăţenia” din Piaţa Universităţii, înnăbuşirea “republicii” de la Săpînţa, punerea în derizoriu a Proclamaţiei de la Timişoara. Societatea românească era traumatizată, lipsită de repere, gata să capituleze în faţa “reziduurilor” molohului pe care credeam că tocmai îl dărîmaserăm. “Marea speranţă” din decembrie 1989 se transformase într-o mare decepţie. Statul militaro-cripto-comunist reuşise aproape să reducă la tăcere orice voce care clama continuarea impulsului revoluţionar din decembrie 1989. Nu e locul aici să fac o “recapitulare” exhaustivă a tragicului an 1990, vreau doar să sugerez importanţa excepţională pe care a avut-o Întrunirea Rezistenţei Române de la Braşov. Ea a fost gîndită pe două dimensiuni majore: 1.recunoaşterea meritelor celor care au avut curajul să se opună totalitarismului din România pînă în 1989, şi 2. coagularea unei noi rezistenţe faţă de restauraţia neo-comunistă care se instalase la putere printr-o minciună criminală. De aici şi prudenţa cu care s-a “negociat” participarea, desfăşurarea acţiunii şi “comunicatul” comun final. Terenul comun pe care nimeni nu a avut obiecţiuni a fost cel al “drepturilor omului”. Trebuie spus, acum, după douăzeci de ani, cînd această locuţiune pare un loc comun chiar şi pentru elevii de liceu, că încă la acea dată conceptul (european, cu o întreagă istorie în spate) de “drepturi ale omului” făcea “părul creţ” pe capul multor politicieni români aflaţi – prin “prestidigitaţie” politică – la putere.

Pe un fond general de dezamăgire, Întrunirea Rezistenţei Române de la Braşov a reaprins speranţa şi a constituit o “baterie” de energie pentru mobilizarea societăţii civile. Au urmat marile manifestaţii prilejuite de comemorarea a trei ani de la revolta din 15 Noiembrie 1987 de la Braşov, care au grăbit procesul de structurare organizată a Alianţei Civice. De aici, consecinţele au fost multiple. Desigur, istoricii, “doctori” în “istoria recentă” sau “istoria orală” n-au decît să-şi îndeplinească misiunea. Dacă şi-au asumat una şi nu au văzut în acest nou “topic” doar o cale scurtă de parvenire.

În ce mă priveşte,  prezint în continuare doar cîteva imagini şi documente ale “zilei”. Las liber tot spaţiul “analiştilor” şi “cercetătorilor”. Nu mă îndoiesc de faptul că vor urma simpozioane, conferinţe şi colocvii (care mai de care mai anticomuniste!) în care vom putea audia o cohortă de personaje cu “expertiză” în domeniu. În calitate de simplu participant la acest eveniment, nu mi-am propus decît să provoc memoria . A cui memorie? Rămîne să aflăm.

O parte dintre participanţii la prima Întrunire a Rezistenţei Române: Doru Mihiţ (“Societatea Timişoara“), Dumitru Iuga (liderul Sindicatului liber din Televiziunea română), Mircea Brenciu (revista ASTRA), Vasile Gogea (Mişcarea 15 Noiembrie, revista ASTRA), Stelian Tănase (revista 22), Marian Muntenu (Liga studenţilor Bucureşti), Mirela Roznoveanu (reporter special România liberă), Smaranda Enache (Liga Pro Europa – Tîrgu Mureş), Ana Şincai (Grupul pentru dialog social – GDS), Mircea Sevaciuc (Liderul Mişcării 15 Noiembrie), Constantin Ticu Dumitrescu (AFDPR), Mihai Gheorghiu (Liga studenţilor), Mihai Şora (filosof, GDS), Adrian Moruzi (Pro Democraţia), Vasile Anghel (preşesinte Asociaţia 15 Noiembrie 1987), Gavrilă Filichi, Dănuţ Iacob, Voinea Stan (Asociaţia 15 Noiembrie 1987).

La balconul din Piaţa Sfatului, Braşov, în 9 septembrie 1990: Vasile Gogea, Constantin Ticu Dumitrescu, Vasile Anghel, Doru Mihiţ, Mirela Roznoveanu, Smaranda Enache.

Zeci de mii de braşoveni aşteaptă un mesaj de reconstrucţie a speranţei.

Mircea SevaciucMarian Munteanu

Stelian Tănase

În noaptea de 8 spre 9 (în camerele hotelului ARO) s-a “negociat” textul comunicatului comun al participanţilor la întrunire. Reproduc mai jos ultima variantă dactilo (încă a mai suportat şi ea intervenţii) care a constituit documentul final remis presei. Aşa cum veţi putea citi în continuare, Liga Minerilor (care a părăsit Braşovul în zorii zilei de 9 , nemaiparticipînd la marele miting din Piaţa Sfatului) a dat publicităţii propriul comunicat.

Stelian Tănase, la data respectivă redactor şef al săptămînalului “22″, a publicat două pagini despre Întrunirea Rezistenţei Române de la Braşov. Nu va mai face nimeni, după aceea, de la nici o publicaţie din Bucureşti un asemenea gest ( nu numai în ce priveşte Braşovul).

Probabil tot datorită lui Stelian Tănase, apare o relatare amplă, pe trei pagini de revistă (aici, însă, apare Comunicatul comun al întrunirii, nu al Ligii minerilor) în East European Reporter. Le reproduc şi pe acelea:

După douăzeci de ani… abia ne mai aducem aminte. Hoţia, mişelia şi prostia guvernează. 15 Noiembrie se apropie…

Iată, primesc de la Gheorghe Iosif, membru fondator şi el al Sindicatului independent “Mişcarea 15 Noiembrie”, în facsimil două pagini din ediţia consacrată evenimentului de publicaţia mişcării, 15 Noiembrie. Le adaug, cu mulţumirile cuvenite fostului meu coleg.

SURSA: http://vasilegogea.wordpress.com